18 noiembrie 2017

Mănăstirea Jeronimos - soarele "dansează" impreună cu pescăruşii jucăuşi

Lisabona

După ce am vizitat Turnul Belem despre care am vorbit deja aici, tot pe jos am pornit-o spre Mănăstirea Jeronimos. Aveam de parcurs din nou 1.4 km dar vremea era superbă şi eu eram în culmea fericirii (doar tocmai vizitasem turnul).
Ajunsă în fata mănăstirii am observat că nu mai era atâta lume. Mănăstirea m-a fermecat de cum am zărit-o. Soarele parcă „dansa” pe suprafețele dantelate ale acestui edificiu grandios.


Am mers la ghişeu, am arătat Lisboa Card şi nişte doamne nu foarte amabile mi-au dat biletul gratuit de intrare.
În mod normal intrarea costă 7 euro dacă nu mă înşel şi mare atenţie, lunea este închisă!! Intrarea în biserică este gratuită.
Din 1983 mânăstirea face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Construcţia mănăstirii şi a bisericii a fost inaugurată la ordinul regelui Manuel I în ianuarie 1501 și perioadă inițială de construcție planificată a fost de numai 8 ani, cu toate acestea, în realitate, a fost finalizata cu 100 de ani mai târziu!!!


În momentul în care s-a început construcţia mănăstirii, aceasta era situată pe malurile râului Tejo dar astăzi malul râului se afla la 300 m mai spre sud.
Clădirea a fost făcută din calcar adus din carierele din apropiere și anii lungi de construcție au fost mai mulți arhitecți responsabili.
Regele a numit inițial mănăstirea Mosteiro de Santa Maria de Belém. El a invitat Ordinul Sf. Ieronim (Hieronymites) să locuiască în ea, astfel încât, în cele din urmă a devenit cunoscută sub numele de Mănăstirea Jeronimos.
Călugării din Ordinul Sfântului Jerónimo au ocupat mănăstirea până când toate ordinele religioase au fost dizolvate în 1834.
Clădirea se compune dintr-o mănăstire, biserică, bibliotecă, confesionar și multe altele.
Când am intra în interiorul mănăstirii am simţit o pace şi o bucurie neaşteptată. Era linişte, nu foarte mulţi turişti (mai apoi a venit un grup gălăgios de chinezi).



Am făcut sute de fotografii, nu mă mai puteam dezlipi de acolo. O să îmi fie greu să fac o selecție pentru această postare.
Curtea mănăstirii are forma unui pătrat imens (55m x 55m), acoperită cu iarbă și cu o fântână în mijloc, unde călugării mergeau să mediteze.




Mănăstirea m-a încântat în mod deosebit şi chiar mi-a plăcut! Apoi a venit timpul să vizitez biserica, pe care am putut să o admir şi de la etaj, din mănăstire.
Mai multe mănăstiri din Portugalia adăpostesc mormintele unor figuri istorice, iar Mosteiro dos Jerónimos nu face excepție. Vasco da Gama este îngropat aici precum şi Luís de Camões, cel mai faimos poet portughez.
Ambele morminte au fost sculptate de António Augusto da Costa Motta (cunoscut sub numele de Costa Motta (Tio) într-un stil armonios neo-manuelin.



Intrarea principală a bisericii a fost proiectată de João de Castilho. Pilonul central este ocupat statuia lui Henry Navigatorul.
Biserica este mare, ea are trei nave, iar punctul lor de întâlnire are o lățime de 30 m și este susținută de șase stâlpi masivi.
Portalurile sunt de asemenea considerate opere de artă, cu detalii complicate cu influente gotice. Le puteţi vedea când intrați în mănăstire.
Şi am avut noroc şi de un pescăruş jucăuş care s-a “băgat” în poză atunci când am ieşit din biserică şi am fost pe fază şi l-am pozat.
Şi am avut noroc şi de vreme frumoasa, de linişte. Şi ziua nu era încheiată. Parcă ceva magic oprise timpul în loc pentru că eu să am timp să vizitez multe în acea zi.
De la mănăstire am mers la Pasteis de Belem apoi la Muzeul caleştilor, dar asta într-un alt articol.


