18 ianuarie 2018

Bar Miradouro Ignez din Porto - oau, asta da priveliste!



Aceasta cafenea se află pe Rua da Restauração, 252, Porto si am descoperit-o intamplator dupa ce ne-am plimbat in Jardim Palácio De Cristal.
Este un atat un punct de belvedere cat si o cafenea, recent renovata de primaria din Porto.
Barul se afla la jumătatea distanței dintre malurile Douro și Baixa que Mário Pinheiro Torres . Restaurarea a inceput in 2009 si a fost terminata pe 11 august 2016. Din nou am avut mare noroc sa “dau” peste acest loc fara sa stiu si fara sa vreau.
Locul are o suprafata de mai mult de 300 de metri pătrați dar nu toate incaperile sunt deschise inca publicului.
Inițial, punctul de belvedere functiona doar cu o terasă și un bar în aer liber. Numai din septembrie, a fost disponibil si parterul, care funcționează ca o extensie a barului, si este capabil să găzduiască evenimente de tot felul.

Eu fara sa vreau m-am “plimbat” prin toate incaperile pentru ca eram in cautarea toaletei, care se afla la parter. Am avut de coborat (pe scari!) vreo 3 etaje. Era sa ma pierd la intoarcere.
De curand pe site-ul  Librariei Lello a aparut un articol cu 8 locuri superbe din Porto ce nu trebuiesc ratate, ultimul loc fiind ocupat de acest bar.



De fapt nu este doar bar, pentru ca puteti si manca aici. Am vazut ca au o gramada de burgeri si alte sandwich-uri, precum si friptura de vită cu rucola și capere (6 €) sau burger american (7 €).

A fost dragoste la prima vedere cand am intalnit acest loc. Nu numai pentru că m-a făcut sa imi doresc sa revin dar si pentru faptul ca am prins o vreme minunata, de plaja de-a dreptul.
Pe 02.12 am stat la aceasta terasa care paca plutea peste râu, am baut o cafea ( 1 euro), am admirat râul Douro, m-am bronzat la fata la 25*C si mai ca imi venea sa raman in maieu. Nu as fi fost singura, credeti-ma, langa noi, 3 englezoaice erau dezbracate , cu paharul de vin in mana si rosii ca racul. Soarele chiar ardea! La un moment dat mi-a fost frica sa nu fac insolatie! Si nu, nu glumesc!



Iarna am inteles ca vor pune niste calorifere pentru ca turistii si localnicii sa nu inghete si sa se poata bucura in continuare de cea mai frumoasa priveliste asupra orasului Porto.
Astfel inca, va recomand cu caldura acest bar, nu doar pentru a consuma o cafea dar si pentru a va bucura de o priveliste deosebita.

17 ianuarie 2018

BioCart is apart

Femeile (în special), sunt întotdeauna în căutarea celei mai bune soluții care le poate oferi o piele strălucitoare, clară, sănătoasă, fără riduri. Am fost inspirată să scriu acest subiect de astăzi datorită magazinului online Biocart. Cu ajutorul Biocart am reuşit în sfârşit să îmi găsesc o cremă de față perfectă.


Putem să ne gândim cât de mulți dintre noi trebuie să depunem eforturi reale pentru a face pielea să arate bine. Cu toate acestea, multe dintre produsele și procedurile disponibile pe piața te vor ajuta cu siguranță.
Înțeleg dorința de a arăta tineresc și frumos cu o piele strălucitoare, clară și fermă. Ce femeie nu vrea asta? Voi da câteva sfaturi care vă vor asigura că, în cel mai scurt timp o să vă puteţi alege crema potrivită.

Pasul 1: uitaţi-vă la ambalaj



În primul rând, verificați modul în care este ambalat produsul, deoarece, acesta este primul lucru pe care îl vedeți, desigur. Produsele foarte aspectuoase, care permit ca lumina și aerul să pătrundă în crema sunt extrem de puțin probabile să conțină o concentrație ridicată de ingrediente active. Dacă o fac, totuși, crema se va transforma într-o culoare maro, ca rezultat al oxidării.
O cremă ce este ambalată în plastic, care arata simplu, poate fi mai bună decât una ce arata extrem de bine.
Eu mi-am comandat Crema de fata regenerantă cu extract de melc, 50ml Laboratorio Naturale şi Cremă de fata cu ulei de argan şi unt deshea, 50 ml La Dispensa. Ambele creme vin într-un ambalaj simplu dar se observa faptul că ele sunt calitative şi s-a pus accentul pe conţinutul interior şi nu pe ambalaj.

Pasul 2: evitaţi produsele care conțin parfum sau alcool


Există mii de ingrediente cosmetice, acest lucru nu este atât de ciudat, deoarece zilnic apar noi şi noi ingrediente.În mod normal, acestea sunt adăugate la un produs pentru a-l îngroșa. Aşadar, alegeţi crema cu cele mai puţine ingrediente.



Pentru Crema de fata regenerantă cu extract de melc, 50 ml Laboratorio Naturale ingredientele active sunt:
*Ulei de măsline extravirgin
*Extract de melc
*Unt de Shea
*Extract de Aloe Vera
Aceasta cremă nu conţine alergeni şi este produs certificat Ecocert.
Crema de fata cu ulei de argan şi unt de shea, 50 ml La Dispensa conţine ulei de argan, ce este alcătuit dintr-un complex de acizi graşi nesaturaţi şi o cantitate foarte mare de Vitamina E (de până la 10 ori mai mult comparativ cu uleiul de măsline) oferind numeroase efecte pozitive în refacerea, întreţinerea şi înfrumuseţarea pielii. Acesta este un produs vegetal, şi NU conţine:
·         alergeni
·         silicon
·         parabeni
·         coloranţi sintetici
·         parfum sintetic
·         conservanţi
·         uleiuri minerale
·         Sulfat Lauril de Sodiu (SLS)
·         Sulfat Lauret de Sodiu (SLES)

 Pasul 3: Asigurați-vă că produsul se potrivește cu pielea


Ce pentru tine, poate fi un produs bun, pentru mine poate că nu este. Ţinând cont că eu am un ten cuperozic şi cam orice cremă îmi face o fată roşie de nu pot ieşi din casă, am încercat zeci, poate sute de creme până să mă opresc la cele două mai sus menţionate.
Momentan folosesc zi de zi crema cu extract de melc. Sinergia dintre uleiul de măsline extravirgin şi extractul de melc rezulta într-o cremă de fata ideală prevenirii apariţiei ridurilor şi a diminuării liniilor fine deja existente. Extractul de melc hrăneşte epiderma în profunzime şi stimulează producţia de colagen şi elastina, redând elasticitatea şi strălucirea tenului. De asemenea este o cremă extrem de bună şi dacă aveţi un ten acneic. Ingredientele sunt provenite din agriculturi organice.







14 ianuarie 2018

Pasteis de Belem - curcubeu în cerul gurii

După ce am vizitat Mănăstirea Jeronimos despre care am vorbit deja aici , am decis că este timpul pentru o scurtă pauză şi era clar că dacă am ajuns în Belem nu pot rata Pasteis de Belem.


Îmi notasem clar de acasă ca trebuie să încerc pasteis de nata care sunt nişte tarte din ou şi unde o puteam face mai bine decât în locul unde au prins „viaţă”?
Era coada şi era o coadă imensă. Dar eu nu mi-am dat seama că toată lumea stă la coadă pentru a cumpăra Pasteis de Belem. Eu am crezut că aşteaptă pentru a intra în mica patiserie. Aşa că am trecut în fata şi m-am pus la coada unde scria „Take Away”.



Mi-a părut rău şi inca regret că am sărit peste rând, dar oamenii civilizaţi nu au urlat după mine că mă bag în faţă (eu de obicei nu fac astfel de gesturi) !!! Oricum, servirea se făcea rapid, într-o parte se plătea şi în cealaltă se dădeau produsele comandate. Eu deja salivam când îi vedeam pe toţi ieşind cu plasele.

O bucată costă 1.05 euro, 6 bucăţi costă  6.30 euro şi 50 de bucăţi 52.50 euro.




Noi am comandat 6 bucăţi, nu eram sigură că o să îmi placă.
Abia am aşteptat să iau punga în mână şi să plec de acolo. Am mers în parcul de vis a vis de mănăstire, în Jardim de Belém, unde, cu sufletul la gură am aşteptat să gust din celebrele Pasteis de Nata. Şi oau, curcubeu în cerul gurii, o explozie de arome... şi mama mia ce mi-au plăcut.
Acum fără să exagerez, chiar este un produs deosebit. În punga am găsit şi nişte pliculeţe iar eu am crezut că sunt şerveţele umede când de fapt era zahăr pudră.



