Acitrezza şi Aci Castello - două 'aci' superbe

În ultima zi din frumoasa noastră vacanţă în Sicilia am avut parte de o surpriză plăcută şi am ajuns în Acitrezza şi mai apoi în Aci Castello.

Acitrezza, are aproximativ 5.000 de locuitori şi este de fapt un mic sat de pescari dominat de stâncile Cyclops.

Acitrezza

Există o legendă extrem de interesantă, pe care eu am „savurat-o”... se spune că ciclopul Polyphemus, fiul zeului Poseidon, era cel mai rău dintre ciclopi şi trăia pe Etna. Acesta omora sătenii, le mânca animalele şi săracii oameni ajunseseră la disperare. Ulise a aflat de necazul oamenilor şi a venit în ajutorul lor. Într-o noapte, când Polyphemus dormea, Ulise a mers şi i-a scos unicul ochi din frunte.

Pentru a scăpa, Ulise şi cu ceilalţi oameni au luat în spate fiecare câte un animal (berbec) şi au reuşit să ajungă până la ţărm, unde s-au urcat în corăbii şi au vâslit cât de repede au putut ei şi ciclopul cel rău, acum orb, neputincios şi plin de durere a început să arunce în mare cu bolovani uriaşi pentru că ştia că în acea direcţie dispăruse Ulise şi astfel au luat naştere aceste „sfeşnice” pe care le putem vedea astăzi în Acitrezza.

Azi încă mai poara denumirea de „isole dei ciclopi”, adică insulele ciclopilor.

Totuşi, explicaţia logică este faptul că atunci când Etna a avut o erupţie extrem de violenţă, lava vulcanică a ajuns până în mare, formând aceste roci.

Mie mi-a plăcut mult de tot acest orăşel, micuţ dar cochet. Am nimerit chiar sâmbăta când toţi italienii au ieşit la plimbare pe faleză... se vedea clar cum oamenii sunt relaxaţi, se distrează şi nu au griji.

Unii mai curajoşi chiar făceau plaja şi baie în mare... totuşi, în martie indiferent cât de curajoasă sunt eu, nu m-aş încumeta să intru în mare... de abia reuşeam în Antalya în aprilie... brrr...

După aceea am pornit cu autocarul şi am ajuns în Aci Castello, tot un micuţ sat de pescari. Ţărmul are o întindere deosebită iar pe de-o parte şi de alta se afla plantaţii de lămâi prin urmare, aceasta localitate este denumită şi " Riviera del Limoni ".

Oraşul se afla foarte aproape de Catania, la nici 9 km distanţă de acesta iar ca principal obiectiv turistic, după cum spune şi numele localităţii este castelul - construit din lava vulcanică (de aceea este negru), aceasta cetate normandă este amplasată pe vârful unui pinten stâncos din mare. Acest loc a fost fortificat încă din epoca romană şi distrus de mai multe ori, fiind reconstruit de Tancredi în 1189.

În jurul anului 1787, castelul a fost folosit ca închisoare.

De aici am avut o priveliște splendidă asupra stâncilor din Acitrezza și asupra L'isola Lachea. Castelul adăposteşte muzeul orașului, câteva relicve arheologice și specimene minerale.

Din păcate timpul a fost scurt şi mi-aş fi dorit să mă plimb pe faleză, să admir şi mai mult acel peisaj deosebit dar... acum... că am aflat de acest loc splendid sunt sigură că data viitoare când voi ajunge în Sicilia nu îl voi rata şi voi avea mai mult timp la dispoziţie.

Messina - un oraș fascinant

Auzisem încă din şcoala generală la orele de geografie de Messina şi strâmtoarea Messina iar acum, aflându-mă în Sicilia am spus că este un oraş şi un loc pe care nu trebuie să îl ratez.

Mie îmi place să vizitez independent, să nu merg ca oile cu grupul, îmi place să pozez în linişte, să stau mai mult la un obiectiv turistic şi mai puţin la altul, să nu aud comentariile fiecăruia sau din 20 de inşi fiecare doreşte altceva...

Şi agenţia avea excursie opţională la Messina şi costa 40 de euro de persoană... noi am luat frumos autobuzul din fata hotelului şi am plătit 6.8 euro dus întors de persoană.

Dacă achiziţionaţi bilete dus-întors costă mai ieftin decât dacă luaţi bilet doar dus.

