Aventuri la 'CASTELUL DE BUMBAC'

Am vizitat Pamukkale pentru prima oara acum mult timp, acum 18 ani in urma. Eram micuta la vremea aceea. Imi mai aduceam aminte cum arata acel loc dar mi-am dorit sa il percep diferit, acum, ca am mai crescut.

Acum cateva veri am avut posibilitatea de a merge din nou la Pamukkale. Eram in Antalya.

Aventura a inceput intr-o dimineata frumoasa de vara, la sfarsitul lunii iunie.

Spun aventura pentru ca a fost o mica aventura. Mi-a trebuit mult curaj sa ma trezesc la ora 5 dimineata deoarece plecarea catre Pamukkale, din Antalya (Belek) se facea la ora 6. Era ziua mea libera iar ziua urmatoare mergeam la munca. Dar nu mai conta. Important era sa ajung din nou la Pamukkale.

Bineinteles ca ora nu a fost respectata (dar nu de catre agentie, ci de catre turistii care erau preluati de la alte hoteluri si s-a decalat cu o ora plecarea). In loc de ora 6 am plecat la 7 din Belek.

Sincera sa fiu, drumul nu mi s-a parut obositor deloc. Intr-adevar, este un drum destul de lung, sunt aproximativ 300 km dus, 300 intors.

Dar este un drum placut, soselele in Turcia sunt extrem de bine puse la punct si este o mai mare placere sa calatoresti pe drumurile si autostrazile din Turcia.

Dupa cateva ore de mers, am facut o scurta oprire, la un mic magazin de suveniruri. Acolo ne-au servit cu cafea/ceai (gratuit!). Preturi decente pot spune la produsele vandute.

Apoi, pentru ca era prea devreme pentru pranz am oprit la o o fabrica de onix. Am vazut live cum se prelucreaza onix-ul dar nu m-am putut apropia sa cumpar nimic. Niste preturi de picam pe spate.

Apoi am luat pranzul, intr-un local nu cine stie ce… mancare destul de putina, nu foarte variata, rece… dar... pentru cei flamanzi a fost ok.

Si intr-un final, in jurul orei 13:30 am ajuns in sfarsit la Pamukkale.

Dupa cum bine stiti, Pamukkale este inclus pe lista Patrimoniului Cultural UNESCO.

Pamukkale

Pamuk in limba turca (vorbesc turca) inseamna bumbac iar Kale inseamna b]castel sau cetate. In traducere libera ar veni Castelul de bumbac=Pamukkale.

In anul 2014 la Pamukkale s-au inregisrat mai mult de 2.5 milioane de vizitatori. De aceea, Pamukkale a fost inclus intr-un top al celor mai vizitate obiective turistice ale Turciei.

Ce am putut admira la Pamukkale?

* Ruinele orasului antic Hierapolis

* Piscinele termale

*Piscina Cleopatrei

* Muzeul Pamukkale

O sa incep cu inceputul si anume cu ruinele orasului antic Hierapolis

Uitandu-ma pe harta am stiut ca nu ma voi putea plimba printre toate ruinele. Intinderea era destul de mare, caldura si mai mare plus ca aveam alte prioritati si anume sa ma “balacesc” sau sa ma “scald” putin in piscinele termale.

Oricum, inca se mai fac sapaturi astfel incat, sunt sigura ca data viitoare cand voi merge la Pamukkale voi avea ocazia sa vad ruine noi, hehe.

Am putut totusi arunca un ochi spre ruinele care dateaza din secolul al II-lea I. Hr. Numele orasului inseamna de fapt b]orasul sacru si reflecta practic multele sale temple.

Daca doriti sa ajungeti la b]teatru aveti de parcurs o distanta destul de mare de la intrare si aveti ca “obstacol” un mic deal.

Sincer, acest teatru antic seamana foarte mult cu cel de la Efes sau cu cel din Side (parerea mea) …

Alte structuri pe care le-am admirat in Hierapolis au fost b]portile bizantine si templul lui Apollo.

Piscinele Termale

Aici s-a schimbat putin peisajul… plus ca atunci cand fusesem eu cu mult timp in urma, erau deschise mult mai multe travertine si era mult mai putina lume….

Totusi, am simtit ca ma aflu intr-un alt loc, nu pe pamant. Am uitat de caldura si de orice pentru a admira peisajul unic.

Mi-a parut tare rau sa observ ca pe langa faptul ca multe travetine au fost inchise, cele inca ramase deschise avea putina apa in ele.

Apa laptoasa avea aproximativ 33*C si era foarte calda si placuta.