Bineînţeles că au apărut şi pescăruşii cerşetori care se uitau fix la mine când muşcam din pasteis de belem. Le-am dat şi lor nişte firimituri că mi-a fost milă de ei...



M-am tot întrebat de ce este atât de celebră aceasta patiserie şi de ce este coadă permanentă? Am aflat câteva lucruri interesante despre Pasteis de Belem, pe care doresc să vi le împărtăşesc:

1. Patiseria Belém şi-a început activitatea în 1837 și rețeta rămâne exact la fel până în ziua de azi.


La începutul secolului al 19-lea, în Belém, chiar lângă Mănăstirea Jerónimos, a existat o rafinărie de trestie de zahăr conectată la un mic magazin. Din cauza revoluției liberale din 1820 şi toți muncitorii și clericii au fost dați afară. Într-o încercare de a supraviețui, cineva de la Mănăstire a început să vândă produse de patiserie dulci într-un magazin mic, care a devenit repede cunoscut sub numele de "pasteis de Belém". Având în vedere locația în care au fost vândute, este vorba de actualul loc unde se afla Pasteis de Belem iar rețeta rămâne exact la fel până în ziua de azi.

2. Produsele vândute de Pasteis de Belem sunt coapte în „camera secretă”


Pastéis de Belém sunt coapte în Oficina do Segredo, camera secretă dacă îi pot spune aşa şi este clar de unde provine acest nume. Reţeta nu este disponibilă oricui, este brevetatăşi maestrul cofetar semnează un acord de confidențialitate, angajându-se să nu dezvăluie modul în care cele mai renumite produse de patiserie din țară sunt făcute.
Aici începe magia. Cu ușa închisă complet, maeştri patiseri se apuca să facă aluatul şi crema. Procesul trece prin diferite faze și camere, unde nimic nu poate fi neglijat. În primul rând, atât produsul de patiserie cât şi crema au nevoie de odihnă - primul între opt-zece ore, pentru că făina să se așeze, iar crema poate fi folosită mai devreme, dar numai la temperaturi specifice.
În această „fabrică” totul se face manual. Incredibil, câtă muncă!

3. Tartele cu cremă (pasteis de nata) şi tartele Belem (pasteis de Belem) nu sunt la fel


În ciuda faptului că "pasteis de nata" există peste tot în țară și că există versiuni ale acestor dulciuri în aproape fiecare oraş din Portugalia, tartele Belem (pasteis de Belem) există doar în Belém și rețeta secretă garantează o unică și de neuitat experiență culinară. Mulţi oameni confunda cele două produse de patiserie. Ok, ele sunt similare dar nu sunt la fel!

4. În fiecare zi, aproximativ 20.000 de produse de patiserie sunt fabricate și vândute.


Nu este o coincidență faptul că aceste produse de patiserie sunt atât de faimoase. Turişti şi localnici, toţi merg să cumpere Pasteis de Belem şi se estimează că în fiecare zi 20.000 de pasteis de Belem sunt vândute iar în weekend, acest număr se poate dubla.
Sincer, şi eu dacă aş locui acolo aş merge din orice capăt al Lisabonei să cumpăr Pasteis de Belem, atât de bune sunt. Cum să rezist la o asemenea delicateţe portugheză?

5. O mireasă care mănâncă un produs de patiserie nu îşi va da niciodată verigheta jos de pe deget.


Un proverb portughez vechi spune că " O mireasă care mănâncă un produs de patiserie nu îşi va da niciodată verigheta jos de pe deget” și de aceea puteţi întâlni acolo des cupluri de tineri căsătoriți, îmbrăcați ca mire și mireasă.


11 ianuarie 2018

'Bântuirea” prin Museu Nacional dos Coches - de la simplu la sofisticat

După ce am mâncat Pasteis de Belem despre care o sa vorbesc intr-un alt articol (yyyuuummmyyy) am prins o energie de îmi venea să merg pe jos din Belem în centru... glumesc, nici chiar.