16 noiembrie 2017

Muzeul Lisboa Story Centre - m-am 'cutremurat' si la propriu si la figurat


Sincer vă spun nu aveam deloc în plan să vizitez acest muzeu. Citisem pe internet despre el, cum că ar fi cel mai vizitat muzeu din Lisabona, precum şi cel mai interesant dar nu îl pusesem pe lista locurilor de vizitat.
În mod normal, dacă vremea este frumoasă, nu îmi place să mă “închid” în muzee, deşi, nu spun nimic, ar putea fi extrem de interesante.
Totuşi, am ajuns la acest muzeu din întâmplare. Cum?
După ce am vizitat Panteonul Naţional despre care am vorbit deja intr-un articol, am luat metroul (linia albastră) din Santa Apolonia în direcţia Reboreira şi am coborât la prima staţie şi anume în Terreiro do Paco.
Aici bineînţeles că ieşind din subteran nu ştiam ce mă aşteaptă. Şi ochii mei au spus oau în momentul când am ajuns în Praca do Comercio.
Aşadar, muzeul se afla în Praca do Comercio, imediat pe dreapta după ce am ieşit din metrou.
La intrare în muzeu erau ceva turişti dar nu am stat mult la coadă. Am arătat Lisboa Card (am avut intrarea gratuită), mi s-a dat imediat un ghid audio în limba engleză (tot gratuit).

Cât costă intrarea?

Dacă nu aveţi Lisboa Card veţi plăti 7 euro intrarea, dacă aveţi peste 65 de ani 5 euro iar copiii între 6 şi 15 ani vor plăti 3 euro.

Programul

Muzeul este deschis zilnic între 10:00-20:00, ultima intrare fiind permisă la ora 19:00 (cu o oră înainte de închidere).
Toată această “distracţie” pentru a construi acest loc a costat 3 milioane de euro. Portughezii s-au plâns cu privire la rezultat deoarece a costat foarte mult.
Se presupune că vizita în acest muzeu ar trebui să dureze o oră dar noi am stat cam 20 de minute. Nu am stat să ascultăm explicaţiile ghidului audio chiar la fiecare secţiune deoarece exista şase (şi mi s-au părut cam multe-aveam întreaga zi în faţa să vizităm şi să explorăm oraşul).


După cum spuneam, turul este organizat în șase secțiuni principale: Lisabona: Mituri și realități, care “acoperă” râul, uscatul, marea, cerul, mitologie timpurie, coloniști și cuceritori precum și zidurile orașului.
Aceasta este urmată de secțiunea Lisabona: Oraşul global, care prezintă orașul cosmopolit, care rezultă din epoca descoperirilor, un al treilea spațiu este dedicat marelui cutremur din 1755, urmat de "Pombaline Lisabona" - orașul reproiectat de Marchizul de Pombal.
Dacă puneam pe lista cu lucrurile de vizitat acest muzeu, cu siguranţă îi acordăm mult mai mult timp, asta e clar! Cred că este bine de vizitat Lisboa Story Centre înainte de a vizita alte locuri din Lisabona. De ce? Pentru că muzeul ne poartă cronologic prin toate etapele prin care a trecut oraşul şi ne vorbeşte despre toate schimbările petrecute în Lisabona până în ziua de azi.
“Plimbarea” prin acest muzeu a fost că deschiderea unei capsule a timpului european. Deşi nu prea iubesc istoria, în acest muzeu este îmbinatăextrem de interesant. Chiar distractivă pot spune. Sunt mai multe filme proiectate, actorii fiind chiar drăguţi şi jucând bine, holograme care chiar par reale.