De asemenea, mi-a fost interzis sa intru incaltata. De fapt, nimeni nu avea voie sa intre incaltat in sau pe travertine. Era ca la demonstratie sau ca la expozitie : sute si sute de slapi/sandale/papuci. De toate culorile, numerele, marimile, felurile. M-am amuzat putin la vederea atator papuci.

Vorbind turca, i-am intrebat de curioztate, pe cei care pazeau ce s-a intamplat cu restul de bazine si de ce sunt inchise. Raspunsul a fost unul sec si scurt: sunt inchise pentru curatare.

Poate si dvs ati auzit, de multi ani exista zvonurile ca Pamukkale nu va mai exista. Sunt tot felul de speculatii ca Pamukkale va disparea.

Cu ani in urma, in zona erau contruite hoteluri si pensiuni, acestea poluand foarte mult zona. Turistii cazati in aceste hoteluri aveau intrarea gratuita in Pamukkale oricand doreau ei, astfel incat zona nu mai era apreciata asa cum trebuie.

Pana la urma s-a luat decizia de a proteja aceasta arie care incepuse sa devina pe cale de disparitie, astfel incat hotelurile au fost daramate si s-au mutat in josul vaii.

Intr-un timp intrarea in travertine a fost interzisa.

Este totusi important sa tinem contul ca la Pamukkale vin milioane de vizitatori anual, fiecare platind 25 lire turcesti intrarea la Pamukkale, 5 lire la muzeu si inca 32 lire daca doresc sa inoate in Piscina Cleopatrei. Deci… o suma imensa.

Astfel, am stat si m-am gandit de fapt ce a vrut sa zica bietul pazic sau ce gandea de fapt acel om “ Mii de turisti perturba echilibrul ecologic al zonei dar generaza atata venit incat trebuie sa il mentinem deschis”.

Asadar, travertinele nu cred eu ca sunt inchise “pentru curatare” ci pentru protejarea si pastrarea lor la forma cat de cat initiala.

Piscina Cleopatrei

In primul rand, trebuie sa stiti ca pentru a va “balaci” in aceasta piscina “magica”, trebuie sa platiti o alta taxa de 32 de lire. Nu accepta alta moneda in afara de lire turcesti, asa ca sa aveti mare grija. Nici cardul de credit nu este acceptat! Doar cash si lire turcesti. Cel putin asa era cand am mers eu.

In jurul piscinei sunt restaurante, dusuri, cabine de schimb, toalete. Daca doriti sa “inchiriati” un vestiar si acesta este contra cost.

Mi s-a parut extrem de ciudat faptul ca in stanga aveam piscina, in dreapta aveam restaurante moderne si urla muzica, la fel de moderna.

Pentru mine ambianta a fost ruinata…

Nu am platit pentru a intra in acea piscina celebra. Nu am considerat ca am nevoie de viata vesnica, frumusete eterna, etc, etc… ati inteles dvs…

Muzeul Arheologic Pamukkale-Hierapolis

Este compus din 3 incaperi plus gradini. Muzeul are artefacte din ruinele antice de la Hierpolis si de asemenea si din alte locuri excavate, precum Laodicea si Aphrodisias.

Cea mai impresionanta este camera sarcofagelor … mi s-a parut totusi dezolant… eu cu mine si cu inca 4 persoane iar in piscina Cleopatrei sute de oameni….

Din pacate nu am avut extrem de mult timp la dispozitie (cat sa admir cateva rune din Hierapolis, sa ma “balacesc” putin in travertine, sa ma schimb si sa pozez doar piscina Cleopatrei). Apoi a urmat drumul de intoarcere.

Unul pe care il stiam deja.

Am facut o scurta oprire la o fabrica de vinuri. Nu stiam sincer ca turcii pot face vinuri atat de bune. Vinuri din fructe, din rodie, din smochine, caise, etc. Vinuri excelente. Acolo am facut si pe “traducatoarea”:turca-romana si invers… dar degustarea vinului a fost oau…

Nu am cumparat nimic… pana si sosul de rodii era la 10 euro (cand in magazine il gaseam la 2 lire (1 euro) ….

Oricum, nu ii inteleg pe oamenii care ajung in zona dar nu merg sa viziteze Pamukkale. Sincer! Eu l-am vizitat acum multi ani si cand am simtit ca este momentul sa revad acel loc magic… am facut-o. Dar oameni care au ajuns de multe ori in zona si nu au mers nici macar o data sa vada Pamukkale... pacat… este un loc unic, ce poate, intr-o buna zi nu va mai exista… poate ca va disparea... si atunci, de ce sa nu il vedem cat inca mai exista? Ganditi-va si la asta.

Spor la... calatorii.

Un voluntariat îţi poate schimba viaţa!

În anul 2010 am scris un articol despre experienţa mea din Istanbul .

La acea vreme îmi aşternusem gândurile care sunau cam aşa: „Experienţa Istanbul a fost una de viaţă, una pe care nu o voi uita niciodată, o experienţă ce m-a schimbat în bine, ce a reuşit să mă maturizeze şi mai mult, am avut cea mai frumoasă vară din viaţa mea, cele mai frumoase 3 luni din acest an”.

Deşi au trecut aproape 7 ani de atunci, nu mi-am schimbat părerea. Un voluntariat îţi poate schimba viaţa!

La asociaţia unde am făcut eu voluntariatul erau 7 persoane cu dizabilităţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani. Unii vorbeau, dar nu auzeau, alţii auzeau dar nu puteau vorbi, unii nici nu vorbeau nici nu auzeau. La început mi-a fost greu să comunic cu ei deoarece nu cunoşteam limbajul semnelor, dar pe parcurs am luat cursuri de limbajul semnelor şi am reuşit să mă înţeleg incredibil cu ei.

De asemenea, aceşti oameni erau priviţi normal. Am învăţat importanţa unui ONG, faptul că indiferent cum ne naştem avem dreptul de a munci. Cei din Turcia aveau un acord cu mai multe hoteluri din Istanbul şi după terminarea orelor de limbajul semnelor, „copiii” (aşa îmi plăcea mie să le spun deşi erau adulţi în toată regula) mergeau şi făceau practică la acele hoteluri.

Am fost şi eu împreună cu ei, la Four Seasons şi la InterContinental, i-am ajutat şi asistat. După terminarea orelor de practică, unii dintre ei au fost selectaţi să lucreze în hoteluri şi chiar şi în ziua de azi doi dintre aceştia lucrează încă acolo.

Faptul că am participat ca voluntar într-o organizaţie non guvernamentală m-a făcut să îmi doresc să pot face acest lucru şi în România.

Iar acum avem cu toţii o şansă de a susţine o cauză, cu ajutorul Campionatului de Bine. Campionatul de Bine se desfășoară în perioada 6 decembrie 2016 – 15 februarie 2017 şi este o competiție pentru atragerea de donații adresată ONG-urilor din România.

M-am uitat pe lista finaliştilor şi mi-a fost foarte greu să aleg o cauză pentru că toţi participanţii ar trebui să câştige. Toţi merită o şansă, toţi au o poveste şi toate proiecte înscrise în Campionatul de Bine sunt pentru mine câştigătoare.

Poate mulţi dintre dvs vă întrebaţi de ce este important să donăm pentru proiectele ONG-urilor din România. Nu o să vă dau răspunsul sau argumente. De ce? Pentru că sunt sigură că ştiţi deja. Atât vă pot spune: mie mi-a adus linişte sufletească şi împlinire. O facem pentru noi dar şi pentru ei!

Faptul că am fost voluntar şi am luat contact cu persoane cu dizabilităţi un titlu din Campionatul de Bine mi-a atras atenţia în mod deosebit: „Şi oamenii cu nevoi speciale pot şi vor să muncească”.

Acest proiect oferă persoanelor cu dizabilităţi un loc de muncă într-o spălătorie şi îşi doresc extinderea activităţii. Sunt sigură că vor reuşi acest lucru cu ajutorul nostru şi mi-aş dori ca acest proiect să se afle printre câștigătorii Campionatului de Bine.

Un loc de muncă oferit persoanelor cu nevoii speciale îi ajută să îşi susţină independenta, să îşi crească familiile şi să fie mai siguri pe ei.

Blogal Initiative

       Pentru mine Blogal Initiative este o provocare destul de recenta. Am descoperit aceasta platforma intamplator si m-a atras imediat. Nu doar datorita premiilor pe care le oferea dar si datorita subiectelor extrem de interesante.

       Mai exista astfel de platforme, dar de o perioada nu am mai scris nici un articol pentru ca acolo nu exista corectitudine. La fiecare campanie exista acelasi castigator.

Aici, pe Blogal Initiative fiecare om are o sansa, toti suntem egali.

    Incerc sa scriu dar uneori nu am timp, nu am inspiratie. Dar intru pe site si ma uit la minunatele articole pe care „colegii” bloggeri le inscriu.

    Pana acum nu am castigat nici un premiu pe Blogal Initiative, nu mi-am facut prieteni virtuali dar am castigat experienta. O experienta pe care nimeni nu mi-o poate lua. Am putut citi articole extrem de interesante, am vazut ca oamenii au o imaginatie de necrezut, ca suntem creativi.

     Ma bucur ca Blogal Initiative este o platforma care se respecta, are in spate niste oameni extrem de muncitori si seriosi si le urez mult succes in continuare.