Roma - o experienta nu chiar placuta

Ştiu şi sunt sigură că articolul pe care îl voi posta poate va stârni controverse dar este părerea mea subiectivă şi din ce am trăit şi simţit în Roma pot spune că nu mi-a plăcut deloc.

Am călătorit în Italia în mai multe oraşe, mi-a plăcut la nebunie Veneţia, Padova, Milano chiar şi Verona de care la început nu am fost extrem de încântată, dar acum... vizitând Roma pot spune că aş alege mai degrabă Verona...

Poate am avut ghinion, poate nu mi-a plăcut Roma pentru că am prins o zi urâtă, cu ploaie, poate pentru că era supărată că ştiam că după Roma, croaziera va lua sfârşit, poate... nu ştiu, încerc să găsesc o scuză, dar nu prea o găsesc.

Roma este totuşi o destinaţie accesibilă pentru noi, romanii... sunt mulţi romani care lucrează în Roma, mulţi merg în Roma din alte oraşe ale Italiei pentru a-l vizita sau pur şi simplu pentru un city break sau un sejur în Roma...

Dar... să încep cu începutul...

Dimineaţa, ora 09:00 vasul ancorează în Civitavecchia. 

O privelişte superbă se arata la orizont, destul de înnourat dar portul arata frumos. Autocarele gratuite ne aşteptau după ce am coborât de pe vas. În 5 minute eram la ieşire din port. Bineînţeles, cum sunt foarte tipicara când plec în vacanţă, aveam deja „traseul” făcut, cum pot ajunge la gară, pe ce stradă se afla gara, de unde cumpăr biletele de tren, unde cobor, cum ajung în Vatican, din Vatican cum ajung la Colosseum, etc. Oricum, timpul fiind scurt nu îmi doream decât să vizitez Vaticanul, Fontana di Trevi şi Colosseum-ul... Dar bineînţeles că ceva a intervenit şi planurile au fost schimbate. Cu câteva zile înainte de a ancora în Civitavecchia aflasem că italienii fac grevă generală, astfel ca toate trenurile aveau întârziere.

Nu am vrut să ne riscăm, astfel încât ne-am orientat la faţa locului. O domnişoară amabilă, care „trăgea” de noi crezând că suntem germani ne-a oferit un preţ bun pentru o maşină „privată” cu ghid-şofer. Zis şi făcut... l-am aşteptat pe şoferul minune... care era un domn pe la vreo... 70 de ani, poate mai mult...

Până aici nimic deosebit, dar... domnul în cauză nu vorbea engleza... ok... să zicem că nu era problema pentru că mă descurc cât de cât în italiană şi înţeleg când se vorbeşte... dar... domnul în cauză vorbea un dialect, nu italiană pură sau italiană pe care o puteam înţelege şi eu... şi de aici a început aventura şi au început şi nervii...:)))

Prima oprire a fost la Vatican, despre care voi scrie un articol separat pentru că a fost poate singurul moment când m-am simţit bine în Roma.

După Vatican am oprit în Piazza Navona. 

Nu ştiam mare lucru despre acest loc ci doar că este unul extrem de frumos (aşa arata prezentarea pe care o vedeam zilnic la tv-ul de pe vas-era o prezentare menită să alegem excursiile opţionale cu agenţia de pe vas... deci era normal să prezinte totul ca fiind roz)... mda, să zicem că arată frumos, o piaţă, cam liniştită şi cu foarte puţini turişti, începea să picure, dar încercăm să mă bucur cât de cât de privelişte. Piaţa este destul de mare şi are mai multe fântâni.

Una dintre ele se numeşte fântâna cu cele patru râuri. Este practic fântâna centrală și cea mai mare din această piaţă, în italiană denumirea sunând aşa: Fontana dei Quattro Fiumi (Fântâna celor patru râuri). Acesta a fost construită între 1647 și 1651 la cererea Papei Inocențiu X. Celelalte două fântâni din piaţa se numesc Fontana del Moro - Fântâna Maurului şi Fontana di Nettuno – Fântâna lui Neptun. Pe capul sculpturii care dorea să reprezinte maurul/arficanul al fântânii „Fontana del Moro” era un pescăruş, tare haios, care stătea acolo parcă doar pentru a fi fotografiat. Nimeni nu reuşea să îl alunge de acolo, toţi eram cu obiectivele îndreptate spre acest pescăruş care deja urma să devină faimos pe internet şi parcă îşi tot muta poziţia pentru a ieşi cât mai bine în poze. Bineînţeles că m-am amuzat teribil... alt loc nu îşi putea găsi decât capul statuii...

După ce am reuşit să fac câteva poze şi acelea chinuite vai de ele din cauza ploii ne-am urcat în maşină şi am continuat drumul spre următorul obiectiv turistic şi anume Pantheon-ul.

Eee... deja se schimbau puţin datele problemei... deoarece mi-a plăcut., poate pentru că interiorul era acoperit şi nu plouă prea mult în interior...  Glumesc, desigur!

Este o clădire romana antică, care îmi aducea aminte de Grecia... Panteonul a fost folosit începând cu secolul al 7-lea ca o biserică ce poartă hramul "Sf. Maria și martirii", dar informal cunoscut sub numele de "Santa Maria Rotondă". Deci... Panteonul este de fapt o biserică creştină și a fost timp de secole... intrarea este gratuită...

Panteonul este clădirea antică romana cea mai bine conservată din Roma- În mare parte asta se datorează faptului că Panteonul a fost transformat într-o biserică, a fost conservat remarcabil de bine. Sigur, unele lucruri s-au schimbat (există un altar creștin acum și fresce cu sfinţi), dar dimensiunile clădirii, împreună cu o mare parte din decor, au rămas la fel.

Cupola Panteonul-ui este din beton simplu fiind mai mare chiar decât cupola Bazilicii San Pietro. Este, de asemenea din beton complet nearmat...

Nu este la fel de vechi cum pare- Inscripția indică faptul că Panteonul a fost construit de Marcus Agrippa, în 27 î. Hr. Cu toate acestea, Pantheonul original al lui Agripa a ars în 80 d. Hr. Și a fost urmat de alte două versiuni mai recente, care au fost, de asemenea, distruse. Structura actuală a fost, de fapt, construită în timpul domniei împăratului Hadrian și datează din 119-128 d. Hr.

E o gaură mare în tavan, care măsoară 9.1 m în diametru, oferă singura sursă de lumină, în afară de ușa de la intrare. Când plouă, afară plouă, de asemenea, în interiorul Panteonului dar apa se scurge, datorită podelei ușor înclinate și 22 de găuri bine camuflate.

Celebrul artist renascentist Raphael a fost îngropat în Panteon la cererea sa, după moartea sa, în 1520 într-un sarcofag de marmură.

După vizitarea Panteonului am oprit la Altare della Patria, sau The Tomb of the unknown soldier, sau Monumento Nazionale a Vittorio Emanuele II (Monumentul Naţional al lui Vittorio Emanuele ÎI), cunoscut şi sub denumirea de "Il Vittoriano" este un monument construit în cinstea lui Victor Emmanuel, primul rege al Italiei unificate. Acest monument se afla în Piazza Venezia.

Monumentul, aproximativ 80 de metri lungime și 120 de metri lățime. În dreapta și stânga de la intrarea principală – care are o poartă care se închide pe timpul nopţii - sunt două fântâni, reprezentări alegorice ale celor două mări care învecinează Italia. Cea din stânga reprezintă Marea Adriatică și cea din dreapta Marea Tireniană.

În centrul monumentului este statuia ecvestră al lui Vittorio Emanuele, "Tatăl Naţiunii". Statuia, opera sculptorului Enrico Chiaradia, cântăreşte cincizeci de tone și măsoară doisprezece metri lungime.

La intrare este un afiş foarte interesant, în limba italiană şi engleză, care spune ce este interzis să facem când intrăm să vizităm monumentul: să nu murdărim monumentul, să nu bem să mâncăm, să nu ne întindem sau să ne aşezăm pe scări, să nu facem gălăgie, să nu avem un comportament neadecvat, să nu intrăm cu animale sau să nu fumăm...

Lângă acest monument putem admira Columna lui Traian... ce m-a mirat pe mine este locul unde a fost amplasată... mi se părea că este „ascunsă” şi „aruncată” într-un colţ... şi mult mai mică decât mi-am imaginat...

Coloana comemorativă a lui Traian este, ironic, una dintre cele mai bine conservate monumente accesibile. Ea a supraviețuit în mod esențial intactă, lipsind doar decorul original pictat, atașamentele de metal pe figurile sculptate, și, desigur, mare statuie de bronz a împăratului însuși.

Chiar am stat de vorbă cu cineva de pe vas care îmi spunea că fusese în Roma special pentru a vedea Columna lui Traian şi a găsit-o extrem de greu... într-adevăr, poate nici nu aş fi observat-o dacă nu mi se spunea să mă uit la stânga de monumentul lui Vittorio Emanuele...

După câteva poze chinuite cu umbrela în mână, pentru că... da, mai plouă, am plecat spre „visul” meu şi anume Fontana di Trevi... era singurul obiectiv care mă încântă în Roma şi care chiar mi-l doream să îl vizitez...

Dacă vremea nu ţinea cu noi credeam că o să am mai mult noroc şi o să uit de toate supărările din Roma dar când am ajuns la Fontana di Trevi (stăteam cu sufletul la gură până să ajung)... pot spune că mi-a picat fata şi am rămas fără grai... de ce? Pentru că... era... în... restaurare... nu se vedea nimic... erau nişte grilaje şi nişte geamuri amplasate de jur împrejurul fântânii, apa era scoasă iar pe apeduct şi pe figura centrală a fântânii Trevi, Neptun, erau schele...

Acesta era cel mai aşteptat moment, cel mai dorit moment... şi... când am văzut nu vă pot povesti în cuvinte ce am simţit... cea mai frumoasă fântâna din Roma era... practic... închisă...

Offff...

Măcar asta poate mă face să îmi doresc să revin în Roma... acesta să fie singurul motiv pentru care să revin...

Culmea este că... şoferul şi ghidul ştia acest lucru şi nu ne-a spus... a zis că trebuia să vedem cu ochii noştri... mda... ce să spun... frumos din partea lui ...

De la Fontana di Trevi ne-a explicat el pe unde să mergem pentru a ajunge în Piazza di Spagna.

Combinația intre faimoasele Treptele Spaniole, un obelisc și o biserică frumoasă mi-a plăcut... chiar dacă plouă torenţial şi luasem apă la picioare...

Dacă nu am putut admira Fontana di Trevi m-am mulţumit cu Fontana della Barcaccia (Fântâna bărcii) este o fântână în stil baroc în Piazza di Spagna, chiar sub Treptele Spaniole. Este denumită astfel pentru are forma unei bărci, pe jumătate scufundată cu apă. Fântâna a fost comandată de Papa Urban VIII și a fost finalizată în 1627 de Pietro Bernini și fiul său Gian Lorenzo Bernini.

Am admirat şi clădirile din jurul acestei pieţe şi am observat că la primele etaje aveau sediul celebrele firme de designeri, cum ar fi Prada, Dolce&Gabana, Dior, etc...

După ce timpul s-a scurs trebuia să ne întoarcem la maşină... dar cum? Pentru nu ştiam pe unde să mergem şi unde suntem... deşi drumul parcurs nu era unul foarte întortocheat, din cauza aglomeraţiei poate nu ştiam în ce parte să o apucăm... Norocul nostru că aveam cu noi încă 2 italieni, care erau cu noi în maşină şi l-au sunat pe şofer care ne-a „pescuit” din locul în care eram... deci... super... am ajuns să mă pierd în Roma  )

Ne-a certat puţin şoferul şi apoi am continuat drumul spre Colosseum.

Când am ajuns în faţa acestui măreţ teatru antic îmi trecuse puţin din supărare că nu reuşisem să văd Fontana di Trevi... este într-adevăr măreţ... seamănă cu cel din Verona...

Construit în 72 d. Hr., Colosseum a rămas cel mai mare amfiteatru din lume și este considerat a fi cea mai importantă atracţie turistică a Romei. Într-adevăr era lume destul de multă în comparaţie cu celelalte obiective la care fusesem până atunci, dar cred că vara este de 100 de ori mai multă lume. O să prezint ce mi s-a părut mai interesant legat de Colosseum şi anume:

Colosseumul din Roma are peste 80 de intrări și poate găzdui aproximativ 50.000 de spectatori.

Se consideră că peste 500.000 de oameni şi-au pierdut viața și peste un milion de animale sălbatice au fost ucise pe toată durata cât Colosseumul a găzduit jocul oameni vs animale.

Ultimele lupte cu gladiatori a avut loc în 435 d. Hr.

Vechii romani aveau intrarea gratuită la Colosseum pentru evenimente, și erau, de asemenea, hrăniţi pe tot parcursul spectacolului.

Festivalurile, precum și jocurile puteau dura până la 100 de zile în Colosseum.

Construirea Colosseumului a durat 9 ani pentru a fi construit, fiind folosiţi peste 60.000 de sclavi evrei.

Multe dezastre naturale au devastat structura iniţială a Colosseumului, dar cele mai semnificative au fost cutremurele din 847 d. Hr și 1231 d. Hr. care au cauzat cele mai multe daune care se pot observa şi în ziua de azi.

Numele original al Colosseumului a fost Amfiteatrul Flavian, după dinastia împăratului Flavian.

Cel mai popular monument a fost construit din trei motive. Ca un cadou pentru cetățenii romani din dinastia Flavian pentru a crește popularitatea lor, pentru diferite forme de divertisment, precum și pentru a prezenta lumii tehnici de inginerie romană.

Lângă Colosseum este Arch of Constantine, ridicat în secolul al patrulea pentru a sărbători victoria lui Constantin asupra împăratului Maxențiu. Arcul, decorat cu statui şi reliefuri, a supraviețuit, rămânând aproape intact. Este un arc frumos, care mi-a încântat privirea... apoi am pornit spre Forumul Roman.

Forumul Roman este situat în zona dintre Piazza Venezia și Colosseum şi este unul dintre cele mai importante situri arheologice din lume. Acum trei mii de ani, această vale între Campidoglio și Quirinal, care avea să devină viitorul centru social și politic al unuia dintre cele mai mari imperii ale cele mai vechi timpuri, a fost scufundat în mlaștini. Printr-o invenție incredibilă de inginerie, care a fost comandată de ultimii doi regi etrusci, un canal care este încă în funcție la această zi, a permis drenajul terenului.

Dacă nu mă înşel, preţul era de 12 euro intrarea la Colosseum plus Forumul Roman. Din păcate noi nu am avut foarte mult timp la dispoziţie, astfel încât nu am intrat...

Am intrat într-un restaurant/cafenea lângă Colosseum, aproape de staţia de metrou unde am întâlnit o româncă foarte amabilă care lucra acolo. Cafeaua era bună şi chiar ieftină, 1.25. După ce ne-am încălzit puţin, credeam că turul nostru s-a terminat şi eram bucuroasă că mă întorc pe vas... dar... şoferul nostru a mai avut o surpriză pentru noi şi una de data aceasta chiar plăcută.

Ne-a dus să vedem Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta.

Este unul dintre cele mai vechi ordine religioase catolice, înfiinţată în Ierusalim în jurul anului 1048. În același timp, a fost întotdeauna recunoscut de către națiuni ca un subiect independent de drept internațional.

Misiunea Ordinului este rezumată în motto-ul său "Tuitio fidei et obsequium Pauperum": cultivarea, asistarea și protejarea credinței (tuitio fidei) și care deservesc săracii și bolnavii reprezentând Domnul (pauperum obsequium).

Ordinul a trebuit să devină militar pentru a proteja pelerinii și bolnavii și de a apăra teritoriile creștine din Țara Sfântă. Astăzi, Ordinul păstrează numai tradițiile militare. Ordinul este format din mai mult de 13.500 de cavaleri și dames.

Din păcate nu se poate vizita, dar am putut trage cu ochiul prin „gaura cheii” iar vederea este una splendidă. În Roma este sediul central al acestui Ordin, suprafaţa clădirii este de mai puţin de 1 km², ziua naţională o sărbătoresc pe 24 iunie (Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul).

Mi s-a părut fascinant acest loc... şi mă gândeam că poate totuşi nu am rămas cu un gust chiar atât de amar plecând din Roma...

Nu ştiu dacă m-aş mai întoarce în Roma, poate doar să încerc să descopăr lucruri noi, să am mai mult timp la dispoziţie şi să fie vara şi cald (să nu prind ploaie)... Nu pot spune că 100% nu mi-a plăcut nimic în Roma, dar nici că m-a încântat să mă facă să îmi doresc să revin. Ce m-am bucurat a fost faptul că am putut vizita mult mai multe obiective turistice decât îmi propusesem iniţial.

În concluzie... sper să mai ajung o dată în Roma şi să pot scrie un review cu totul diferit, mult mai pozitiv despre acest oraş.

Málaga - un oraş fascinant despre care nu prea se vorbeşte

Nu stiu de ce, dar niciodată nu am fost atrasă de Spania în mod special deşi am studiat limba spaniolă, chiar bilingv. Învăţam la fiecare oră despre istoria şi geografia Spaniei, vedeam şi înţelegeam că este o ţară frumoasă şi cu multe de oferit, dar... pur şi simplu nu m-a atras... prima oară am ajuns în Mallorca, apoi acum, cu croaziera în Barcelona iar pe traseul de întoarcere, vasul a ancorat în Malaga.

Ca de fiecare dată mi-am făcut „temele” şi am citit review-urile ca să ştiu ce mă aşteaptă.

Vasul a ancorat la o distanţă destul de mare faţă de centrul oraşului, astfel încât ne-am hotărât să luăm acel autobuz pus la dispoziţie de agenţia de pe vas, care să ne lase în centru.

Biletul dus întors costa undeva la 7 euro de persoană, asta presupunea să ne scoată din port şi să aibă două opriri: undeva într-o zonă comercială, pentru cei interesaţi de shopping şi o a doua oprire, care să ne lase în centru... bineînţeles că organizarea a fost una teribil de proastă şi normal că autobuzul a avut o singură oprire... cât de cât aproape de centru, după ce ne-a purtat vreo 10 minute prin zona portului (cred că şoferul, spaniol, nu prea cunoştea zonaJ)... bineînţeles că lumea a făcut scandal şi mulţi s-au revoltat (în mod special cei care vroiau să meargă la cumpărături) dar explicaţia venită de la organizatori a fost că este sâmbătă şi autocarul are restricţii şi acesta este singurul loc unde poate opri...

Ok... neavând încotro, ne-am dat cu toţii jos din autobuz şi am pornit la pas... e bine că sunt multe indicatoare astfel încât nu prea ai cum să te pierzi.

Vremea era una mohorâtă, sâmbătă dimineaţa, pe la ora 08:20, practic noi eram singurele persoane de pe stradă, în afară de angajaţii primăriei care măturau şi curăţau străzile... era o pustietate... străzile goale, magazinele închise... dar culmea este că nu mi s-a părut sinistru... şi nici nu mi-a fost frică...

În afară de noi şi de măturătorii stradali, care ne „urmăreau” pe fiecare străduţă pe care mergeam şi curăţau de zor cu furtunul nu mai era nimeni. Pot spune că m-am bucurat, pentru că am putut merge în linişte, am putut poza monumentele şi clădirile fără a intra nimeni în cadru...

După ce ne enervasem puţin că acei măturători udau toate străzile şi străduţele posibile şi era cât pe ce să mă stropesc şi să iau apa la picioare din cauza lor, a început să picure. Eram dotată cu umbrelă, deoarece din balcon, înainte să ancoreze vasul am văzut cerul şi mi-am dat seama că va ploua. A fost bine totuşi că picura, apoi stătea, iar picura, iar stătea şi tot aşa... la fel şi eu eram cu aparatul foto... de frică să nu îl ude chiar dacă umbrela era deschisă...

Dar să revin la Malaga... un oraş cu o arhitectură frumoasă, un oraş liniştit ca să spun aşa, chiar şi după ora 10:00 când magazinele începeau să se deschidă şi turiştii şi localnicii începeau să populeze străzile, chiar şi atunci mi s-a părut un oraş liniştit şi ordonat... şi bineînţeles... curat J

Am pornit plimbarea noastră din port de unde ne-a lăsat autocarul pe strada principală care avea multe magazine (de firmă)... dar toate erau închise la vremea aceea... strada era frumos decorată pentru că eram în apropierea sărbătorilor de iarnă...

După aceea, urmărind indicatoarele am ajuns la Catedrala din Malaga... o catedrală impunătoare şi extrem de frumoasă... care, bineînţeles, era închisă până la ora 09:00... 

După ce am făcut poze cu catedrala, am pornit printre străduţe şi am descoperit Museo Picasso Malaga... 

Era închis, bineînţeles aşa că ne-am continuat drumul şi am ajuns la biserica unde a fost botezat Picasso... aceasta era deschisă spre bucuria noastră... nu există nici o taxă pentru vizitarea acestei biserici... ce m-a surprins pe mine a fost faptul că în interiorul bisericii vindeau bilete la loterie... eu aşa ceva nu am văzut în viaţa mea... în biserica să vândă bilete la loto... doamne fereşte... biserica era foarte frumoasă în interior.

După aceea am ajuns într-un parc, vis a vis de casa natală a lui Picasso care acum este muzeu... era închisă, bineînţeles dar am admirat un „spectacol” deosebit în parc... o localnică, venise cu pâine uscată şi a aruncat-o în parc... până aici nimic deosebit... porumbeii au venit să mănânce... împreună cu... papagalii... mulţi mulţi papagali, verzi, care mâncau împreună cu porumbeii... a fost un spectacol pe cinste. Papagalii veneau, luau o bucată de pâine după care zburau în copacii din parc şi mâncau pe crengi.

După aceea ne-am lăsat „pierdute” printre străduţe şi am ajuns la Teatro Cervantes... o clădire frumoasă, cu o arhitectură deosebită, unde Antonio Banderas şi-a făcut debutul pe scenă, acesta încă vizitând teatrul.

Din nou începuse ploaia dar oraşul în sine era frumos, încărcat de istorie... am descoperit încă o biserică, San Ciriaco y Santa Paula, sfinţii care patronează oraşul Malaga. Din nou, intrare liberă... ceea ce m-a surprins... în Europa, majoritatea bisericilor sau catedralelor au taxa de intrare şi una chiar destul de mare. În schimb, în Malaga, nu există taxa de intrare la nici o biserică/catedrală.

După aceea am găsit băile arabe - Hammam al Andalus Malaga. Eu credeam că se vizitează, cum am făcut-o şi în Palma de Mallorca... am intrat bine merci şi era o domnişoară foarte amabilă acolo şi am întrebat-o cât costă biletul de intrare... aceasta mi-a răspuns că în funcţie de tratamentul pe care îl fac... m-am uitat puţin chiorâş la ea şi am întrebat-o la ce se referă... mi-a zis că au piscine, masaje, jacuzzi, etc. şi că preţul diferă în funcţie de ce anume aleg. Aproape îmi înghiţisem limba... noroc că nu apucasem să spun mai mult şi femeia a rămas cu impresia că doream un „tratament”. I-am mulţumit frumos, i-am spus că nu suntem echipate corespunzător (nu aveam costumul de baie pe mine) şi că nu avem nici mult timp la dispoziţie şi am plecat rapid de acolo.

Am ajuns la Muzeul Carmen Thyssen, din Paseo del Prado, un muzeu de artă care se concentrează pe picturile predominante andaluze din secolul al 19-lea. Nu am intrat pentru că ne doream să vizităm Catedrala din Malaga, care cu siguranţă acum era deschisă.

Fiind aproape de muzeu am mers repede şi deja era plin de turişti în jurul catedralei şi înăuntru. Am intrat şi am vizitat catedrala, care  merită sa fie vizitată. Un loc de cult care te lăsa fără cuvinte.

După aceea am ajuns la un muzeu de arte sacre şi anume la Mănăstire Cisterciană a Sf. Ana. Un locaş de cult micuţ dar incredibil de frumos. 

Apoi am ajuns la Alcazaba şi Teatro Romano - cuvantul alcazaba provine din limba arabă şi înseamnă de fapt cetate. Este o fortăreaţă construită pe deal de unde puteţi avea o panoramă asupra oraşului. Intrarea la Alcazaba costă 2.20 euro de persoană şi împreună cu vizitarea castelului Gibralfaro costă 3.55 euro amândouă. Noi nu am intrat deoarece timpul se scurgea mult prea repede şi doream să mai descoperim lucruri noi în Malaga.

Teatrul Roman îl puteţi admira fără a plăti intrare, deoarece este situat înainte de a urca la Alcazaba. Se presupune a fi cel mai vechi monument din Malaga.

Lângă Alcazaba Teatro Romano este un centru de informare turistică unde o domnişoară foarte amabilă ne-a explicat cum putem ajunge la Malagueta, celebra corida de tauri din Malaga. Mi-a arătat pe harta unde sunt şi pe ce străzi trebuie să mergem pentru a ajunge mai uşor. Normal ca pe stradă a trebuit să mai întreb unde se afla Plaza de Toros, pentru că aşa se numeşte zona.

Pe drum, am găsit o clădire extrem de frumoasă şi impunătoare, care s-a dovedit a fi Banca Spaniei din Malaga. Puţin lângă această s-a ivit o altă clădire superbă, pe care scria Ayuntamiento de Malaga... deci, cred că era primăria din Malaga...

Până la urmă, după multe poze, am reuşit să ajungem în Plaza de Toros dar... spre marea mea dezamăgire arenă era închisă... ca na, era sâmbătă... mi-a părut tare rău pentru că mi-aş fi dorit mult de tot să o pot vizita în interior, pentru că de pe dinafară nu se înţelegea mare lucru... dar... asta mi-a fost “norocul”.

Am pornit încetişor printr-un parc foarte frumos după care am ajuns la Jardines de Pedro Luis Alonso, adică grădinile lui Pedro Luis Alonso. Mi-a atras atenţia în mod deosebit şi am traversat strada pentru a ajunge la grădini pentru că arată extrem de frumos, multicoloră, ca o grădina botanică. Fiecare floare avea lângă o plăcuţă cu denumirea florii... m-am relaxat puţin în acest parc, fiind fericită că ieşise soarele şi nu mai plouă, după care am pornit din nou spre centrul oraşului pentru că nu mai avem foarte mult timp la dispoziţie.

Mie nu îmi este frică niciodată când călătoresc că m-aş putea pierde... chiar îmi place să nu ştiu unde sunt, să descopăr străduţe întortochiate, să nu fie plin de turişti (chiar dacă şi eu sunt turista), îmi place să mă las „dusă” printre străzi şi să „prind” puţin din „gustul” locului, să mă amestec printre localnici... este un sentiment unic... la fel am procedat şi în Malaga şi am găsit, spre sfârşitul vizitării oraşului un bar cu o plăcuţă pe care scria: Antigua Casa de Guardia - fundada en 1840 - Vinos de Malaga... era de fapt o tavernă... am intrat şi noi, curioase să vedem preţurile la vin... înăuntru erau dar bărbaţi şi când am intrat noi, bineînţeles că s-au uitat că la felul şaişpe ). Nu ne-a păsat şi am întrebat cât costă un pahar de vin... ni s-a zis că depinde de gramaj, preţul pornind de la 1.20 euro. Am zis să gustăm măcar un pahar de vin de Malaga, deşi nu sunt o băutoare înrăita... ne-a dat să bem din Țoi... acel păhărel de 50 ml... extrem de interesant... vinul era foarte bun roşu şi dulce, exact cum îmi place mie... după ce am savurat acel păhărel, am decis că este timpul să ne întoarcem pe vas.

Aveam transferul asigurat dar trebuia să ajungem aproape de port. Zis şi făcut, plus că iar începuse ploaia şi vântul se înteţise, apăruseră la orizont nişte nori negri, aşa că măcar nu ne-a părut rău că trebuie să mergem spre îmbarcare.

Oraşul Malaga pot spune că mi-a plăcut... în drum spre vas, am văzut că au şi plaja, una chiar frumoasă, lungă şi lată. Cred că vara ar fi plăcut să îmbin istoria cu un sejur de relaxare pe malul mării, deci, s-ar putea să îmi planific şi o a doua excursie în acest oraş.