De exemplu dacă luam bilet doar dus Taormina-Messina plăteam 4 euro pe sens de persoană... aşa a fost mult mai ieftin...

Drumul la dus a fost unul extrem de rapid, autobuzele lor sunt de fapt autocare, se numesc Etna Transporti, sunt albastre. Biletele le puteţi achiziţiona fie de la şofer direct, fie din staţie (dacă este capăt de linie sunt şi chioşcuri care vand bilete).

Eu am rămas mască şi plăcut impresionată când am văzut că fiecare şofer avea tabletă şi scana codul bitcoin (practic biletele aveau acest cod înserat).

Să revin la drum... din Taormina până în Messina, pe autostradă am făcut cam o oră. Am plecat undeva la 09:30 şi la 10:30 cu aproximaţie eram în Messina. Staţia principală unde opreşte autobuzul este lângă gara din Messina. De acolo este ceva de mers pe jos până în centru sau se poate lua autobuzul.

Noi am preferat să mergem „au pied” pentru a admira fiecare străduţă din Messina.

Portul este aproape de gară şi imediat de cum am ajuns în Messina, am putut admira celebra statuie Madonna della Lettera, care a fost  inaugurată cu o ceremonie solemnă în 1934 de către Papa Pius al XI-lea. În josul statuii este scrisă următoarea frază:” VOS ET IPSAM CIVITATEM BENEDICIMUS”. În traducere liberă ar însemna:” vă binecuvântez pe voi şi oraşul vostru”. 

Acest citat este dintr-o scrisoare pe care Fecioara Maria a trimis-o locuitorilor din Messina în anul 42. Legenda spune că Apostolul Pavel a venit în Messina în jurul acestei date şi a convertit sicilienii la creştinism. Localnicii nu au fost prea dornici să renunțe la zeitățile lor, dar până la urmă un număr mare de oameni au fost convinși, iar unii dintre aceştia au insistat să îl însoţească pe Paul într-o călătorie în Palestina. Aici s-au întâlnit cu Maica Domnului, care a răspuns prin trimiterea înapoi a unei scrisori în ebraică, împăturită şi legată cu o șuviță din părul sau.

În scrisoarea către oamenii din Messina, Maica Domnului a spus că ea a apreciat devotamentul lor și le-ar acorda protecție. Scrisoarea se încheia cu cuvintele "Vos et ipsam civitatem venedicimus"

După ce am admirat şi fotografiat statuia Madonnei della Lettera am pornit spre centru. Dacă ajungeţi în Messina, să nu rataţi domul şi piaţa domului şi trebuie la ora 12:00 fix să fiţi acolo!!! De ce? Pentru că au un turn cu ceas care în fiecare zi la ora 12:00 cântă şi nu oricum ci într-un mod care pe mine m-a impresionat extraordinar. Văzusem ceva similar şi în Praga şi există un asemenea turn cu ceas şi în Germania dar în Messina mi s-a părut mai spectaculos decât cel din Praga.

Durează în jur de 15-20 de minute acest „spectacol”, în piaţa strângându-se mulţi oameni, chiar şi copii aduşi special de la şcoala pentru a amira „fenomenul”.

Turla maiestuoasă găzduiește un ceas care este unic în lume datorită complexităţii sale, construit de firma Ungerer Strasbourg la ordinele arhiepiscopului Paino în anul 1933.

La mecanică nu prea mă pricep eu, dar vă spun din ce am citit şi m-am documentat ca aceasta turlă este alimentată de un motor electric suficient de puternic pentru a ridica contragreutățile însăşi. Acest mecanism central pune în mișcare cadranele şi de aici vin bătăile la fiecare sfert de oră şi la fiecare oră.

Din punct de vedere figurativ și simbolic, pe partea din față cu vedere la piața sunt scenele referitoare la Dina și Clarenza și istoria religioasă a Messinei (Biserica Montalto și scrisoarea Madonnei); perioadele liturgice (Crăciun, Bobotează, Înviere și Rusalii); simbolistica umană (cele patru vârste ale vieții marcate de coasa morții); simbolistica animalelor (cocoș = inteligenta; leu = putere);

Pe partea laterală de lângă catedrala sunt indicate fenomenele astronomice corespunzătoare zilei curente, a cărei dată este prezentată, de asemenea, de un înger cu o săgeată (calendar, fazele lunii, planetariu, toate acestea sunt indicate de un cadran astronomic).