Şi pentru că nu mă dădeam plecată de acolo, am decis să căutăm şi Museu Nacional dos Coches adică în traducere muzeul caleştilor ştiind că se afla în apropiere. Şi nu m-am înşelat.
După ce am trecut de parc, la vreo două străzi am văzut muzeul.
Deşi mai vizitasem unul de curând, în Germania îmi doream să îl vizitez şi pe cel din Lisabona, nu doar pentru că face o comparaţie între cele două ci şi să văd exponate noi.
Am ajuns la intrare, am prezentat Lisboa Card (am avut intrare gratuită), un bilet normal costa 6 euro.
Un lift imens (nu am văzut niciodată un asemenea lift, cu două uşi-una în faţă una în spate) m-a dus până la primul etaj unde se afla caleştile.


Am înţeles că acest muzeu are cea mai mare și cea mai valoroasă colecție de acest tip din lume. Muzeul a fost deschis în 1905 într-o școală regală de echitaţie aparţinând de Palatul Belem.
Când muzeul a împlinit 110 ani, s-a mutat peste drum într-o nouă clădire proiectată de Paulo Mendes da Rocha, câştigător al premiului Pritzker. Noul sediu a făcut posibil expunerea unor “obiecte” care înainte nu încăpeau şi nu aveau loc să fie expuse.
Este cel mai vizitat muzeu din Portugalia (deşi când am mers eu dacă erau 10 persoane înăuntru).


Ochii îmi fugeau, când pe o calească, când pe alta, nu îmi puteam da seama care e mai frumoasă sau mai impunătoare.
Caleşti făcute în Portugalia, Italia, Franța, Austria și Spania, variază de la simplu la sofisticat.





Nu o să vă vorbesc despre fiecare în parte, ar fi mult prea mult deoarece pe site-ul muzeului puteţi vedea toată colecţia: museudoscoches.pt/en/explore/colecao.
O să menţionez doar caleasca ce m-a impresionat pe mine în mod deosebit şi care mi-a plăcut la nebunie: Caleasca Ambasadorului.


Caleaşca a fost construită în sec al 18-lea, mai exact în 1716, aceasta fiind utilizată de Rodrigo Anes de Sá Menezes pentru a-şi face o intrare solemnă în faţa Sfântului Scaun.
În centru, este imaginea unui monstru mare, Adamastor, care reamintește de pericolele prin care au trecut portughezii. În dreapta este imaginea Bellonei, zeiţa războiului, care ţine un scut cu stema familiei ambasadorului. Thetis, zeița apelor, apare în stânga pe un glob în timp ce un triton iese din apă care ţine o busolă în mână.
Am “bântuit” prin muzeu cu gura căscată şi pe lângă toate lucrurile noi învăţate am avut norocul de a poza Podul 25 aprilie de pe fereastra muzeului (o imagine superbă).
Recomand cu căldură vizitarea acestui muzeu dacă ajungeţi în zonă.
  

9 ianuarie 2018

Cabo da Roca - locul unde se termină Europa şi începe oceanul



Cabo da Roca este extremitatea vestică a Europei continentale sau mai poetic spus locul unde se termină Europa şi începe oceanul... Oricum îi veţi spune merită să ajungeţi până aici, în primul rând pentru sălbăticia şi splendoarea peisajului.

Cum am ajuns la Cabo da Roca?

Deşi ziua de luni, 28.11 era programată pentru altceva şi anume pentru belvederi, funiculare şi Oriente Mall, spontan, cu o seară înainte ne-am decis să mergem de dimineaţă la Cabo da Roca.
Parcă nu mai aveam astâmpăr şi după ce mi se îndeplinise dorinţa cea mare de a vizita “turnul meu” (Belem), am zis că trebuie cât mai repede să ajung şi la Cabo da Roca.
Nici nu se punea problema să nu vizitez acel loc despre care auzisem atâtea!


Şi datorită faptului că mai aveam Lisboa Card în ziua respectivă dar şi pentru că lunea majoritatea muzeelor sunt închise am pornit-o de dimineaţă.
În plus, vremea se anunţă a fi una formidabilă, aşa că nu am stat pe gânduri.



Am luat metroul de la Parque, am coborât la Baixa-Chiado unde am schimbat metroul şi am luat linia verde către Cais do Sodre unde am şi coborât. Am ajuns în gară si am rămas surprinsă (în mod plăcut) să văd că am ieşit direct din metrou şi am intrat direct în gară pe peron. Asta se întâmplă la staţia Cais do Sodre. Luasem metroul şi coborâsem la ultima staţie şi anume Cais do Sodre de unde am luat trenul spre Cascais. Imediat cum am ieşit din metrou am intrat în gară. Nu mi-a venit să cred!!!

Un drum în mod normal către Cascais cu trenul costa 4 euro (dus întors) iar până în Sintra tot atat- noi am avut gratuitate cu Lisboa Card. Nu trebuie să mai spun că mijloacele de transport în Portugalia sunt extrem de bine puse la punct.
Am ajuns cu trenul în Cascais, destul de rapid, o călătorie plăcută, un tren modern şi curat.
Din gara nu mi-a fost greu să mă orientez spre autobuzul care merge spre Cabo da Roca. Mă documentasem temeinic şi ştiam că imediat cum ies din gara fac dreapta şi văd un mall- Cascais Villa Shopping Center. Trebuie să cobor câteva trepte pe lângă mall şi acolo este staţia de autobuz, la subsolul mall-ului.
Nu am ajuns chiar la timp (nu mi-am notat orele pentru că ştiam că circulă destul de bine autobuzele şi nu vroiam să fiu cu sufletul la gură şi să alerg pentru a prinde autobuzul). Am stat cam 15-20 minute să îl aştept, am plătit la sofer- 3.25 euro un drum.
Din păcate aici nu mai circulă Carris (compania de transport din Lisabona) ci Scott Urb aşa că, nu am mai avut gratuitate cu Lisboa Card.
Chiar înainte de a merge în staţie, pe dreapta era un oficiu de turism care vindea şi bilete dar nu am putut cumpăra de acolo bilete pentru Cabo da Roca, în schimb am luat orarul de acolo: autobuzul din Cascais pleacă la 09:40, 10:10, 10:40, 11:10, 11:40, 12:10, 12:40 şi tot aşa până la ora 18:40. Apoi 19:40 (cursa de 19:10 nu există), 20:40 şi cam atât! Asta în cursul săptămânii. Orarul pentru ziua de sâmbătă tot la şi 10 şi la şi 40 iar duminică la fel.
Oricum, pe internet puteţi găsi orarul complet. Vă puteţi face şi abonament, având număr nelimitat de călătorii toată ziua care costă 12 euro.
Drumul din Cascais până la Cabo da Roca mi s-a părut luuung (aşa se întâmplă de fiecare dată când nu cunosc drumul pentru că la întoarcere ştiam deja ce mă aşteaptă şi mi s-a părut mai scurt). Desigur, nu este atât de lung iar peisajul este de o splendoare de nici nu vă pot povesti. Minunat!


Am coborât la ultima staţie şi ne-am decis să nu ne grăbim. Am vrut să opresc timpul în loc dar din păcate nu am putut aşa că singura modalitate a fost să nu mă uit la ceas şi să nu mă gândesc la întoarcere.
Autobuzul ne-a lăsat pe un platou, unde nu există decât un birou de informaţii turistice, o cafenea şi un magazin de suveniruri. În magazinul de suveniruri puteţi să vă cumpăraţi faimoasa diploma care să ateste faptul că sunteţi nişte aventurieri şi aţi ajuns acolo, dar mult prea scumpă (cred că era 15-20 euro dacă îmi aduc bine aminte) şi mult prea mare. Ar fi fost păcat să o cumpăr şi să o îndes în valiză.

Ajunsă la Cabo da Roca am avut cea mai mare surpriză (plăcută) din toată vacanţă: vântul nici măcar nu adia şi erau +24*C.
Aproape toată lumea care mai fusese scria că de obicei este vânt şi frig. Unii scriau că trebuiau să se ţină de stâlpi ca să poată înainta, aşa bătea vântul. Eu m-am înarmat până în dinţi, şi în geanta îmi pusesem un fular contra vântului dar spre marea mea mirare vântul nici măcar nu adia! Nu mi-a venit să cred!




Dacă va hotărâţi să mergeţi la Cabo da Roca să ştiţi că nu este obiectiv turistic şi în afară de far (unde nu e poate intra), biroul de informaţii turistice, o cafenea şi un magazin de suveniruri nu aveţi ce face. Dar pentru mine Cabo da Roca înseamnă mult mai mult.


Nu m-am dus acolo numai pentru a bifa încă un loc văzut, nu m-am dus nici pentru a face poze şi pentru a mă „mândri” cu ele. Am vrut din inimă să merg să trăiesc acel sentiment unic de a ajunge la „capătul” lumii, de a simţi briza oceanului pe fata mea, de a „vedea” America la celălalt capăt (glumesc, desigur). Şi într-adevăr aşa a fost.
Nu mă aşteptam că mergând de la autobuz spre acea placă unde sunt scrise coordonatele să mă apuce o stare de... nici nu ştiu cum să o exprim în cuvinte.
Singurul lucru ce a reuşit să îmi conturbe liniştea a fost un grup de japonezi sau chinezi extrem de gălăgioşi. Stăteau la rând la poze, se împingeau şi aşa mai departe. Asta m-a deranjat enorm pentru că reuşisem pentru câteva minute să mă bucur de sunetul valurilor care se spărgeau de stânci, să aud pescăruşii în zare şi hop, cum au venit ei cum această linişte mi-a fost luată.
Am aşteptat până au plecat (şi spre norocul meu nu au stat mult).
Apoi am putut să intru din nou în transă hipnotizată de un peisaj splendid. „Nu pot să cred” tot ziceam în sinea mea, asta şi datorită vremii superbe.


Am avut din nou noroc, mare noroc... uneori e bine să vă ascultaţi instinctul, eu aşa am făcut şi mi-am schimbat programul în ultimul moment şi bine am făcut. Acea zi a fost pentru a merge la Cabo da Roca, asta e clar!
Întoarcerea a fost lipsită de peripeţii, ne-am oprit şi în Cascais şi ne-am plimbat, apoi am luat trenul înapoi spre Lisabona.
Dacă ajungeţi în acea zonă, să nu rataţi Cabo da Roca! Dacă doriţi să fiţi hipnotizaţi de un peisaj mirific, dacă doriţi să vi se „purifice” sufletul şi să uitaţi de orice problemă o aveţi, mergeţi la Cabo da Roca!










5 ianuarie 2018

Librăria Lello - un alt vis implinit


Librăria Lello

Mi-am dorit atât de mult să vizitez aceasta librărie de nu vă pot spune. Când am găsit articole despre librăria Lello în timpul documentarii despre Porto am spus că trebuie să ajung acolo fie ce o fi! Şi am ajuns!

Unde se afla Librăria Lello?

Pe R.das Carmelitas 144, Porto. Eu am descoperit-o în prima zi în Porto, când mă întorceam de la Torre dos Clerigos. În apropierea librăriei se afla Praça de Gomes Teixeira.

Librăria Lello



Cât costă intrarea?


Librăria Lello
Casa de bilete

În multe articole am găsit o sumedenie de informaţii. Nu spun că acelea erau eronate ci că e posibil să se mai schimbe de la an la an politica librăriei. Şi aşa s-a şi întâmplat.
 În unele articole se spunea că intrarea este gratuită dar fotografiatul este interzis, în alte articole ca intrarea liberă dar se plăteşte fotografiatul şi aşa mai departe.
Librăria la un moment dat era supraaglomerata, astfel încât a interzis fotografiatul (asta se întâmpla prin 2011). După aceea au permis fotografierea doar pentru o oră.
 În cele din urmă au renunțat la interdicția de fotografie, acum două ierni dacă nu mă înşel. 

Pretul biletelor

Eu am plătit 3 euro la ghişeul aflat vis a vis de librărie (5 euro costa dacă rezervaţi pe internet). În aceşti 3 euro aveam dreptul să stau o oră în librărie, să fac poze cât doream şi în cazul în care cumpărăm o carte, primeam cei 3 euro înapoi.
Aceasta taxa a fost instaurată în iulie 2015. Acest lucru a stârnit un protest printre cei care văd Lello ca o bibliotecă publică şi nu ca pe un spaţiu unde doar se fac poze.
Librăria uneori era vizitata şi de 5000 oameni pe zi, astfel încât era foarte greu să mai “înţelegi” ceva din librărie. Acum, de când au pus această taxa nu mai este atât de plină, dar din câte am înţeles vară tot se formează cozi interminabile. Eu am avut noroc şi imediat m-am dus, mi-am luat biletul şi am intrat. Nu era nici foarte multă lume înăuntru, astfel încât am putut să mă uit şi la cărţi şi să fac poze în linişte.