Acest "muzeu" mi s-a părut într-adevăr frumos făcut și surprinde cu adevărat inima orașului.
Cea mai şi cea mai interesantă parte a muzeului mi s-a părut teatrul senzorial. Lăsându-mă purtată prin muzeu, am ajuns în faţa unei uşi închise. Pe perete era un cronometru şi scria că uşa este închisă şi se deschide în 3 minute. Tot mă gândeam dacă să mă întorc de unde am venit, dacă o mai fi vreo altă cale de ieşire din muzeu sau să aştept cele 3 minute până când uşa se va deschide automat... şi până la urma curiozitatea a învins. Eram extrem de curioasă să văd ce se ascunde în spatele uşilor închise. Şi pac, după cele 3 minute uşa s-a deschis. Şi am intrat. Nu era nimeni în încăpere, doar nişte scaune din lemn puse în faţa unui ecran imens şi un candelabru deasupra noastră. Parcă eram într-un cinema 3D.
Am aşteptat să înceapă proiecţia şi oau, era un film în toată regula! Ca o imersiune am ajuns în 1755, mai exact pe 1 noiembrie, data celui mai mare cutremur petrecut în Lisabona.
Filmul a fost aproape terifiant, reprodus cu ajutorul graficii pe calculator şi al actorilor puşi într-un mediu epic... sinistru de-a dreptul dar şi extrem extrem de interesant.
Nu ştiam cât va dura filmul şi nu că m-aş fi plictisit dar mă gândeam dacă rămân “blocată” în acea cameră timp de jumătate de oră sau chiar mai mult, tot programul mi se dădea peste cap. Am încercat uşa laterală dar era încuiată. Oau... serios? Cei care suferă de claustrofobie să aibă mare grijă... sau cei cărora le este frică de întuneric sau de cutremure! Aveţi mare grijă! Nu aveţi cum ieşi din încăpere decât 8 minute (da, am aflat şi eu într-un final că filmul durează 8 minute).
Un film scurt dar care a reuşit să cuprindă o tragedie. Filmul este interesant, foarte bine realizat – cu foc, tsunami și oameni care mor iar scenele par reale.
Eram absorbită de film când la un moment dat am simţit cum se mişca scaunul cu mine. Apoi candelabrul de deasupra mea se zguduia într-un hal de am zis că e cutremur. Dar staţi puţin, eram în camera de cutremure (aşa am numit-o eu) !
Norocul meu că nu îmi e frică de cutremure, ok, să nu exagerez, nu s-a mişcat chiar aşa de tare dar oricum, pentru cei care se tem sau pentru copii nu e o senzaţie chiar foarte plăcută şi unii oameni cred că ies foarte speriaţi din această încăpere.
Am reuşit într-un final să părăsesc camera pe jumătate ameţită, nu doar din cauza "cutremurului” simulat dar şi din cauza întunericului din încăpere.


Am “dat” apoi peste unele reprezentări ale distrugerii provocate de cutremur.
Dar apoi am intrat în partea motivațională a acesteia. Apariţia vizionarului Marques de Pombal și asistenții săi fac planul pentru o nouă Lisabona.
Este expresia "îngropaţi morţii şi aveţi grijă de cei vii. " Pombal discuta şi cu alţi politicieni, în mijloc se afla o hartă şi planuri arhitecturale – toate acestea sunt proiectate într-o hologramă - ceea ce face să pară că el este acolo şi decide soarta Lisabonei.
O expoziție de ziare vechi, aproape de ieşire mă ajută să revizuiesc câteva evenimente importante care au avut loc în timpul asasinării regelui D. Carlos (în 1908) și invazia tancurilor în timpul Revoluției Garoafelor (în 1974).
În concluzie, este nevoie de aproximativ o oră pentru a trece prin acest audio tur cu ghid. Nu numai că am învăţat într-un timp foarte scurt multe despre Lisabona, dar m-am şi distrat şi am început să apreciez oraşul şi mai mult.
Mi-a părut rău că nu am pus acest muzeu pe lista locurilor “must see” în Lisabona dar mă bucur mult că am avut inspiraţia de moment şi acel imbold de a vizita muzeul.




6 noiembrie 2017

Belem = Turnul MEU!!!

Lisabona
Turnul Belem

Încă de când eram mică dacă m-aţi fi întrebat ceva despre Lisabona v-aş fi spus că e oraşul ăla cu turnul. Nu ştiu de ce, dar am avut o obsesie de-a dreptul să ajung la turnul Belem sau “turnul meu” cum îmi plăcea să îi spun.
După ce am mai crescut, peste tot, la reclamele cu Portugalia, în reportaje şi transmisii, peste tot parcă vedeam turnul şi nu ştiu de ce dar l-am perceput ca pe un simbol al Lisabonei. Simţeam că dacă văd “turnul meu” am văzut toată Lisabona şi pot pleca acasă. Desigur, nu este adevărat acest lucru şi acum mi s-a confirmat că Lisabona înseamnă mai mult decât cartierul Belem.
Oricum, din nou, un vis devenit realitate şi dacă nu aş avea pozele ca “martori” tot nu mi-ar veni încă să cred că am ajuns acolo.

Dar să vedem mai întâi cum am ajuns în Belem?

Drum cu peripeţii:

După ce am vizitat Arco da Rua Augusta despre care am vorbit deja, ştiam exact ca voi lua tramvaiul E 15 şi voi merge din centru până în Belem cu el. 