Bineînţeles că înainte de ora 12:00 eram în piaţă, îmi alesesem cel mai bun punct de unde puteam filma şi aşteptam cu aparatul foto în mâna extrem de nerăbdătoare. Au început să bată clopotele şi primul care s-a „mişcat” a fost leul, care are un steag în mână (steagul Messinei). A mişcat steagul şi coada şi când a început să ragă m-a bufnit un râs de numai... sunetul se propagă extrem de bine în piaţă şi felul în care a făcut de 3 ori m-a amuzat teribil. Şi cocoşul face „cucu rigu” dar într-un mod mai neamuzant decât leul.

Am vizitat şi catedrala/domul din Messina, aflat lângă acest turn cu ceas, intrarea fiind liberă.

Catedrala Messina conține rămășițele împăratului Conrad, conducătorul Germaniei și al Siciliei în secolul al 13-lea. Clădirea a trebuit să fie aproape reconstruita în întregime intre 1919-1920, în urma unui devastator cutremur din 1908, și din nou în 1943, după un incendiu care a mistuit catedrala.

Am admirat şi Fântâna lui Orione, care se află tot în piaţa Catedralei și a fost făcuta de către Giovanni Angelo Montorsoli în 1547.

După ora 12:00 am străbătut la pas oraşul şi am ajuns în Piazza Antonello cu Palazzo Municipale, Primăria și Oficiul Poștal central; o clădire superbă care pe mine m-a încântat...

După aceea am văzut noi două catedrale în depărtare, sus pe dealul Caperrina şi am spus că tot avem timp la dispoziţie, de ce să nu urcăm să vedem ce vom descoperi... şi bine am făcut pentru că, vrând nevrând am ajuns la un drum panoramic, care rulează deasupra orașului, urmând cursul fortificaţiilor vechi, și se termină în partea de nord pe drumul de coastă.

Plimbându-ne în acest loc superb şi admirând strâmtoarea Messina, care de sus se vede şi mai bine, eram extrem de fericită să văd şi marea Tireniană şi să fie ce-a de-a şaptea mare pe care o văd...

Am văzut şi Sacrario di Cristo Re aflată pe bulevardul Prince Umberto la aproximativ 60 de metri deasupra nivelului mării. Clădirea în stil baroc are forma unui octogon neregulat, cu o cupolă măreaţă. Aceasta biserică a fost construită de inginerul Francesco Barbaro.

Biserica pe care o vedeam de jos şi acum ajunsesem să o vizităm era Santuario della Madonna di Montalto, primul loc de cult reconstruit în 1930 după cutremurul din 1908; are două turnuri de flancare pe faţada din vârf.

După ce am coborât dealul Caperrina, am găsit un supermarket cu preţuri decente, ne-am clătit puţin ochii dar în afară de apă plată (0.18 eurocenţi, 2.5 litri) nu am cumpărat nimic deoarece majoritatea produselor erau similare cu ce găsim în România şi preţurile la fel.

În parcul de lângă acest supermarket am “găsit” doi romani... care erau cu sticla de băutură în mâna şi vorbeau între ei... tare mi-a displăcut această imagine... dar aceasta este realitatea crudă...

Ne-am hotărât să ne întoarcem încetişor către centru şi am descoperit Palazzo Zanca, care avea intrarea liberă. Intrăm noi frumos şi o doamnă ne-a spus să nu ne supărăm dar este închis până la ora 14:30 deoarece dansa trebuie să îşi facă siesta. Ţin să menţionez că acea doamnă era cu un pahar de cafea în faţă, cu ţigara aprinsă în interior şi cu laptopul în faţă... deci nu făcea absolut nimic şi nouă nu ne lua mai mult de 5 minute să vizităm interiorul... dar nu... 20 de minute a trebuit să aşteptăm afară.

Am stat în fata fântânii Senatoria, în Piazzale laterale del Municipio, acesta a fost realizată în 1619 de către senatorii de la vremea respectivă, ale căror nume apar în cadrul unor “cartuşe” care decorează marginea din marmură: Don Franciscus Marullo, Bernardus Moleţi, Thomas Zuccarato, Marcellus Cirino, Vincentius De Celis și Franciscus De Judice. Nu se ştie locația originală a fântânii, până în 1935 această a fost amplasată în Piața Palatului Regal și a fost mutată lângă Palatul Zanca cu ocazia vizitei lui Benito Mussolini pe 10 august 1937.

