AlecoAir - ajutorul pentru casa ta

Este important ca să păstrezi un nivel adecvat de umiditate atât în propria locuinţă cât şi la locul de muncă pentru a fi confortabil şi a-ţi menţine sănătatea. Există mulţi factori care influenţează alergiile. Iar printre aceste declanşatoare pot fi acarienii de praf, mucegaiul şi desigur, alergiile sezoniere. Un dezumidificator bun sau un umidificator te poate ajuta în mai multe moduri. Şi un magazin online precum AlecoAir.ro te poate ajuta şi mai mult, deoarece sunt experţi în comercializarea produselor ce îmbunătăţesc calitatea aerului.

Nivelul de umiditate internă ar trebui să se situeze între 30 și 50%. Fie că locuieşti într-o zonă cu un climat umed, fie că spaţiul în care locuieşti tinde să fie mai umed, îţi poate afecta sănătatea şi îţi poate cauza alergii.

Nu exista pe planeta noastră o ţară care să aibă un aer exterior complet uscat, iar în casă situaţia se schimbă complet deoarece există surse multiple care crează umiditate precum: aburul de la gătit sau din baie, transpiraţia, umiditatea provenită din procesele de producție sau depozitarea bunurilor umede, chiar și materialele de construcție și mobilierul adaugă la umiditatea totală a unei încăperi.

Datorită creșterii prețurilor la energie, clădirile sunt mult mai bine izolate decât înainte. Izolația ar putea să „alunge” frigul, dar, de asemenea, reduce schimbarea aerului şi astfel exista mai multă umiditate.

Cum determinăm umiditatea din casă?

Pentru a stabili umiditatea din casă, ai nevoie de un higrometru, un aparat de măsură care arata aproape ca un termometru. Dar pentru că AlecoAir este un magazin online care se respectă, vei găsi la vânzare termohigrometre, cu ajutorul cărora vei putea măsura temperatura aerului (°C, °F) și umiditatea relativă.

Şi dacă tot am pomenit de AlecoAir.ro, vă pot spune că este cel mai bun magazin online de la care îţi poţi procura începând de la dezumidificatoare aer, aeroterme electrice/ceramice, umidificatoare aer, purificatoare aer. Aceştia comercializează o gamă atât de variată de produse, încât este imposibil să nu găseşti ceva ce ai nevoie.

Printre cele mai deosebite produse vândute de ei se numără şi gadgeturile de monitorizare sănătate.

  

Odată ce ai stabilit umiditatea din apartament, poţi lua măsuri pentru a ajunge la un nivel optim de umiditate.

Lucrul frumos despre umidificatoare și dezumidificatoare este că ele se autoreglează. Aceste mașini se reglează în funcție de ceea ce le spune „Mama Natură”. De exemplu, cel mai bun umidificator aer evaporă mai puțină apă din filtru, în funcție de cât de umed este aerul. Acest lucru împiedică emiterea de prea multă umiditate în aer.

Pe lângă beneficiile binecunoscute pentru sănătate pe care umidificatoarele le oferă, acestea te pot ajuta să îi păstrezi aspectul camerei: previne apariţia fisurilor în mobilier şi în vopsea, încetineşte desprinderea tapetului.

Desigur, şi folosirea dezumidificatoarelor oferă numeroase beneficii cum ar fi reducerea mirosurilor, reducerea posibilității de a dezvolta mucegai pe haine sau mobilier, un aer mai curat şi mai proaspăt.

Un mediu mai puțin umed în casa ta înseamnă că îmbrăcămintea se va usca mai repede, pâinea și cerealele vor rămâne proaspete mai mult timp și nu vei mai găsi semne de rugină sau coroziune în casă. Nu vei mai avea atâta praf în casă, deci poţi scăpa de stresul curăţeniei zilnice.

My Toilet - cel mai şocant “muzeu” vizitat

Acesta este cel mai şocant “muzeu” pe care l-am vizitat până acum. Şi sincer, chiar am fost şocată, am ieşit cu gura căscată din acest muzeu dacă îl pot numi aşa.

L-am găsit întâmplător, trecusem de multe ori pe lângă vitrinele sale crezând că este un magazin care vine băi moderne. Dar într-o seară am văzut un afiş unde scria “intrare gratuită”. Mă gândeam eu cum să fie intrare gratuită într-un magazin? Trebuia să fie ceva putred la mijloc, aşa că am intrat. Şi da, mi s-a confirmat că este o expozitie.

Se află în Praça dos Restauradores, chiar lângă Hard Rock Café.

Este de fapt o expoziţie care a ţinut de pe 29 noiembrie 2016 până pe 2 ianuarie.

Din nou am avut noroc şi privilegiul de a vizita această expoziţie.

Ce este de fapt, ca să nu va mai ţin în suspans?

O expoziție de fotografie în Galeria Roca din Lisabona, cu sprijinul Fundației We Are Water.

Expoziţia se numea “My Toilet” şi prezintă o colecție de fotografiiale femeilor și fetelor din întreaga lume cu băile/toaletele pe care acestea le deţin

Domnişoara care ne-a întâmpinat ne-a dat nişte broşuri şi ne-a explicat că în ziua următoare va fi o şedinţă şi au pregătit scaune şi şi-a cerut scuze pentru dezordine şi ne-a dat voie să vizităm expoziţia, asta în cazul în care nu ne deranja pe noi. I-am spus că vreau să vizitez expoziţia, eram extrem de curioasă şi nu mă deranjează faptul că au rearanjat galeria respectivă.

Am urcat cu liftul la etajul 4 sau 5 nu mai ştiu exact şi în faţă mi s-au ivit poze cu diferite femei şi fete din toată lumea. Lângă poze erau şi explicaţiile de rigoare.

Imaginile și poveștile arată tipul de WC, care se schimbă de la țară la țară. Totul depinde şi de educație, ocuparea forței de muncă, demnitate, siguranță, statut și multe altele.

Am început rând pe rând să citesc fascinată poveştile acelor fete/femei din toată lumea: SUA, Haiti, Ecuador, Brazilia, Marea Britanie, Belgia, Ghana, Etiopia, Kenya, Zambia, Africa de Sud, Mozambic, Madagascar, India, Bangladesh, Japonia, Australia şi în final... România.

Am rămas şocată, sincer am rămas mută în faţa imaginii pe care o voi ataşa articolului.

Pe afiş următoarea descriere era scrisă în portugheză, spaniolă şi engleză: ” Pană, 49, locuieşte în Buzescu. La fel ca şi jumătatea populaţiei din România, ea locuieşte la ţară unde nu există apă curentă sau canalizare. Până are două toalete: una interioară şi una exterioară. Ea îi lăsă doar pe nepoţi să folosească toaleta din interior când ei vin să o viziteze. Pană foloseşte doar toaleta exterioară, chiar şi în timpul iernilor reci din România. ” În poză era doamna Pană cu toaleta din curte, în spatele wc-ului fiind scris băsescu.ro (asta din timpul campaniei electorale, a lipit femeia ce a găsit la îndemână).

Nu ştiu ce reacţie aveţi dvs când citiţi rândurile scrise de mine, dar sincer, nu pot exprima în cuvinte ce am simţit când am văzut că România este prezentată astfel.

La final, deşi trăisem o experienţă unică, vizitasem o expoziţie uimitoare, interesantă, am plecat cu un gust amar după ce am ţinut să îi menţionez domnişoarei de la parter că România nu mai are jumătate de populaţie care trăieşte fără apă curentă şi canalizare. Am întrebat-o de curiozitate când s-a făcut această poză şi acest studiu, poate în timpul campaniei electorale din anii trecuţi. A zis că expoziţia s-a deschis în 2014 dar e posibil ca datele şi poza să fie mai vechi.

Oricum, mă simt norocoasă că am avut intuiţia de moment şi am intrat de curiozitate să văd despre ce e vorba.

AirMotion - magazinul online care te pune in miscare

Care ar fi răspunsul vostru dacă v-aş spune că există un magazin online care foloseşte puterea bateriei pentru a vă „atrage” corpul în jurul oraşului? Pe AirMotion.ro nu există gaz sau motorină, nici ardere internă sau fum. Lor le place curat şi electric, fără înlocuitori.

Poate imaginaţia ta zbura departe când te uitai la filme SF şi îţi imaginai tot felul de nebunii care ţi-ai fi dorit să devină realitate. Acum suntem puţin mai aproape de SF cu cel mai bun segway care te va face să înţelegi lumea minunată a transportului electric. Astfel, cu ajutorul unui segway, al unui skateboard electric, hoverboard electric şi chiar cu ajutorul unei trotinete electrice poţi „vibra” pe asfalt, poţi salva planeta şi te poţi distra în acelaşi timp.

Dacă vrei să te alături unei revoluţii în mobilitatea personală, dacă te-ai săturat de trafic, dacă maşina îţi cauzează probleme, ai la îndemâna cea mai simplă soluţie şi cel mai bun înlocuitor. AirMotion îţi stă la dispoziţie cu o gamă variată de produse, accesorii şi echipamente. Este extrem de important ca un magazin online să comercializeze produse variate, astfel, ai de unde alege. Pe AirMotion.ro vei găsi cam tot ceea ce îţi doreşti: începând de la skateboard electric, monociclu electric, biciclu electric, până la hoverboard electric, segwat, trotineta electrică, hoverboard electric şi chiar bicicletă electrică.

Ţi-ai văzut vedeta preferată făcând reclamă la noul loc hoverboard? Ai privit tinerii din cartierul tău care se „rostogolesc” pe această „placă mişcătoare”? Acum te gândeşti că vrei şi tu să intri în acţiune dar nu ştii de unde să începi? Veşti bune! Nimic mai simplu!

AirMotion, cu o echipă de profesionişti te va ajuta să afli tot ce trebuie să ştii despre vehiculele electrice precum hoverboards, te va îndruma şi îţi va da sfaturi. Iar în cazul în care ai cumpărat o bicicletă electrică, skateboard, biciclu, hoverboard, segway sau orice alt produs de pe AirMotion.ro şi ţi se pare că ceva nu funcţionează aşa cum ar trebui, nu îţi fă griji. AirMotion îţi va soluţiona orice problemă sau reparaţie extrem de rapid şi eficient.

  

Primul pas în a-ţi alege un vehicul electric este deja făcut, deoarece opţiunea este corectă şi ai decis că AirMotion îţi va oferi serviciile de care ai nevoie. Acestea fiind spuse, nu îţi mai rămâne de făcut decât să îţi laşi imaginaţia să zburde şi să alegi care va fi următorul produs pe care îl vei achiziţiona.

Ce trebuie să ştii despre repatriere

Din ce în ce mai mulţi oameni aleg să călătorească în afara ţării, ultimele sondaje arătând ca 77% din romani au călătorit în vara aceasta în Europa. Peste 4 milioane de romani sunt plecaţi din afara ţării la muncă. Cu toţii ne gândim la asigurarea medicală de sănătate dar nimeni nu cred că se gândeşte înainte de a pleca din ţară că ar putea avea nevoie de un transport funerar internaţional pentru o rudă sau un prieten.

În cazul în care un apropiat moare într-o ţară străină, costurile şi documentele asociate cu repatrierea pot face că acest eveniment nefericit să fie şi mai teribil.

Aspectele legate de moarte sunt destul de sumbre şi nu vrem să ne gândim la acest lucru dar cu siguranţă ştiţi că fiecare ţară are diferite tradiţii legate de moarte şi de înmormântare. De exemplu, în ţările islamice, decedatul trebuie să fie îngropat înainte de apusul soarelui, fără îmbălsămare, în maxim 24 de ore de la moarte.

Cum funcționează repatrierea?

Există multe etape ale unei repatrieri cea mai importantă fiind transport decedaţi .

Trebuie să ştim că nu trebuie să te deplasezi în ţara unde ruda/cunoştinţa a murit. Un membru al familiei poate face toate demersurile necesare din România pentru aducerea trupului neînsufleţit acasă.

Există mai mulţi paşi de parcurs, cum ar fi înregistrarea decesului la ambasada sau consulatul României din ţară de unde s-a produs decesul.

Dacă alegeţi o firmă de repatrieri care să vă ajute la necaz, ei vă vor asigura transportul corpului rapid, între 2 şi 6 zile lucrătoare, în funcţie de ţară din Europa unde s-a produs decesul şi de împrejurări. Repatriere România Funebri Santa Maria se va angaja la un transport funerar internaţional  în condiţii de igienă şi păstrare, aşa cum prevăd normele europene. 

Autovehiculele sunt dotate la standarde europene, au  paşaport mortuar internaţional şi autorizaţie de transport internaţională.

Ştiu, nimeni nu vrea nici măcar să se gândească la acest lucru, dar este important măcar să aveam această informaţie, pentru că dacă într-o zi se va întâmpla o nenorocire, măcar vom şti la cine să apelăm.

Evitati DPD

Pana sa ma “lovesc” de ei nu auzisem de aceasta firma, DPD. Ulterior am aflat ca sunt o firma de curierat. Clar nu pot recomanda aceasta companie. O sa va povestesc intamplarea mea cu ei. Trebuiau dati pe mana protectiei consumatorilor dar nu am timp sa imi bat capul.

Sa incep cu inceputul. Trebuia sa primesc un colet trimis prin DPD. Am primit  AWB-ul coletului si anume 80000889504, pentru a putea urmari coletul. In dimineata cand trebuia sa primesc acel colet am incerat sa sun la DPD. In acea dimineata ma trezisem tarziu, in jur de ora 11:00 si mi-a fost mai usor sa sun. Am nimerit peste un robot, apasa tasta 1 pentru…, apasa tasta 2 pentru… si tot asa. Intr-un final, dupa ce am incercat de 3 ori sa sun, a reusit sa ma preia o doamna/domnisoara. I-am spus AWB-ul si mi-a zis ca acel colet este deja predat. PREDAT CUI? Eu nu il primisem, nu semnasem pentru el. A zis sa fac o sesizare pe mail, alta varianta nu am.

Am deschis si eu laptopul si am intrat si eu pe tracking colet online, o aberatie DPD. Si intr-adevar asa scria, iar la preluare colet scria GABI. Automat era o neintelegere la mijloc.

Ok, varianta pe care o aveam era sa trimit un mail catre sesizari DPD.  Acesta este email-ul trimis:

Primesc un raspuns automat de la ei:

Tin sa mentionez ca pana in ziua de azi, 24.11 nu am fost contactata de ei.

Am avut parte de oameni extraordinari, care s-au ocupat si au sunat unde trebuie si seara, in jur de ora 17:00 ma suna curierul  de la Maty Express sa imi dea coletul. Serios??? Ce treaba are Maty Express cu DPD??

Ok, m-am intalnit cu el si l-am intrebat de ce pe internet aparea ca fiind livrat de DPD? A zis ca cineva din curte cu mine a comandat un colet si din greseala a scanat coletul meu ca fiind predat iar acea persoana si-a ridicat coletul direct de la sediul DPD Brasov.

Nu am inghitit aceasta minciuna gogonata si am vrut sa fac o reclamatie pe loc, dar bonul era deja scos, ora de primire a coletului fiind 10:49, eu preluand coletul dupa ora 17:00. De asemenea pe bon scria :”accept coletele fara nici o reclamatie”. Bonul fiind deja scos, nu mai puteam face nimic. O sa va atasez bonul DPD ca dovada.

Voi ce ati fi facut in aceasta situatie??

Mănăstirea Jeronimos - soarele "dansează" impreună cu pescăruşii jucăuşi

După ce am vizitat Turnul Belem despre care am vorbit deja aici, tot pe jos am pornit-o spre Mănăstirea Jeronimos. Aveam de parcurs din nou 1.4 km dar vremea era superbă şi eu eram în culmea fericirii (doar tocmai vizitasem turnul).

Ajunsă în fata mănăstirii am observat că nu mai era atâta lume. Mănăstirea m-a fermecat de cum am zărit-o. Soarele parcă „dansa” pe suprafețele dantelate ale acestui edificiu grandios.

Am mers la ghişeu, am arătat Lisboa Card şi nişte doamne nu foarte amabile mi-au dat biletul gratuit de intrare.

În mod normal intrarea costă 7 euro dacă nu mă înşel şi mare atenţie, lunea este închisă!! Intrarea în biserică este gratuită.

Din 1983 mânăstirea face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.

Construcţia mănăstirii şi a bisericii a fost inaugurată la ordinul regelui Manuel I în ianuarie 1501 și perioadă inițială de construcție planificată a fost de numai 8 ani, cu toate acestea, în realitate, a fost finalizata cu 100 de ani mai târziu!!!

În momentul în care s-a început construcţia mănăstirii, aceasta era situată pe malurile râului Tejo dar astăzi malul râului se afla la 300 m mai spre sud.

Clădirea a fost făcută din calcar adus din carierele din apropiere și anii lungi de construcție au fost mai mulți arhitecți responsabili.

Regele a numit inițial mănăstirea Mosteiro de Santa Maria de Belém. El a invitat Ordinul Sf. Ieronim (Hieronymites) să locuiască în ea, astfel încât, în cele din urmă a devenit cunoscută sub numele de Mănăstirea Jeronimos.

Călugării din Ordinul Sfântului Jerónimo au ocupat mănăstirea până când toate ordinele religioase au fost dizolvate în 1834.

Clădirea se compune dintr-o mănăstire, biserică, bibliotecă, confesionar și multe altele.

Când am intra în interiorul mănăstirii am simţit o pace şi o bucurie neaşteptată. Era linişte, nu foarte mulţi turişti (mai apoi a venit un grup gălăgios de chinezi).

Am făcut sute de fotografii, nu mă mai puteam dezlipi de acolo. O să îmi fie greu să fac o selecție pentru această postare.

Curtea mănăstirii are forma unui pătrat imens (55m x 55m), acoperită cu iarbă și cu o fântână în mijloc, unde călugării mergeau să mediteze.

Mănăstirea m-a încântat în mod deosebit şi chiar mi-a plăcut! Apoi a venit timpul să vizitez biserica, pe care am putut să o admir şi de la etaj, din mănăstire.

Mai multe mănăstiri din Portugalia adăpostesc mormintele unor figuri istorice, iar Mosteiro dos Jerónimos nu face excepție. Vasco da Gama este îngropat aici precum şi Luís de Camões, cel mai faimos poet portughez.

Ambele morminte au fost sculptate de António Augusto da Costa Motta (cunoscut sub numele de Costa Motta (Tio) într-un stil armonios neo-manuelin.

Intrarea principală a bisericii a fost proiectată de João de Castilho. Pilonul central este ocupat statuia lui Henry Navigatorul.

Biserica este mare, ea are trei nave, iar punctul lor de întâlnire are o lățime de 30 m și este susținută de șase stâlpi masivi.

Portalurile sunt de asemenea considerate opere de artă, cu detalii complicate cu influente gotice. Le puteţi vedea când intrați în mănăstire.

Şi am avut noroc şi de un pescăruş jucăuş care s-a “băgat” în poză atunci când am ieşit din biserică şi am fost pe fază şi l-am pozat.

Şi am avut noroc şi de vreme frumoasa, de linişte. Şi ziua nu era încheiată. Parcă ceva magic oprise timpul în loc pentru că eu să am timp să vizitez multe în acea zi.

De la mănăstire am mers la Pasteis de Belem apoi la Muzeul caleştilor, dar asta într-un alt articol.

Muzeul Lisboa Story Centre - m-am 'cutremurat' si la propriu si la figurat

Sincer vă spun nu aveam deloc în plan să vizitez acest muzeu. Citisem pe internet despre el, cum că ar fi cel mai vizitat muzeu din Lisabona, precum şi cel mai interesant dar nu îl pusesem pe lista locurilor de vizitat.

În mod normal, dacă vremea este frumoasă, nu îmi place să mă “închid” în muzee, deşi, nu spun nimic, ar putea fi extrem de interesante.

Totuşi, am ajuns la acest muzeu din întâmplare. Cum?

După ce am vizitat Panteonul Naţional despre care am vorbit deja intr-un articol, am luat metroul (linia albastră) din Santa Apolonia în direcţia Reboreira şi am coborât la prima staţie şi anume în Terreiro do Paco.

Aici bineînţeles că ieşind din subteran nu ştiam ce mă aşteaptă. Şi ochii mei au spus oau în momentul când am ajuns în Praca do Comercio.

Aşadar, muzeul se afla în Praca do Comercio, imediat pe dreapta după ce am ieşit din metrou.

La intrare în muzeu erau ceva turişti dar nu am stat mult la coadă. Am arătat Lisboa Card (am avut intrarea gratuită), mi s-a dat imediat un ghid audio în limba engleză (tot gratuit).

Cât costă intrarea?

Dacă nu aveţi Lisboa Card veţi plăti 7 euro intrarea, dacă aveţi peste 65 de ani 5 euro iar copiii între 6 şi 15 ani vor plăti 3 euro.

Programul

Muzeul este deschis zilnic între 10:00-20:00, ultima intrare fiind permisă la ora 19:00 (cu o oră înainte de închidere).

Toată această “distracţie” pentru a construi acest loc a costat 3 milioane de euro. Portughezii s-au plâns cu privire la rezultat deoarece a costat foarte mult.

Se presupune că vizita în acest muzeu ar trebui să dureze o oră dar noi am stat cam 20 de minute. Nu am stat să ascultăm explicaţiile ghidului audio chiar la fiecare secţiune deoarece exista şase (şi mi s-au părut cam multe-aveam întreaga zi în faţa să vizităm şi să explorăm oraşul).

După cum spuneam, turul este organizat în șase secțiuni principale: Lisabona: Mituri și realități, care “acoperă” râul, uscatul, marea, cerul, mitologie timpurie, coloniști și cuceritori precum și zidurile orașului.

Aceasta este urmată de secțiunea Lisabona: Oraşul global, care prezintă orașul cosmopolit, care rezultă din epoca descoperirilor, un al treilea spațiu este dedicat marelui cutremur din 1755, urmat de "Pombaline Lisabona" - orașul reproiectat de Marchizul de Pombal.

Dacă puneam pe lista cu lucrurile de vizitat acest muzeu, cu siguranţă îi acordăm mult mai mult timp, asta e clar! Cred că este bine de vizitat Lisboa Story Centre înainte de a vizita alte locuri din Lisabona. De ce? Pentru că muzeul ne poartă cronologic prin toate etapele prin care a trecut oraşul şi ne vorbeşte despre toate schimbările petrecute în Lisabona până în ziua de azi.

“Plimbarea” prin acest muzeu a fost că deschiderea unei capsule a timpului european. Deşi nu prea iubesc istoria, în acest muzeu este îmbinatăextrem de interesant. Chiar distractivă pot spune. Sunt mai multe filme proiectate, actorii fiind chiar drăguţi şi jucând bine, holograme care chiar par reale.

Acest "muzeu" mi s-a părut într-adevăr frumos făcut și surprinde cu adevărat inima orașului.

Cea mai şi cea mai interesantă parte a muzeului mi s-a părut teatrul senzorial. Lăsându-mă purtată prin muzeu, am ajuns în faţa unei uşi închise. Pe perete era un cronometru şi scria că uşa este închisă şi se deschide în 3 minute. Tot mă gândeam dacă să mă întorc de unde am venit, dacă o mai fi vreo altă cale de ieşire din muzeu sau să aştept cele 3 minute până când uşa se va deschide automat... şi până la urma curiozitatea a învins. Eram extrem de curioasă să văd ce se ascunde în spatele uşilor închise. Şi pac, după cele 3 minute uşa s-a deschis. Şi am intrat. Nu era nimeni în încăpere, doar nişte scaune din lemn puse în faţa unui ecran imens şi un candelabru deasupra noastră. Parcă eram într-un cinema 3D.

Am aşteptat să înceapă proiecţia şi oau, era un film în toată regula! Ca o imersiune am ajuns în 1755, mai exact pe 1 noiembrie, data celui mai mare cutremur petrecut în Lisabona.

Filmul a fost aproape terifiant, reprodus cu ajutorul graficii pe calculator şi al actorilor puşi într-un mediu epic... sinistru de-a dreptul dar şi extrem extrem de interesant.

Nu ştiam cât va dura filmul şi nu că m-aş fi plictisit dar mă gândeam dacă rămân “blocată” în acea cameră timp de jumătate de oră sau chiar mai mult, tot programul mi se dădea peste cap. Am încercat uşa laterală dar era încuiată. Oau... serios? Cei care suferă de claustrofobie să aibă mare grijă... sau cei cărora le este frică de întuneric sau de cutremure! Aveţi mare grijă! Nu aveţi cum ieşi din încăpere decât 8 minute (da, am aflat şi eu într-un final că filmul durează 8 minute).

Un film scurt dar care a reuşit să cuprindă o tragedie. Filmul este interesant, foarte bine realizat – cu foc, tsunami și oameni care mor iar scenele par reale.

Eram absorbită de film când la un moment dat am simţit cum se mişca scaunul cu mine. Apoi candelabrul de deasupra mea se zguduia într-un hal de am zis că e cutremur. Dar staţi puţin, eram în camera de cutremure (aşa am numit-o eu) !

Norocul meu că nu îmi e frică de cutremure, ok, să nu exagerez, nu s-a mişcat chiar aşa de tare dar oricum, pentru cei care se tem sau pentru copii nu e o senzaţie chiar foarte plăcută şi unii oameni cred că ies foarte speriaţi din această încăpere.

Am reuşit într-un final să părăsesc camera pe jumătate ameţită, nu doar din cauza "cutremurului” simulat dar şi din cauza întunericului din încăpere.

Am “dat” apoi peste unele reprezentări ale distrugerii provocate de cutremur.

Dar apoi am intrat în partea motivațională a acesteia. Apariţia vizionarului Marques de Pombal și asistenții săi fac planul pentru o nouă Lisabona.

Este expresia "îngropaţi morţii şi aveţi grijă de cei vii. " Pombal discuta şi cu alţi politicieni, în mijloc se afla o hartă şi planuri arhitecturale – toate acestea sunt proiectate într-o hologramă - ceea ce face să pară că el este acolo şi decide soarta Lisabonei.

O expoziție de ziare vechi, aproape de ieşire mă ajută să revizuiesc câteva evenimente importante care au avut loc în timpul asasinării regelui D. Carlos (în 1908) și invazia tancurilor în timpul Revoluției Garoafelor (în 1974).

În concluzie, este nevoie de aproximativ o oră pentru a trece prin acest audio tur cu ghid. Nu numai că am învăţat într-un timp foarte scurt multe despre Lisabona, dar m-am şi distrat şi am început să apreciez oraşul şi mai mult.

Mi-a părut rău că nu am pus acest muzeu pe lista locurilor “must see” în Lisabona dar mă bucur mult că am avut inspiraţia de moment şi acel imbold de a vizita muzeul.

Belem = Turnul MEU!!!

Turnul Belem

Încă de când eram mică dacă m-aţi fi întrebat ceva despre Lisabona v-aş fi spus că e oraşul ăla cu turnul. Nu ştiu de ce, dar am avut o obsesie de-a dreptul să ajung la turnul Belem sau “turnul meu” cum îmi plăcea să îi spun.

După ce am mai crescut, peste tot, la reclamele cu Portugalia, în reportaje şi transmisii, peste tot parcă vedeam turnul şi nu ştiu de ce dar l-am perceput ca pe un simbol al Lisabonei. Simţeam că dacă văd “turnul meu” am văzut toată Lisabona şi pot pleca acasă. Desigur, nu este adevărat acest lucru şi acum mi s-a confirmat că Lisabona înseamnă mai mult decât cartierul Belem.

Oricum, din nou, un vis devenit realitate şi dacă nu aş avea pozele ca “martori” tot nu mi-ar veni încă să cred că am ajuns acolo.

Dar să vedem mai întâi cum am ajuns în Belem?

Drum cu peripeţii:

După ce am vizitat Arco da Rua Augusta despre care am vorbit deja, ştiam exact ca voi lua tramvaiul E 15 şi voi merge din centru până în Belem cu el. 

Abia aşteptam, eram în culmea fericirii. Ştiam că tramvaiul porneşte de la 6 dimineaţa şi pleacă fie din Praca da Figueria (din Rossio) sau din Praca do Comercio. Mai ştiam că circulă destul de des, la fiecare 8-9 minute şi că sunt 7 km din centru până în Belem. Preţul călătoriei nu mă interesa pentru că aveam cu Lisboa Card gratuitate pe orice mijloc de transport din Lisabona.

