Mi-am dorit atât de mult să vizitez aceasta
librărie de nu vă pot spune. Când am găsit articole despre librăria Lello în
timpul documentarii despre Porto am spus că trebuie să ajung acolo fie ce o fi!
Şi am ajuns!
Unde se afla Librăria Lello?
Pe R.das Carmelitas 144, Porto. Eu am
descoperit-o în prima zi în Porto, când mă întorceam de la Torre dos Clerigos.
În apropierea librăriei se afla Praça de Gomes Teixeira.
Cât costă intrarea?
Casa de bilete |
În multe articole am găsit o sumedenie de
informaţii. Nu spun că acelea erau eronate ci că e posibil să se mai schimbe de
la an la an politica librăriei. Şi aşa s-a şi întâmplat.
În unele articole se spunea că intrarea este
gratuită dar fotografiatul este interzis, în alte articole ca intrarea liberă
dar se plăteşte fotografiatul şi aşa mai departe.
Librăria la un moment dat era supraaglomerata,
astfel încât a interzis fotografiatul (asta se întâmpla prin 2011). După aceea
au permis fotografierea doar pentru o oră.
În cele
din urmă au renunțat la interdicția de fotografie, acum două ierni dacă nu mă
înşel.
Pretul biletelor |
Eu am plătit 3 euro la ghişeul aflat vis a vis
de librărie (5 euro costa dacă rezervaţi pe internet). În aceşti 3 euro aveam
dreptul să stau o oră în librărie, să fac poze cât doream şi în cazul în care
cumpărăm o carte, primeam cei 3 euro înapoi.
Aceasta taxa a fost instaurată în iulie 2015.
Acest lucru a stârnit un protest printre cei care văd Lello ca o bibliotecă
publică şi nu ca pe un spaţiu unde doar se fac poze.
Librăria uneori era vizitata şi de 5000 oameni
pe zi, astfel încât era foarte greu să mai “înţelegi” ceva din librărie. Acum,
de când au pus această taxa nu mai este atât de plină, dar din câte am înţeles
vară tot se formează cozi interminabile. Eu am avut noroc şi imediat m-am dus,
mi-am luat biletul şi am intrat. Nu era nici foarte multă lume înăuntru, astfel
încât am putut să mă uit şi la cărţi şi să fac poze în linişte.
Din câte am înţeles, Librăria Lello nu este cea
mai veche din Porto dar este cea mai cunoscută. Anul acesta, pe 13 ianuarie
librăria a împlinit 110 ani de la deschidere.
Librăria Lello |
Puţină istorie şi date interesante despre
Librăria Lello:
Primul capitol din „viaţa” librăriei începe în
secolul al 20-lea. A fost fondată de frații Jose și António Lello, care au fost
pasionaţi de literatură, cărți și muzică, dar au fost şi membri importanți ai
burgheziei din Porto și cercurile intelectuale. Pasiunea lor pentru afacerile
publice ale orașului s-ar fi amestecat cu entuziasmul pentru artă, rezultând
astfel publicarea unor ediții limitate și speciale, care au ridicat ștacheta în
ceea ce privește designul grafic.
În cele din urmă, Jose Lello a cumpărat Livraria
Chardron - care a tipărit primele ediții ale mai multor opere nemuritoare de
către Eca de Queiroz și Camilo Castelo Brânco. Fațada are un stil neo-gotic,
care este incredibil de frumoasă. Acesta a fost proiectată în 1906 de către
Francisco Xavier Esteves. El a fost nici un arhitect, nici un designer de
interior, ci... inginer. Pe faţada sunt două figuri
pictate, reprezentând Ştiinţa şi Artă.
Se presupune că Miguel de Cervantes, scriitorul
cel mai apreciat al Spaniei a trăit în Portugalia pentru câțiva ani. Acesta
este onorat cu un bust din bronz, sculptat de Abel Salazar.
Autoarea britanică J.K. Rowling a trăit în Porto
la începutul anilor '90, preda limba engleză noaptea şi începea să scrie
primele capitole din Harry Potter ziua. Aceasta a fost client regulat al
acestei librarii şi poate şi de aceea librăria Lello este atât de renumită.
Oricum, librăria i-a servit autoarei J.K.
Rowling ca sursa de inspiraţie pentru cărţile sale Harry Potter.
Carti Harry Potter din Librăria Lello |
Fanii pot recunoaște imediat toate lucrurile
care au inspirat-o pe autoarea cărţilor Harry Potter, inclusiv faimoasa scara.
Până şi uniformele micilor vrăjitori din filmul Harry Potter au fost inspirate
de cele ale studenţilor de la Universitatea din Porto, aflată în
apropierea librăriei.
În momentul în care am intrat în librărie am
fost copleşită de celebra scara. Acesta este un sentiment care nu se poate
descrie, cel mai bine este să îl vedeţi cu ochii dvs.
După ce am urcat pe scări am fost întâmpinată de
un frumos tavan cu vitralii, pe care erau inscripționate cu cuvintele:
"Decus în Labore", care s-ar traduce prin "demnitate în
muncă".
Lello este de fapt o librărie normală, unde am
putut găsi o varietate mare de cărţi, ghiduri turistice şi hărţi. Există cărţi
scrise în mai multe limbi, precum engleza, franceza, spaniola chiar şi în rusă.
Totuşi, nu m-am putut apropia de nici o carte, preţul uneia fiind de peste 20
euro.
Librăria este decorată superb, lemn sculptat, decoraţiuni
extraordinare şi bineînţeles, multitudinea de cărţi, toate aceste elemente se
îmbină într-un mod perfect. Stâlpii sunt ornamentaţi cu basoreliefuri din bronz
care întruchipează figuri ale literaturii portugheze. Pereţii pictaţi şi
luminătorul din vitralii îmbogăţesc imaginea acestui design de vis.
Mai mult decât atât, frumusețea librăriei a fost
recunoscută de reviste și ziare din întreaga lume: printre alte onoruri, a fost
clasată ca fiind a treia cea mai frumoasă librărie de Lonely Planet în 2011,
Gardian a numit-o "divină" și a considerat că este a treia cea mai
frumoasă din lume și Australian Travel Guides şi Guidebooks
Au descris-o ca fiind "perla noii
arte", iar scara au numit-o "o floare exotică".
Pot spune cu mâna pe inimă că este un loc unic,
sentimentele trăite în momentul în care am intrat în librărie sunt de
nedescris. Dacă ajungeţi în zona să nu va pară rău să daţi 3 euro pentru că
este un loc superb care vi se va întipări în minte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu