22 decembrie 2019

Rutina mea de îngrijire a părului



Pe măsură ce iarna bate la uşă, mulți dintre noi uităm să ne protejăm părul şi nu mai urmăm acea rutină strictă la fel ca vara. În timp ce suntem pregătiți psihic să trecem de la toamnă la iarnă, părul nostru ar putea avea nevoie de puțin ajutor.
Pe măsură ce intrăm în anotimpurile mai reci, este posibil să începeți să observați un scalp mai uleios, părul căruia îi lipsește volumul sau culoarea dvs. se poate estompa mai repede decât de obicei.
Pentru a urma un tratament pentru păr, trebuie să decideţi în primul rând care este tipul vostru de păr?
Acest lucru este important, deoarece diferite tipuri de păr necesită diferite tratamente pentru păr.
Părul meu este în mod natural un amestec între şaten şi gri, am o culoare frumoasă dar bineînţeles că l-am vopsit destul de des. Am intrat din blond în roşcat şi din roşcat în negru dar m-am oprit la un moment dat, deoarece mi-a deteriorat prea mult părul.  Așa că după ce am lăsat părul să crească și am oprit vopsitul, acum părul meu este mai sănătos și mai strălucitor. 

Desigur, am avut şi ajutoare şi mai jos regăsiţi câteva sfaturi pe care le-am urmat eu şi e posibil să vă ajute şi pe voi să intraţi într-o rutină care să vă păstreze părul uimitor.
Nu vă fie frică să tundeţi puţin din păr!

Când eram mai mică aveam o obsesie: să am părul cât de lung posibil. Urlam şi ţipam când ai mei vroiau să mă ducă la coafor să îmi taie puţin din vârfuri. Acum mi-am dat seama că a tunde puţin din păr este un lucru pozitiv. Părul creşte la loc. Știu că este clișeu să o spun, dar este adevărat. Dacă aveți probleme cu creșterea sau pierderea părului și sunteți îngrijoraţi că nu mai creşte la loc, exista soluţii precum tratamente împotriva căderii + regenerarea părului .
Spălarea părului

Îmi spăl părul doar o dată sau două ori pe săptămână.
De ce aşa?
Părul meu este creţ şi rebel. Obișnuia fie să devină uleios extrem de repede fie îmi apărea mătreaţa. Îmi spălam părul la două zile, dar spălarea părului atât de des este foarte dăunătoare pentru foliculii de păr și pentru scalp, deoarece îl usucă și face ca părul să devină și mai gras.
Alegeţi-vă rutina de îngrijire a părului
Iarna este un moment excelent pentru a vă schimba șamponul și balsamul.
Încercați un tratament pentru regenerarea părului. Deoarece cauzele căderii și degradării părului sunt multiple, cei de la Regivero au dezvoltat o formulă complexă care să acționeze pe mai multe planuri, pentru a fi cu adevărat eficientă.
Cum acționează tratamentul pentru regenerarea părului de la Regivero?

Activează circulația sângelui la nivelul rădăcinilor firelor de păr cu Extractul de castan sălbatic, proteina placentară și Vitaminele din grupa B.
Asigură energia necesară regenerării părului Glicogenul este principala sursă de energie pentru sinteza proteinelor în timpul creșterii părului și este prezent în concentrație mare în Loțiunea de regenerare.
Hrănește și hidratează părul cu 14 elemente esențiale naturale (Vitaminele B3, B5, B6, B7, elastina și serina marină, ginseng, extract de miere, sodium PCA și proteine esențiale) care accelerează creșterea părului, atât a firelor existente cât și dezvoltarea firelor noi de păr.
Protejează părul împotriva stresului oxidativ (razele UV şi IR, poluare, medicaţie, stres în exces) prin complexul de polifenoli obţinut din extract de Ginseng, colagen și Biokeratina.
Rutina de după spălare
Nu vă periați părul când este umed, cu excepția cazului în care aveți părul ca mine, super creţ și nu doriți să arate ca un poodle, deoarece părul umed este mai probabil să se rupă și în acest fel vă puteți deteriora părul și mai mult.



4 comentarii: