În anul 2010 am scris un articol despre experienţa mea din Istanbul .
La acea vreme îmi aşternusem gândurile care
sunau cam aşa: „Experienţa Istanbul a fost una de viaţă, una pe care nu o voi
uita niciodată, o experienţă ce m-a schimbat în bine, ce a reuşit să mă
maturizeze şi mai mult, am avut cea mai frumoasă vară din viaţa mea, cele mai
frumoase 3 luni din acest an”.
Deşi au trecut aproape 7 ani de atunci, nu mi-am
schimbat părerea. Un voluntariat îţi poate schimba viaţa!
La asociaţia unde am făcut eu voluntariatul erau
7 persoane cu dizabilităţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani. Unii
vorbeau, dar nu auzeau, alţii auzeau dar nu puteau vorbi, unii nici nu vorbeau
nici nu auzeau. La început mi-a fost greu să
comunic cu ei deoarece nu cunoşteam limbajul semnelor, dar pe parcurs am luat
cursuri de limbajul semnelor şi am reuşit să mă înţeleg incredibil cu ei.
De asemenea, aceşti oameni erau
priviţi normal. Am învăţat importanţa unui ONG, faptul că indiferent cum ne naştem
avem dreptul de a munci. Cei din Turcia aveau un acord cu mai multe hoteluri
din Istanbul şi după terminarea orelor de limbajul semnelor, „copiii” (aşa îmi
plăcea mie să le spun deşi erau adulţi în toată regula) mergeau şi făceau
practică la acele hoteluri.
Am fost şi eu împreună cu ei,
la Four Seasons şi la InterContinental, i-am ajutat şi asistat. După terminarea orelor de
practică, unii dintre ei au fost selectaţi să lucreze în hoteluri şi chiar şi în
ziua de azi doi dintre aceştia lucrează încă acolo.
Faptul că am participat ca
voluntar într-o organizaţie non guvernamentală m-a făcut să îmi doresc să pot
face acest lucru şi în România.
Iar acum avem cu toţii o şansă
de a susţine o cauză, cu ajutorul Campionatului de Bine. Campionatul de Bine se desfășoară în
perioada 6 decembrie 2016 – 15 februarie 2017 şi este o competiție pentru
atragerea de donații adresată ONG-urilor din România.
M-am uitat pe lista finaliştilor
şi mi-a fost foarte greu să aleg o cauză pentru că toţi participanţii ar trebui
să câştige. Toţi merită o şansă, toţi au o poveste şi toate proiecte înscrise în
Campionatul de Bine sunt pentru mine câştigătoare.
Poate mulţi dintre dvs vă întrebaţi de ce este
important să donăm pentru proiectele ONG-urilor din România. Nu o să vă dau răspunsul
sau argumente. De ce? Pentru că sunt sigură că ştiţi deja. Atât vă pot spune:
mie mi-a adus linişte sufletească şi împlinire. O facem pentru noi dar şi
pentru ei!
Faptul că am fost voluntar şi am luat contact cu
persoane cu dizabilităţi un titlu din Campionatul de Bine mi-a atras atenţia în
mod deosebit: „Şi oamenii cu nevoi speciale pot şi vor să muncească”.
Acest proiect oferă persoanelor cu dizabilităţi
un loc de muncă într-o spălătorie şi îşi doresc extinderea activităţii. Sunt
sigură că vor reuşi acest lucru cu ajutorul nostru şi mi-aş dori ca acest
proiect să se afle printre câștigătorii Campionatului de Bine.
Un loc de muncă oferit persoanelor cu nevoii
speciale îi ajută să îşi susţină independenta, să îşi crească familiile şi să
fie mai siguri pe ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu