26 noiembrie 2017

My Toilet - cel mai şocant “muzeu” vizitat

Acesta este cel mai şocant “muzeu” pe care l-am vizitat până acum. Şi sincer, chiar am fost şocată, am ieşit cu gura căscată din acest muzeu dacă îl pot numi aşa.


L-am găsit întâmplător, trecusem de multe ori pe lângă vitrinele sale crezând că este un magazin care vine băi moderne. Dar într-o seară am văzut un afiş unde scria “intrare gratuită”. Mă gândeam eu cum să fie intrare gratuită într-un magazin? Trebuia să fie ceva putred la mijloc, aşa că am intrat. Şi da, mi s-a confirmat că este o expozitie.
Se află în Praça dos Restauradores, chiar lângă Hard Rock Café.
Este de fapt o expoziţie care a ţinut de pe 29 noiembrie 2016 până pe 2 ianuarie.
Din nou am avut noroc şi privilegiul de a vizita această expoziţie.

Ce este de fapt, ca să nu va mai ţin în suspans?

O expoziție de fotografie în Galeria Roca din Lisabona, cu sprijinul Fundației We Are Water.
Expoziţia se numea “My Toilet” şi prezintă o colecție de fotografiiale femeilor și fetelor din întreaga lume cu băile/toaletele pe care acestea le deţin


Domnişoara care ne-a întâmpinat ne-a dat nişte broşuri şi ne-a explicat că în ziua următoare va fi o şedinţă şi au pregătit scaune şi şi-a cerut scuze pentru dezordine şi ne-a dat voie să vizităm expoziţia, asta în cazul în care nu ne deranja pe noi. I-am spus că vreau să vizitez expoziţia, eram extrem de curioasă şi nu mă deranjează faptul că au rearanjat galeria respectivă.
Am urcat cu liftul la etajul 4 sau 5 nu mai ştiu exact şi în faţă mi s-au ivit poze cu diferite femei şi fete din toată lumea. Lângă poze erau şi explicaţiile de rigoare.
Imaginile și poveștile arată tipul de WC, care se schimbă de la țară la țară. Totul depinde şi de educație, ocuparea forței de muncă, demnitate, siguranță, statut și multe altele.



Am început rând pe rând să citesc fascinată poveştile acelor fete/femei din toată lumea: SUA, Haiti, Ecuador, Brazilia, Marea Britanie, Belgia, Ghana, Etiopia, Kenya, Zambia, Africa de Sud, Mozambic, Madagascar, India, Bangladesh, Japonia, Australia şi în final... România.
Am rămas şocată, sincer am rămas mută în faţa imaginii pe care o voi ataşa articolului.


Pe afiş următoarea descriere era scrisă în portugheză, spaniolă şi engleză: ” Pană, 49, locuieşte în Buzescu. La fel ca şi jumătatea populaţiei din România, ea locuieşte la ţară unde nu există apă curentă sau canalizare. Până are două toalete: una interioară şi una exterioară. Ea îi lăsă doar pe nepoţi să folosească toaleta din interior când ei vin să o viziteze. Pană foloseşte doar toaleta exterioară, chiar şi în timpul iernilor reci din România. ” În poză era doamna Pană cu toaleta din curte, în spatele wc-ului fiind scris băsescu.ro (asta din timpul campaniei electorale, a lipit femeia ce a găsit la îndemână).



Nu ştiu ce reacţie aveţi dvs când citiţi rândurile scrise de mine, dar sincer, nu pot exprima în cuvinte ce am simţit când am văzut că România este prezentată astfel.
La final, deşi trăisem o experienţă unică, vizitasem o expoziţie uimitoare, interesantă, am plecat cu un gust amar după ce am ţinut să îi menţionez domnişoarei de la parter că România nu mai are jumătate de populaţie care trăieşte fără apă curentă şi canalizare. Am întrebat-o de curiozitate când s-a făcut această poză şi acest studiu, poate în timpul campaniei electorale din anii trecuţi. A zis că expoziţia s-a deschis în 2014 dar e posibil ca datele şi poza să fie mai vechi.
Oricum, mă simt norocoasă că am avut intuiţia de moment şi am intrat de curiozitate să văd despre ce e vorba.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu