Am pus acest titlu pentru că sincer, din toate
cele 13 zile de vacanţă în Portugalia, Aveiro mi-a plăcut cel mai mult. Este
oraşul unde mi-am lăsat o parte din suflet, oraşul unde am suspinat la fiecare
“colţ” de stradă, este oraşul magic şi magnific de unde nu mă dădeam plecată.
Pregătiţi-vă pentru o lectură lungă dar sper eu, plăcută, unde istoria se va
îmbina cu legende şi mituri, cu trăiri şi impresii personale.
Cum spusesem şi într-un articol anterior,
iniţial mă bătea gândul să mă cazez 4 zile în Aveiro dar am renunţat destul de
repede la această idee atât din cauza faptului că nu am găsit un hotel decent
şi ieftin dar şi pentru că mi se părea că oraşul este mic şi nu am ce face.
Poate 4 zile m-aş fi plictisit dar două zile
pline tot aş fi stat în Aveiro. Mi-a plăcut la nebunie şi nu degeaba i se mai
spune “Veneţia Portugaliei”, cunoscut de mulţi pentru producţia de sare şi
recolta de alge marine utilizate ca îngrăşământ natural. Poate Aveiro este un
oraş mai frumos decât Veneţia (am vizitat şi Veneţia dar parcă nu am fost la
fel de impresionată ca de Aveiro).
Oraşul Aveiro a fost inițial cunoscut sub numele
de Aviarium, adică, "un loc de adunare sau păstrarea păsărilor", asta
datorită numărului mare de păsări palmipede care au vieţuit în această lagună.
Dar să începem cu începutul şi anume cum am
“descoperit” Aveiro?
Uitându-mă pe harta ce oraşe mai mari se afla pe
lângă Porto am descoperit un oraş numit Aveiro lângă Oceanul Atlantic. Când am
scris pe google Aveiro şi am dat la imagini mi-a picat fata. Era ceva...
ireal..
Cum am ajuns din Porto în Aveiro?
Drumul din Porto către Aveiro nu este complicat
deloc. Călătoria durează cam o oră şi 15 minute din Porto până în Aveiro cu
trenul urban. Distanţa faţă de Porto este de aproximativ 75 de km.
Ca şi punct de plecare am ales gara Sao Bento
deoarece ştiam şi unde se alfa şi îmi era mai uşor să ajung acolo.
De la ghişeu mi-am cumpărat un card valabil în
Porto (aşa cum erau cardurile Viva Viagem sau Viva Aerobus în Lisabona, există
astfel de carduri şi în Porto). Cardul din Porto se numeşte Siga şi poate fi
folosit pentru următoarele linii:
- Linia de Braga (verde)
- Linia de Guimaraes (roşie)
- Linia de Caide (albastră)
- Linia de Aveiro (galbenă)
Fiecare denumire arata capătul de linie, astfel
încât, era clar ce linie trebuie să luăm: cea galbenă.
Pentru cardul Siga am plătit 0.50 euro iar un
bilet din gara Porto Sao Bento până în Aveiro costa 3.40 euro.
Deşi puteam să “încarc” cardul cu mai mulţi
bani, astfel încât să îmi ajungă şi pentru biletul de întors, am preferat să
plătesc 3.40 euro în Aveiro şi să îmi pun de acolo bani pe card pentru drumul
de întoarcere.
Nu este ca în Lisabona sau ca în Italia unde am
avut reducere la achiziţia unui bilet dus întors. Asta datorită faptului că
este un tren urban şi o călătorie, fie că este doar dus, fie că este dus întors
costa la fel, preţ fix de 3.40 euro.
Ca şi ore de plecare le ştiam pe de rost încă de
acasă: la 08:05, la 09:05, la 10:05, etc. Până la ora 20 când trenul nu mai
vine la şi 05 minute ci la şi 23.
Deşi îmi notasem şi orele de întoarcere din
Aveiro (din oră în ora la şi 19 min.) nu m-am uitat la ceas să mă grăbesc să
ajung la ora când venea trenul, dar nu am aşteptat foarte mult.
