Panteón Nacional de Lisboa - o bijuterie!

Nu doar pentru că aveam intrare gratuită cu Lisboa Card (despre care am vorbit deja intr-un articol) la acest obiectiv turistic cât şi pentru faptul că vizitasem Panteonul din Roma îmi doream să ajung şi la cel din Lisabona.

Unde se află Panteón Nacional de Lisboa şi cum am ajuns?

Panteonul se afla pe strada Campo de Santa Clara, în cartierul Alfama şi denumirea sa în engleza este Church of Santa Engrácia (Biserica Santa Engracia) . Aceasta biserică de fapt poartă numele de Panteonul Naţional datorită faptului că numeroase personalităţi importante la scară naţională sunt îngropate aici.

Din Marques de Pombal (după ce am vizitat Estufa Fria-vezi impresii aici) am luat metroul (linia Azul adică linia albastră) în direcţia Santa Apolonia şi am coborât la ultima staţie şi anume la Santa Apolonia. Am ieşit din metrou direct în gară şi de acolo am traversat strada şi am început urcarea.

Nu a durat foarte mult (cam 10 min am urcat maxim) până ce Panteonul s-a ivit în faţa mea.

Am stat puţin (deşi eram în pantă) şi am contemplat construcţia masivă care îmi aducea aminte de Vatican (nu ştiu ce de...). Poate din cauza cupolei sale imense, care poate fi zărită şi de la Mirador de Santa Lucia şi din mai multe puncte de belvedere ale Lisabonei.

Cât costă intrarea şi care este programul?

Cu Lisboa Card am avut intrarea gratuită dar în mod normal un bilet costă 4 euro (adulţi) , persoanele peste 65 de ani au 50% reducere, copiii sub 12 ani au intrare gratuită.

Panteonul este deschis de marţi până duminică şi programul de la 10:00 la 17:00. Aveţi mare grijă, lunea este închis!

Am păşit cu încredere, neştiind ce mă aşteaptă înăuntru... şi am rămas... oau. Nu cred că este mai frumos sau mai spectaculos decât cel din Roma, dar are ceva unic...

Este o construcţie impresionantă, muzica clasică se auzea pe fundal, câteva ecouri ale vizitatorilor (nu foarte mulţi la număr), toate aceste elemente au făcut să mă simt “ciudat”.

De asemenea, cupola este monumentală, incredibila - se ridică la peste 80 de metri deasupra solului.

Sub cupola gigant, podeaua și pereții sunt decoraţi cu marmură colorată, superbă. De-a lungul “pilonilor” ca să le spun aşa sunt câteva monumente funerare ridicate în memoria lui Vasco da Gama și Navigatorul Henry (ei nu sunt de fapt îngropați aici).

În această biserică/panteon se găseşte un grandios loc de odihnă al Amaliei Rodrigues, regina mult-iubită a muzicii Fado. Nu a fost greu de observat locul unde se afla aceasta deoarece mormântul său era înconjurat de flori.

În afară de Amalia Rodrigues mai există şi alte personalităţi unde îşi au locul de veci în această biserică şi anume:

Teofilio Braga - preşedinte portughez. El a servit în calitate de președinte al Portugaliei din 29 mai 1915, la 5 octombrie, 1915. De asemenea, a fost şi scriitor și dramaturg.

Oscar Carmona- tot preşedinte portughez din 9 iulie 1926, până la moartea sa, pe 18 aprilie, 1951.

João De Deus - poet. A murit la Lisabona, iar rămășițele sale au fost aduse de la Mănăstirea Jeronimos la Panteonul Național la 1 decembrie, anul 1966.

Junqueiro Guerra- poet, jurnalist, politician.

Sidonio Pais- politician, ofiţer militar, diplomat

Almeida Garrett-poet

Din câte am înţeles exista şi o terasă (ajungeţi acolo după ce urcaţi cele 169 de scări) dar când am fost eu accesul era închis, astfel încât nu am putut ajunge sus sau pe terasă.

Panteonul a cunoscut o istorie turbulentă de la înființarea sa din secolul al 16-lea, cu un blestem care niciodată nu s-ar fi finalizat, un colaps distructiv și nenumărate lupte financiare, dar a fost în cele din urmă inaugurat în anul 1966.

Biserica originală a fost distrusă într-o furtună în 1681, dar a fost reconstruită în stil baroc. Prima piatră în reconstrucția a fost pusă rapid în 1682, dar până în 1966 biserica nu a fost terminată.

Arhitectura Panteonului Naţional este un exemplu unic de construcţie în stil baroc din Portugalia. Pentru a construi acest loc, arhitectul João Antunes a fost inspirat de tendințele italiene, adoptând astfel un design arhitectural inovator, care nu a avut nici o continuitate în Portugalia.

După ce m-am „încărcat” cu toate informaţiile posibile, după ce am fotografiat Panteonul am ieşit şi m-am bucurat de vremea splendidă, de soarele care bătea pe cupola albă şi de faptul că am reuşit să ajung acolo am pornit-o la vale spre metrou pentru că mai aveam multe de văzut în ziua respectivă.