Librăria Lello

Din câte am înţeles, Librăria Lello nu este cea mai veche din Porto dar este cea mai cunoscută. Anul acesta, pe 13 ianuarie librăria a împlinit 110 ani de la deschidere.


Librăria Lello
Librăria Lello


Puţină istorie şi date interesante despre Librăria Lello:

Primul capitol din „viaţa” librăriei începe în secolul al 20-lea. A fost fondată de frații Jose și António Lello, care au fost pasionaţi de literatură, cărți și muzică, dar au fost şi membri importanți ai burgheziei din Porto și cercurile intelectuale. Pasiunea lor pentru afacerile publice ale orașului s-ar fi amestecat cu entuziasmul pentru artă, rezultând astfel publicarea unor ediții limitate și speciale, care au ridicat ștacheta în ceea ce privește designul grafic.

Librăria Lello


În cele din urmă, Jose Lello a cumpărat Livraria Chardron - care a tipărit primele ediții ale mai multor opere nemuritoare de către Eca de Queiroz și Camilo Castelo Brânco. Fațada are un stil neo-gotic, care este incredibil de frumoasă. Acesta a fost proiectată în 1906 de către Francisco Xavier Esteves. El a fost nici un arhitect, nici un designer de interior, ci... inginer. Pe faţada sunt două figuri pictate, reprezentând Ştiinţa şi Artă.
Se presupune că Miguel de Cervantes, scriitorul cel mai apreciat al Spaniei a trăit în Portugalia pentru câțiva ani. Acesta este onorat cu un bust din bronz, sculptat de Abel Salazar.

Librăria Lello


Autoarea britanică J.K. Rowling a trăit în Porto la începutul anilor '90, preda limba engleză noaptea şi începea să scrie primele capitole din Harry Potter ziua. Aceasta a fost client regulat al acestei librarii şi poate şi de aceea librăria Lello este atât de renumită.
Oricum, librăria i-a servit autoarei J.K. Rowling ca sursa de inspiraţie pentru cărţile sale Harry Potter.

Librăria Lello
Carti Harry Potter din Librăria Lello


Fanii pot recunoaște imediat toate lucrurile care au inspirat-o pe autoarea cărţilor Harry Potter, inclusiv faimoasa scara. Până şi uniformele micilor vrăjitori din filmul Harry Potter au fost inspirate de cele ale studenţilor de la Universitatea din Porto, aflată în apropierea librăriei.

Librăria Lello

În momentul în care am intrat în librărie am fost copleşită de celebra scara. Acesta este un sentiment care nu se poate descrie, cel mai bine este să îl vedeţi cu ochii dvs.
După ce am urcat pe scări am fost întâmpinată de un frumos tavan cu vitralii, pe care erau inscripționate cu cuvintele: "Decus în Labore", care s-ar traduce prin "demnitate în muncă".

Librăria Lello

Librăria Lello

Lello este de fapt o librărie normală, unde am putut găsi o varietate mare de cărţi, ghiduri turistice şi hărţi. Există cărţi scrise în mai multe limbi, precum engleza, franceza, spaniola chiar şi în rusă. Totuşi, nu m-am putut apropia de nici o carte, preţul uneia fiind de peste 20 euro.

Librăria Lello

Librăria Lello


Librăria este decorată superb, lemn sculptat, decoraţiuni extraordinare şi bineînţeles, multitudinea de cărţi, toate aceste elemente se îmbină într-un mod perfect. Stâlpii sunt ornamentaţi cu basoreliefuri din bronz care întruchipează figuri ale literaturii portugheze. Pereţii pictaţi şi luminătorul din vitralii îmbogăţesc imaginea acestui design de vis.





Mai mult decât atât, frumusețea librăriei a fost recunoscută de reviste și ziare din întreaga lume: printre alte onoruri, a fost clasată ca fiind a treia cea mai frumoasă librărie de Lonely Planet în 2011, Gardian a numit-o "divină" și a considerat că este a treia cea mai frumoasă din lume și Australian Travel Guides şi Guidebooks
Au descris-o ca fiind "perla noii arte", iar scara au numit-o "o floare exotică".




Pot spune cu mâna pe inimă că este un loc unic, sentimentele trăite în momentul în care am intrat în librărie sunt de nedescris. Dacă ajungeţi în zona să nu va pară rău să daţi 3 euro pentru că este un loc superb care vi se va întipări în minte.