Ce îmi notasem despre Aveiro înainte de a ajunge
acolo?
- Ştiam de moliceiros, faptul că trebuie să mă
“dau” cu “gondola” (mă rog, aşa zisele gondole care se numesc moliceiros)/
- Îmi notasem că mai întâi de toate trebuie să
fac un tur cu moliceiros care durează 45 min şi apoi să vizitez la pas oraşul
- Muzeele deschise între 09:30-12:30,
14:00-18:00 iar în weekend doar între 14:00-18:00; nu am luat în considerare
faptul că voi merge chiar de 1 Decembrie şi toate muzeele vor fi închise!!!
- The Forum Mall- unde sunt multe restaurante şi
magazine
- Catedrala Se-langa muzeul Santa Joana
- Estatuas das Pontes-statuile de pe poduri
- Plaja Costa Nova se afla la 11 km de Aveiro
- Ovos moles de Aveiro-trebuie să încerc
Ce am descoperit în Aveiro când am ajuns?
În primul rând gara din Aveiro mi-a luat ochii
de-a dreptul. Ok, până atunci mă văzusem azuhelos dar parcă acea gară veche
care datează din 1831 “pictată” în albastru era impresionată. Am stat şi am
admirat acea operă de artă în toată splendoarea ei şi am putut observa motivele
de pe azuhelos: scene desprinse din viaţa de zi cu zi a localnicilor din
Aveiro, agricultura marina şi producerea sării.
Imediat după ce am admirat gara veche şi am
ieşit din cea nouă, în faţa gării vechi se afla o “monstruozitate”. O statuie
din fier care avea nişte picioare lungi di un cap pătrar cu nişte buze (o să
vedeţi poza).
Mă gândeam mirată:” oare unde am ajuns?”.
Dar imediat cum am trecut strada şi am lăsat în
urma frumoasă gară şi ciudatul “monument”, strada Av. Dr. Lourenço Peixinho s-a
ivit în faţa mea. Un bulevard lung dar superb.
Şi tot mergeam şi mergeam dar nu eram 100%
sigură că sunt în direcţia cea bună până când am văzut un indicator:” 4 min
Ponto de Interesse Turistico”. Era clar, eram pe drumul cel bun.
Şi nu cred că am făcut 4 minute până am ajuns la
“Assembleia Municipal de Aveiro - Edifício da Căpitănia” şi anume clădirea
căpităniei portului din Aveiro, care aparţine de primăria oraşului Aveiro.
Această clădire mai este cunoscută şi sub numele
de Căpitănia dos Arcos, construită iniţial ca moara pentru maree, mai târziu
devenind o clădire pentru susţinerea fabricii de porțelan José Ferreira Pinto
Basto, care a pus bazele cunoscutului brand Vista Alegre.
Mai târziu, în 1903, Francisco Augusto da Silva
Rocha a “remodelat” clădirea în scopul de a o face să devină Şcoala de Desen
Industrial.
În zilele noastre arhitectul Silva Dias a ajutat
a păstrarea faţadei iniţiale a clădirii care a fost inaugurată la forma actuală
în 2004.
Pe mine una m-a “cucerit” această clădire şi am
făcut multe multe poze. Din păcate ea închisă (am prins 1 Decembrie offf).
În schimb, în faţa clădirii am văzut prima
“barcă”, primul moliceiro. Încerca să mă “racoleze” dar când am auzit că e 7
euro de persoana am zis să mergem să vedem la ceilalţi cât costă.
Şi bine am făcut. Ce înseamnă inspiraţia de
moment? Cam asta înseamnă, să nu mă arunc să iau ceva până nu “inspectez
piaţă”.
La firma AveiTour costa 8 euro de adult dar
aveau promoţie: 10 euro atât plimbarea de 45 de minute cu moliceiros cât şi
turul oraşului cu Tuk-Tuk-ul.
Nici nu am mai stat pe gânduri şi am optat
pentru un astfel de bilet combinat.
Plimbarea cu moliceiros – experienţa de neuitat
Ce sunt moliceiros?
Moliceiros sunt de fapt bărcile tradiţionale
utilizate de localnici pentru a recolta algele marine. Azi este clar că aceste
bărci reprezintă doar o atracţie turistică.
Există, de fapt, mai multe stiluri diferite de
bărci care sunt folosite pentru a naviga pe canalele din jurul oraşului Aveiro,
dar moliceiros sunt cele mai populare și sunt cel mai bine asociate cu orașul.
Moliceiros au o formă lungă şi capătul “bărcii”
este mai înalt, în mod normal acestea sunt decorate frumos cu imagini din viaţa
de zi cu zi a localnicilor. Moliceiros sunt făcute din pin şi au cam 15 metri
lungime şi o lăţime de aprox. 2 metri. În mod normal plimbarea cu moliceiros nu
ar trebui să fie motorizata, în trecut se utilizau nişte “beţe” lungi.
M-am urcat în moliceiros gândindu-mă că sunt în
Veneţia într-o gondolă. Experienţa a fost una de neuitat. Barca plutea lin pe
canalele întortochiate din Aveiro şi ghida venea la noi şi ne povestea ce vedem
în stânga, ce avem în dreapta. Am avut tratament special pentru că ceilalţi
pasageri din moliceiros vorbeau portugheză şi spaniolă, astfel încât numai nouă
trebuia să vină să ne traducă în engleză.
Ghida avea un claxon şi la fiecare “curbă” luată
sau unde canalul se strâmta claxona, asta pentru a nu se întâmplă accidente să
se ciocnească doua moliceiros.
Am aflat lucruri extrem de interesante, am văzut
apartamentele de lux din Aveiro dar cel mai mult mi-a plăcut că am trecut pe
sub mai multe poduri celebre.
Ponte Pedonal Circular este doar unul dintre
celebrele poduri din Aveiro şi este unic, fiind proiectat de către arhitectul
Luis Viegas. Pasarela are 2 metri lăţime şi 26 de metri în diametru. Podul face
legătura între două canale: S. Roque și Botirões, fiind utilizat de către
pietoni fiind singurul pod din Aveiro care permite accesul între două canale.
Pentru acest pod s-a cheltuit frumoasă suma da
400 mii de euro.
Pe mine m-a impresionat în mod deosebit acest
pod datorită formei sale ciudate. Are această formă deoarece acest pod este
dedicat pescarilor care în trecut aruncau plasele în estuare - marnotos. Acest
cuvânt vine de la mar-no-to care înseamnă mare. Cuvântul marnotagem este un
sinonim pentru saline, de aici cuvântul MARNOTEIRO şi-a luat denumirea,
însemnând o persoană care lucrează în saline.
Marnotos este pluralul de la marnoteiro. Aceste
explicaţii chiar mi-au plăcut la nebunie precum şi podul având formă unei bucle
uriaşe.
Al doilea pod pe sub care am trecut şi care mi-a
rămas întipărit în minte a fost Ponte de Carcavelos.
Şi acest pod are o istorie extrem de
interesantă, fiind reconstruit în 1953, la exact 11 ani după căderea podului
original.
Tradiţia prelucrării sării în Aveiro este veche
şi acest pod a avut o importanță capitală pentru persoanele care lucrau în
minele de sare, acest pod fiind “punctul” de legătură între minele de sare şi
casele celor care lucrau în saline.
De asemenea, podul Carcavelos mai este cunoscut
şi că podul iubirii. Există o legendă cum că toţi tinerii din Aveiro îşi dădeau
întâlnire în faţa acestui pod. Atunci când părinţii fetelor observau ca acestea
au fugit de acasă, ştiau exact unde să meargă să îşi găsească odraslele.
Mi-au plăcut foarte mult casele aflate lângă
aceste două poduri: erau casele celor care lucrau în saline dar şi a
marinarilor. Sunt nişte case micuţe, extrem de frumos decorate cu azuhelos. Din
câte am înţeles, interiorul acestor case este extrem de mic, având doar o mică
bucătărie şi o singură cameră.
Turul a durat exact 45 de minute, ghida a fost
extrem de amabilă şi înainte de a coborî din moliceiros ne-a făcut cadou o
punguliţa cu sare de Aveiro.
Experienţa tuk-tuk în Aveiro
Imediat Tuk-Tuk-ul ne aştepta să ne preia. Am
fost doar două persoane. Am început turul oraşului din nou, doar ca de această
dată turul nu a mai fost pe apă ci pe uscat.
În primul rând am putut admira (pe dinafară)
Muzeul Art Art Nouveau.
Ni s-a spus că această clădire în care se afla
muzeul este cea mai frumoasă clădire din Aveiro- faţada să într-adevăr era
uimitoare şi nu ştiu de ce îmi aducea aminte de Barcelona şi de Gaudi. Asta
poate şi pentru că a fost proiectată de Silvia Rocha şi Ernest Korrodi. Fațada
are multe caracteristici Art Nouveau, cu forme organice, ornamente din fier
forjat și un vultur cocoțat deasupra ei.
Mi-ar fi plăcut foarte mult să pot vizita şi
interiorul muzeului (era închis, fiind 1 decembrie) deoarece simpaticul nostru
ghid ne-a povestit că pereţii sunt “căptuşiţi” cu azuhelos pictaţi manual, tipici
perioadei, reprezentant păsări, animale şi flori.
Ne-am continuat drumul ajungând mai aproape de
centru, în Praça da Republica.
O mică piaţa extrem de drăguţă şi cocheta pot
spune, primăria oraşului aflându-se pe partea dreaptă (cum mergeam noi era pe dreapta)
şi o biserică pe cealaltă parte, cunoscută sub numele de Biserica Misericordia.
Bineînţeles că şi aceasta biserică era „îmbrăcată” în azuhelos albastru care ne
prezintă teme istorice.
Biserica
Misericordia datează de la sfârșitul secolului al XVI-lea și a servit drept
catedrală.
Între secolele 16 și 17, canalele au fost
închise împiedicând utilizarea portului din Aveiro, aceasta fiind o lovitură
pentru economia oraşului, creând o criză socială și economică iar ca rezultat a
fost scăderea populației și emigrarea. Biserica Misericordia a fost în acest
moment pentru a aduce speranţa oamenilor.
În această piaţă se mai găseşte o statuie extrem
de interesantă a lui José Estêvão.
Acesta a fost un personaj istoric extrem de
important în Portugalia, o personalitate care a fascinat pe toată lumea, un fel
de Robin Hood al Portugaliei.
Filantrop, s-a impus prin prezența sa în toate
domeniile de activitate naționale. Acesta a dezvoltat transportul în Aveiro,
ajutând la crearea liniei de cale ferată între Lisabona şi Porto. Tot el a
ajutat la deschiderea canalelor artificiale care au permis oraşului să se
dezvolte din punct de vedere economic.
După ce am primit toate informaţiile necesare de
la ghidul nostru, am pornit-o pe străzile destul de înguste ale oraşului,
ajungând în faţa unei clădiri care ne-a spus el, dacă dorim să o vizităm ne
trebuie programare. Nu oricine oricând poate intra, deoarece trebuie păstrată o
anumită umiditate şi temperatura în interior.
Acest loc era de fapt Igreja dar Carmelitas, o
biserică care a aparținut fostei mănăstiri carmelite. Fondată în 1657, de al
4-lea Duce de Aveiro, biserica a fost terminată abia în 1738.
Exteriorul nu îmi inspira mai nimic dar ghidul
nostru ne-a spus că interiorul merita văzut deoarece tavanul are nişte picturi
deosebite, ilustrând scene din viaţa Sfintei Teresa de Jesus.
Imediat lângă această biserică am văzut muzeul
din Aveiro care este situat în piața principală din centrul orașului, vizavi de
Biserica Sao Domingos.
Muzeul este deschis tot timpul anului, cu
excepția sărbătorilor legale, de la ora 10 până la 17:30. Închis în zilele de
luni. Bineînţeles că eu l-am prins închis.