Fericită la culme, am văzut tramvaiul stând şi am început să alerg spre el, nu cumva să îmi fugă de sub nas. Dar tramvaiul stătea şi nu avea de gând să plece. L-am întrebat pe vatman dacă E 15 merge spre Belem şi a zis că da, dar nu azi.

Oau, nu credeam că mi se întâmplă mie asta!!! Serios? Păi ce de?

Fusese un accident şi toate liniile de tramvai erau blocate. Timp de aşteptare: nedefinit.

Ahhh, nu era posibil aşa ceva!

Nu m-am panicat, doar m-am supărat puţin, dar problema era că nu îmi notasem un alt mod de a ajunge în Belem din Praca do Comercio.

Am mers şi am întrebat un şofer de autobuz şi mi-a arătat o altă staţie, undeva după staţia de metrou Terreiro do Paco.

Nu trebuia să mă mir, era cea mai plină staţie de autobuz văzută vreodată de mine. Era clar că toţi erau turişti şi că toţi mergeau în Belem.

Nu m-am lăsat descumpănita şi am mers frumos şi m-am pus la coadă. Imediat au venit două autobuze (sincer, la aglomeraţia care era nu mai ştiu numărul autobuzului). Primul era plin ochi şi nu a vrut să ne deschidă uşile şi i-a ghidat pe toţi spre al doilea, care era ceva mai gol. Chiar când mergeam spre cel de-al doilea autobuz, primul a deschis uşile la mijloc. Şi eu am sărit direct în el. Nu am apucat nici să validez cardul dar ce mai conta? Mergeam spre Belem şi eram fericită.

Am stat ca sardelele, fără un geam deschis, murind de cald în acel autobuz. Dar... am ajuns extrem de repede în Belem pentru că fiind atât de plin, autobuzul deschidea uşile doar în momentul în care lumea dorea să coboare. Şi nu au coborât foarte mulţi până în Belem.

Încetişor, mi se ivea în fata Mănăstirea Jeronimos şi eu mă gândeam dacă nu cumva autobuzul acela m-a dus în Anglia (datorită arhitecturii - deşi nu am fost vreodată acolo... încă!). 

Mănăstirea Jeronimos

Gândindu-mă că Turnul Belem ar trebui să fie lângă Mănăstirea Jeronimos am coborât aici. Dar... big mistake... pentru că ah şi ah cât am mai avut de mers de la mănăstire până la turn.

Văzând coada destul de mare la Mănăstirea Jeronimos, ne-am decis să mergem mai întâi să vizităm Turnul Belem şi apoi să ne întoarcem pentru a vizita mănăstirea. Am început încetişor “plimbarea” de 1.4 km (am aflat ulterior cât am mers şi aproape că mi-a venit rău) prin Jardim da Praça do Império, un parc superb de unde nu puteau lipsi pescăruşii cerşetori şi raţele.

Jardim da Praça do Império

Vremea superbă ţinea cu noi, în stânga aveam Rio Tejo şi mergând pe partea dreaptă tot descopeream câte ceva: Centrul Cultural Belem, Museu Coleção Berardo.

Plimbarea a fost chiar plăcută şi nu mi-am dat seama cât am mers decât când am văzut în fata muulte scări şi faptul că trebuia să traversez pasarela pentru a ajunge pe partea cealaltă.

Dar vrând nevrând am făcut-o şi pe asta. Abia aşteptam să ajung la “tunul meu” şi când s-a ivit în faţa mea mi s-a tăiat respiraţia.

Turnul Belem

Ahh, aşa de maiestos, aşa de frumos, aşa de ahh, ireal!

Înainte de a-mi face curaj să intru în turn, l-am admirat, l-am contemplat, am făcut muulte poze şi apoi mi-am luat inima în dinţi.

Cu Lisboa Card intrarea a fost gratuită (deşi nu am avut prioritate cum se scria pe internet că deţinătorii de Lisboa Card nu trebuie să mai stea la rând şi doar atâta cardul şi intră). Nici poveste de aşa ceva!

Am stat frumos la coadă (s-a mers repede şi nu era chiar atât de multă lume), am prezentat cardul şi am intrat gratuit.

Cât costă intrarea fără Lisboa Card?

5 euro şi ţineţi cont că lunea este închis! Din luna octombrie până în aprilie programul este de la 10:00 la 17:00 iar din mai până în septembrie de la 10:00 la 18:30.

Turnul Belem = turnul meu!

Toată lumea îi spune turn dar eu cred că este un mini-palat în formă de turn.