Când s-a făcut ora 14:30, am “rupt” uşile şi am intrat în Palazoo Zanca, care este de fapt un mic muzeu arheologic care prezintă o colecție importantă de artefacte.

A fost inaugurat pe 14 februarie 2009, ca parte a evenimentului cultural inspirat și activat datorită unei vizite a criticului de artă al orașului Vittorio Sgarbi.

Ce se poate vedea în acel Antiquarium cum îl numesc italienii?

Sunt trei camere mici, în interiorul cărora puteţi vedea bucăţi din diferite obiecte (artefacte și vase) din ceramică şi o vitrină geo-paleontologica, cu panou explicativ atașat care conține o prelevare de probe de minerale şi fosile referitoare la diferitele etape ale genezei din teritoriul cuaternar.

După ce am citit explicaţiile pe plăcuţele indicate (scria numai în italiană), am ieşit şi am mers în curtea interioară a acestui palat, aceasta fiind deschisă; acolo am putut admira ruine stradale care arata structura orașului din timpul Imperiului Roman și perioadele din Antichitatea târzie precum şi orașul nou, când Norman Roger în 1082 a început să lucreze la construcţia lui.

Cu părere de rău, timpul în acest oraş frumos ni se terminase şi era vremea să ne întoarcem către staţia de autobuz.

La întoarcere, în loc de o oră am făcut trei ore până în Taormina... de ce? Pentru că autobuzul nu a mai mers pe autostrada ci a trecut prin fiecare orăşel, staţiune de pe litoralul estic al Siciliei.

Am putut admira: Ali Terme, Nizza di Sicilia, Santa Teresa di Riva, Sunt Alessio Siculo, Forza d’Agro, Letojanni, după care Mazzeo şi Taormina.

Nu spun că în Forza d’Agro, şoferul a oprit autobuzul pe faleză şi ne-a dat jos... ne-am şi speriat ne gândeam că nu ne-am urcat în autobuzul bun dar a trebuit să schimbăm autobuzele...

Tare m-am bucurat să fac acest tur gratuit şi am avut mare noroc să mergem pe coastă şi pe malul mării, să trecem prin fiecare localitate menţionată mai sus.

Oricum, tot respectul meu pentru şoferii din Sicilia... străduţele sunt extrem de înguste, iar ei acţionează cu un calm pe care rar îl vezi... se restrâng, intra pe trotuar, aşteaptă să treacă celelalte maşini... unul mai da prioritate, altul mai întoarce... este un haos total, dar nimeni nu se enervează, nimeni nu claxonează... la un moment dat m-a enervat pe mine calmul lor... la noi în trafic te înjură şi mai iese şoferul să te şi bata dacă nu te grăbeşti, dar sicilienii conduc cu un asemenea calm... bravo lor.

Recomand cu căldură, dacă aveţi ocazia să ajungeţi în Sicilia, să nu rataţi o excursie până în Messina. Este un oraş frumos, care mi-a lăsat un “gust” plăcut şi dacă aş mai avea ocazia, l-aş vizita fără să stau pe gânduri.

Isola Bella - întâmplări haioase

Isola Bella este într-adevăr o insulă frumoasă pe care am putut sa o admir atât de la înălţime, de la o belvedere superbă aflată pe Via Luigi Pirandello, cât şi de aproape, când am ajuns pe insulă.

Aventura a început într-o zi cam mohorâtă, când picura când sta ploaia dar nu o să mă plâng din cauza vremii pentru că era cald şi peisajul superb m-a făcut să uit de orice...

Am spus „aventura” pentru că nu aveam în plan să ajung la Isolla Bella pe jos din Taormina dar... mergând la belvederea de lângă hotelul unde am fost cazaţi, am văzut nişte scări şi eu, curioasă din fire am vrut să văd unde duc acele scări... lângă belvedere era un monument micuţ şi lângă avea indicatorul cu numele străzii: Via Guardiola Vecchia.

Am început coborârea şi la un moment dat, după ce coborâsem la scări de nu mai puteam de picioare mi s-a părut că se înfundă drumul şi am zis că asta mi-a fost, că acum trebuie să urc înapoi toate scările alea... dar am avut noroc şi drumul ducea către... ceva...

Era pustiu, nu tu picior de om, nici de animal măcar... doar vegetaţie luxurianta: cactuşi, palmieri, flori şi Isola Bella în depărtare... care, pe măsură ce mai coborâm o treaptă părea mai aproape.

Am ajuns într-un final, la o oră după ce începusem coborârea, aproape de Isolla Bella. Am văzut indicatorul: Benvenuti Nella Riserva Naturale Orientata ISOLA BELLA. Qui la natura e’ protetta. 

Nici nu vă imaginaţi ce fericită eram... dar... fericirea mi s-a tăiat într-o clipită când am văzut că iar am scări de coborât pentru a ajunge pe plajă şi la insulă... şi acele scări le aveam şi de urcat cu siguranţă...

Ca o paranteză, un domn din grupul nostru a făcut şi el acest traseu după noi şi el a avut curiozitatea să numere scările: 520 de trepte până jos din Taormina plus 130 până la Isola Bella... deci în total, dacă stau bine cu matematica ar însemna 650 de scări...

Până la urmă am ajuns pe acea zisă plajă... pentru că eu una nu aş merge vara acolo nici să îmi dea cineva bani sau un sejur gratis... nu are pic de nisip, in afata de acea limbă unde probabil vara toti se inghesiue acolo, doar pietre şi bolovani... de abia puteam merge încălţată... nu vreau să îmi imaginez cum este vara, când toate acele pietre se încing...

Dar să revin la Isola Bella... era într-o zi de luni... când lunea este închisă insula şi nu se poate vizita... ştiam asta pentru că citisem pe site dar aşa s-a nimerit pur şi simplu... îmi plac lucrurile spontane şi coborârea din Taormina către Isola Bella a fost un lucru spontan.

Plaja nu era foarte populată de turişti, câţiva rătăciţi care încercau apa cu picioarele sau admirau ca şi noi, peisajul.

Fiind în jurul orei 15:00 limba de nisip nu era acoperită de apă, aşa că am putut ajunge până aproape de insulă trecând peste acea limbă de nisip... era şi o băncuţă acolo, ne-am tras sufletul, am făcut multe poze şi am zis să ne aventurăm până nu este nisipul acoperit de apă. Nu ştiam că marea Ionică are flux şi reflux dar am aflat pe... picioarele mele...

Eu mergeam liniştită, mai pozam în stânga şi în dreapta când din spatele meu se urlă:” mişca din picioare, o să vină apa peste noi! ”... nici nu apucase să termine fraza când... poc... apa este în bocancul meu... în momentul respectiv am uitat şi de poze şi de orice şi am luat-o la fugă pentru a nu fi udată mai tare...

Oricum, fiind cald afară imediat mi s-au uscat papucii şi şosetele...

Am mai stat şi am mai contemplat puţin acel loc mirific, cu o apă de o culoare pe care de mult nu o văzusem, apa limpede, curată, cu puţine valuri, cu un pescăruş în depărtare care se aşezase liniştit pe o stâncă, cu un domn cu o bărcuţă de pescuit ce se plimba pe acolo... superb...

După aceea ştiam ce mă aşteaptă... şi anume: urcatul a celor 130 de scări (din fericire eu nu le numărasem şi nu ştiam câte sunt la momentul respectiv că altfel mă pescuiau cu undiţă de acolo haha, glumesc, desigur!).

Mai urcam o treaptă şi mai făceam o poză, încă una şi simţeam cum îmi tremură genunchii, încă una şi mai stăteam şi până la urma ajunsesem la şosea.

Am spus că nu urc până în Taormina pe jos să ştiu că rămân acolo şi dorm în noaptea aceea. Nu sunt o fire sedentară şi îmi place mişcarea şi de obicei nu mă plâng de picioare, dar urcatul şi coborâtul scărilor mă omoară...

Ştiam de telefericul din Mazzaro şi am mers să vedem dacă este deschis... şi mă rugam să fie deschis... şi spre norocul meu era deschis...

Am plătit 3 euro de persoană şi urcarea cu Funivia a fost, din păcate, extrem de scurtă si rapidă, dar...un peisaj superb şi un doi am ajuns în Taormina. 

Staţia din Taormina era extrem de aproape de hotelul nostru aşa că am avut noroc.

Am rămas cu amintiri frumoase, de care voi zâmbi şi voi râde ori de câte ori îmi voi aduce aminte...