Oricum, noroc cu ghidul din tuk-tuk care ne-a
povestit vrute şi nevrute despre acest muzeu în special despre Sf. Joana.
Aceasta a jucat un rol important în ridicarea
mănăstirii, asta datorită miracolelor pe care aceasta le-ar fi înfăptuit. Dacă
îmi aduc bine aminte, ne-a spus că la moartea ei toate florile din grădina
mănăstirii s-au ofilit în afară de cele aflate pe sicriul acesteia.
După
moartea ei aceasta a devenit patroana spirituală a oraşului iar mormântul său
este cel mai vizitat din Muzeul din Aveiro.
Monumentul funerar este proiectat în stil baroc
bogat împodobit din marmură şi a fost lucrat de Joao Antunes care a “lucrat”
aproximativ 12 ani pentru a-l finaliza.
Muzeul Aveiro ocupă zona Mănăstirii Jesus, o
mănăstire străveche a ordinului dominican din secolul al 15-lea. Mănăstirea
Jesus era o mănăstire pentru femei şi a devenit cunoscută datorită infantei
Joana, fiica regelui Joao V și singura moştenitoare a tronului.
Infanta Joana a sfidat dorințele tatălui ei (de
a se căsători), ea rămânând în mănăstire până la moartea sa, la fragedă vârstă
de 38 de ani. Ghidul nostru a făcut tot felul de glume, spunând că de fapt ar
fi fost lesbiancă şi a refuzat să se căsătorească cu un bărbat, de aceea s-a
refugiat în mănăstire, pentru a nu fi găsită de tatăl ei.
După ce ne-am delectat cu mituri, legende şi poveşti
de la ghidul nostru haios, la câţiva metri de mănăstire şi muzeu şi află o
biserică. Am aflat că este cea mai importantă biserica din oraşul Aveiro, se
numeşte biserica Sao Domingos sau Catedrala din Aveiro.
Aceasta domină piața orașului, în dreapta ei
aflându-se câţiva copaci extrem de drăguţi plantaţi şi bineînţeles că faţada
bisericii este una spectaculoasă, proiectată în stil gotic, atașata la peretele
original, care a fost singura structură care ar fi supraviețuit 300 de ani sau
cam aşa ceva de la construcția sa inițială până la prima renovare majoră.
Fiind cu tuk-tuk-ul nu ne-am dat jos dar
bineînţeles că am ajuns la catedrala ulterior şi am şi vizitat-o la interior.
Nu m-a impresionat în mod deosebit, pe dinafară este frumoasă dar pe dinăuntru
este extrem de simplă.
Vizita noastră cu tuk-tuk-ul a continuat până la
saline. Este vorba de un muzeu în aer liber care se numeşte Troncalhada
Eco-Museum. Din păcate era închis dar ghidul era extrem de bine informat
aşa că am putut primi toate informaţiile necesare.
Am aflat că încă în Aveiro se mai produce sare,
apa din ocean este lăsată să intre în acele locuri special amenajate şi se
aşteaptă să se evapore cu ajutorul soarelui. Un lucru extrem de simplu dar care
durează foarte mult. Producţia de sare a scăzut drastic în Aveiro dar îmi place
că încă se mai păstrează tradiţia.
Am putut simţi aerul sărat peste tot în oraş,
până şi buzele îmi erau sărate.
După aceea ne-am continuat drumul prin fata
pieţei de peşte, denumirea în portugheză fiind Praça do Peixe.
Construcţia acestei piere i-a fost atribuită lui
Gustave Eiffel, care a început-o în 1905 şi a finalizat-o în 1908. Bineînţeles
că această „bijuterie” arhitecturală este din fier...
Apoi am început să facem turul printre străzile
înguste din Aveiro, ne opream din când în când pentru a admira azuhelos. Am
văzut unele atât de frumoase şi spectaculoase şi din câte am înţeles pescarii
se mândreau cu azuhelos şi era de neconceput să nu aibă pe faţada casei
azuhelos. Cu cât azuhelos erau mai frumoase, cu atât se înţelegea că pescarul
este mai bogat.
Turul nostru cu tuk-tuk-ul s-a oprit de unde îl
începusem dar nu înainte de a trece prin fata Forum-ului.
Ghidul nostru erau foarte mândru de aceasta
construcţie deschisă în 1998 deoarece după doar un an de la inaugurare I s-a
acordat premiul MIPIM pentru cel mai bun centru comercial din Europa.
Într-adevăr este un proiect de înaltă calitate,
ne-am plimbat şi noi pe acolo şi chiar am mâncat o ciorbă la unul din
restaurantele aflate la ultimul etaj.
După ce am trecut de Forum ne-am oprit pe unul
din podurile din Aveiro şi drăguţul ghid ne-a explicat semnificaţia statuilor
aflate pe pod.
Prima statuie se numeşte Salineira şi aduce un
omagiu femeilor care transportau sărea în coşuri din răchită, Acestea cântăreau
foarte mult-65-70 kg şi era o muncă extrem de grea.
A doua statuie poarte numele de Marnoto, un
monument care aduce un omagiu celor care lucrau în saline. La începutul
articolului, când am vorbit despre moliceiros am explicat şi ce înseamnă
marnoto.
A treia statuie se numeşte Fogueteiro şi
aduce un omagiu către cei care aveau sarcina de a lansa focurile de
artificii, numiţi – fogueteiro.
O altă statuie poarte denumirea de A Parceira
do ramo: în memoria celor care vindeau flori pe stradă.
După ce am coborât din tuk-tuk parcă vedeam
oraşul cu alţi ochi. Deja eram convinsă că este oraşul inimii mele. Un loc
unic, plin de istorie, legende şi locuri minunate.
Dar asta nu a fost tot. Am găsit întâmplător,
plimbându-mă pe jos cel mai frumos parc în care m-am plimbat vreodată: Parque
Infante D. Pedro.
Nu pot exprima în cuvinte ce am simţit când am
păşit în acest parc. Arcadee superbe, cu florile şi frunzele verzi care atârnau
de o parte şi de alta a arcadelor îmi aducea aminte de scene filmate pe
vremuri, cu prinţi şi prinţese.
Parcul Infante D. Pedro, a fost construit pe
fosta proprietate a călugărilor franciscani, în 1862.
Parcul D. Pedro mai este cunoscut şi că parcul oraşului
şi l-am găsit pe lângă biserica franciscană Santo Antonio. Biserică era închisă
şi uitându-ne noi puţin în dreapta am văzut că ceva frumos se zăreşte şi am zis
hai să vedem ce e acolo.
La intrarea în parc am văzut un ciot de
chiparos. Săracul copac... îl tăiaseră deşi era considerat un arbore de interes
public, dar datorită furtunilor şi a vântului puternic reprezenta un pericol
pentru oameni.
Parcă niciodată nu am rămas atât de impresionată
de vreun parc aşa cum am făcut-o atunci. Mi-am găsit pacea şi liniştea
interioară acolo. Ratele se plimbau în linişte, copacii şi apă aveau nişte
culori care nu pot fi descrise în cuvinte. Locul în sine m-a încântat atât de
mult încât sincer, nu îmi venea să plec de acolo. Cred că pozele vor vorbi de
la sine...
Cu mâna pe inima vă spun că Aveiro este oraşul
meu de suflet, un loc unic, unde toate elementele se îmbină şi m-au făcut parcă
să îmi doresc să rămân acolo. Foarte rar mi se întâmplă atunci când călătoresc
să simt sentimente atât de puternice faţă de un oraş dar cu Aveiro aşa mi s-a
întâmplat. Vreau să revin acolo, vreau să mă plimb din nou pe canale cu
moliceiros, vreau din nou să mă plimb prin acel parc superb, vreau din nou să
simt gustul sărat pe buzele mele, să văd azuhelos aşa cum nicăieri în altă parte
nu am văzut!