Mai multe ghiduri turistice descriu turnul Belém ca pe o piesă de șah uitată pe râul Tajo. Poetul, eseistul și scriitorul portughez modern Fernando Pessoa credea că turnul reprezintă mult mai mult decât o această primă impresie. În 1925, el a scris un ghid în limba engleză la Lisabona, intitulat "Ce ar trebui să vadă un turist". Această carte, descoperită abia în 1988, a fost menită să aducă Lisabona la locul său de drept ca unul dintre marile orașe europene. Încerc să vă redau câteva rânduri ale lui Pessoa despre turnul Belém:

“Această minune a arhitecturii orientale a fost ridicată pe plajă Restelo, faimoasa ca punct din care navele navigau mai departe pentru Marile Descoperiri, și a fost ridicată pentru apărarea râului și a capitalei portugheze. Regele Manuel I a fost cel care care a comandat ridicarea să; a fost construit de-a lungul râului, iar proiectul se datorează marelui maestru al arhitecturii "dantelate", Francisco de Arruda. Acesta a fost început în 1515 și finalizat șase ani mai târziu. După ce răul a început să se îndepărteze, din acel moment, a lăsat Turnul legat de țărm. [... ]

Turnul Belem, văzut din exterior, este o piatră-bijuterie magnific, și este cu uimire și apreciere ca străinii îi pot vedea frumuseţea. Este dantelă și dantelă fină pentru faptul că, sclipeşte delicat alb în depărtare, izbind imediat privirile celor care intră cu navele pe rău. Nu este mai puțin frumoasă în interior; și de la balcoane și terase există o privelişte a râului și a mării dincolo, care nu este ușor de uitat. "

Cred că poetul în ultima sa fraza se referea la faptul că acest turn era ultima construcţie pe care marinarii portughezi o puteau zări atunci când plecau în călătoriile lor foarte lungi, iar, după îndelungi peripeţii, odată ce mateloţii reveneau, turnul putea fi văzut de departe, semnalând întoarcerea acasă şi devenind un simbol patriotic ce însufleţea sentimentele de tristeţe, speranţa şi bucurie.

Înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, Turnul Belem a fost construit la gura de vărsare a râului Tejo (pe partea dreaptă a râului), între 1515 și 1520, sub domnia regelui Manuel I în onoarea sfântului patron al Lisabonei, St Vincent. Turnul Belem a făcut parte dintr-un sistem de apărare între bastionul Cascais și cetatea S. Sebastião da Caparica de pe malul opus al râului.

La exterior, turnul are o arhitectură manuelină (am căutat în dex şi am aflat că stil manulenin este “stil dezvoltat în artă și arhitectura portugheză de la sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI și care ajunge la apogeu în timpul domniei lui Emanuel I, caracterizat prin bogăția sculpturii ornamentale plasată pe structuri gotice, cu influențe romane, maure și orientale. [« fr. manuélin]. ”)

Astfel am putut vedea diferite elemente artistice care se referă atât la navigările, precum și la simbolurile cavaleriei portugheze.

La intrarea în turn, prima încăpere vizitată a fost camera de arme sau bastionul. Acest loc era folosit pentru a depozita artileria.

Bastionul din Turnul Belem are 16 tunuri îndreptate spre trei puncte cardinale.

Partea de sus a bastionului o reprezintă terasa Bastion. Podeaua terasei este înclinată ușor pentru a evacua apa care se acumulează și, de asemenea, ajuta la plasarea tunurilor.

În centrul terasei avem o “sculptură” dacă o pot numi aşa, a Fecioarei Maria care îl ţine pe pruncul Iisus într-o mână și o grămadă de struguri și frunze de viță de vie în mâna stângă care reprezintă viile Domnului - un simbol al protecţiei divine pentru marinarii aflaţi pe mare.

Pe fațada turnului am putu vedea diferite elemente ale stilului manuelin despre care am menţionat mai devreme.

Deasupra terasei, sunt peste 4 etaje, pe care voi încerca să le descriu cât de cât. La primul etaj avem camera guvernatorilor unde am putu vedea turnul cisternă care capturează apa de ploaie. La al doilea etaj o altă cameră cu un balcon superb.

Apoi sala de audieri folosită de regele pentru a primi oamenii de la curte și capela regală cu acoperișul său rotunjit (bolta), cu diferite simboluri ale stilului manuelin. La ultimul etaj al turnului este terasa turnului cu vedere a întregului cartier. Din păcate era închisă şi nu am putut urca. O parte a turnului era în restaurare.

Şi aici am avut scări de urcat (o grămadă) şi acelaşi sistem ca la Arco da Rua Augusta. Timpul de aşteptare este minim şi nu risc să dau nas în nas cu cineva care coboară/urca.

De-a lungul timpului, turnul şi-a pierdut funcția defensivă și a devenit far pentru ambarcaţiuni că mai apoi să devină unul dintre cele mai importante şi vizitate obiective turistice din Portugalia. Turnul a fost ales ca una dintre cele șapte minuni ale Portugaliei la data de 7 iulie 2007.

Cu regret şi cu părere de rău a trebuit să mă despart de “turnul meu” pentru că mai aveam în plan şi alte obiective turistice de vizitat.

Priveliste din Turnul Belem