Abia aşteptam, eram în culmea fericirii. Ştiam că tramvaiul porneşte de la 6 dimineaţa şi pleacă fie din Praca da Figueria (din Rossio) sau din Praca do Comercio. Mai ştiam că circulă destul de des, la fiecare 8-9 minute şi că sunt 7 km din centru până în Belem. Preţul călătoriei nu mă interesa pentru că aveam cu Lisboa Card gratuitate pe orice mijloc de transport din Lisabona.
Fericită la culme, am văzut tramvaiul stând şi am început să alerg spre el, nu cumva să îmi fugă de sub nas. Dar tramvaiul stătea şi nu avea de gând să plece. L-am întrebat pe vatman dacă E 15 merge spre Belem şi a zis că da, dar nu azi.
Oau, nu credeam că mi se întâmplă mie asta!!! Serios? Păi ce de?
Fusese un accident şi toate liniile de tramvai erau blocate. Timp de aşteptare: nedefinit.
Ahhh, nu era posibil aşa ceva!
Nu m-am panicat, doar m-am supărat puţin, dar problema era că nu îmi notasem un alt mod de a ajunge în Belem din Praca do Comercio.
Am mers şi am întrebat un şofer de autobuz şi mi-a arătat o altă staţie, undeva după staţia de metrou Terreiro do Paco.
Nu trebuia să mă mir, era cea mai plină staţie de autobuz văzută vreodată de mine. Era clar că toţi erau turişti şi că toţi mergeau în Belem.
Nu m-am lăsat descumpănita şi am mers frumos şi m-am pus la coadă. Imediat au venit două autobuze (sincer, la aglomeraţia care era nu mai ştiu numărul autobuzului). Primul era plin ochi şi nu a vrut să ne deschidă uşile şi i-a ghidat pe toţi spre al doilea, care era ceva mai gol. Chiar când mergeam spre cel de-al doilea autobuz, primul a deschis uşile la mijloc. Şi eu am sărit direct în el. Nu am apucat nici să validez cardul dar ce mai conta? Mergeam spre Belem şi eram fericită.
Am stat ca sardelele, fără un geam deschis, murind de cald în acel autobuz. Dar... am ajuns extrem de repede în Belem pentru că fiind atât de plin, autobuzul deschidea uşile doar în momentul în care lumea dorea să coboare. Şi nu au coborât foarte mulţi până în Belem.
Încetişor, mi se ivea în fata Mănăstirea Jeronimos şi eu mă gândeam dacă nu cumva autobuzul acela m-a dus în Anglia (datorită arhitecturii - deşi nu am fost vreodată acolo... încă!). 

Lisabona
Mănăstirea Jeronimos

Gândindu-mă că Turnul Belem ar trebui să fie lângă Mănăstirea Jeronimos am coborât aici. Dar... big mistake... pentru că ah şi ah cât am mai avut de mers de la mănăstire până la turn.
Văzând coada destul de mare la Mănăstirea Jeronimos, ne-am decis să mergem mai întâi să vizităm Turnul Belem şi apoi să ne întoarcem pentru a vizita mănăstirea. Am început încetişor “plimbarea” de 1.4 km (am aflat ulterior cât am mers şi aproape că mi-a venit rău) prin Jardim da Praça do Império, un parc superb de unde nu puteau lipsi pescăruşii cerşetori şi raţele.

Lisabona
Jardim da Praça do Império

Vremea superbă ţinea cu noi, în stânga aveam Rio Tejo şi mergând pe partea dreaptă tot descopeream câte ceva: Centrul Cultural Belem, Museu Coleção Berardo.
Plimbarea a fost chiar plăcută şi nu mi-am dat seama cât am mers decât când am văzut în fata muulte scări şi faptul că trebuia să traversez pasarela pentru a ajunge pe partea cealaltă.
Dar vrând nevrând am făcut-o şi pe asta. Abia aşteptam să ajung la “tunul meu” şi când s-a ivit în faţa mea mi s-a tăiat respiraţia.

Lisabona
Turnul Belem

Ahh, aşa de maiestos, aşa de frumos, aşa de ahh, ireal!
Înainte de a-mi face curaj să intru în turn, l-am admirat, l-am contemplat, am făcut muulte poze şi apoi mi-am luat inima în dinţi.
Cu Lisboa Card intrarea a fost gratuită (deşi nu am avut prioritate cum se scria pe internet că deţinătorii de Lisboa Card nu trebuie să mai stea la rând şi doar atâta cardul şi intră). Nici poveste de aşa ceva!
Am stat frumos la coadă (s-a mers repede şi nu era chiar atât de multă lume), am prezentat cardul şi am intrat gratuit.

Cât costă intrarea fără Lisboa Card?

5 euro şi ţineţi cont că lunea este închis! Din luna octombrie până în aprilie programul este de la 10:00 la 17:00 iar din mai până în septembrie de la 10:00 la 18:30.
Turnul Belem = turnul meu!


Toată lumea îi spune turn dar eu cred că este un mini-palat în formă de turn.
Mai multe ghiduri turistice descriu turnul Belém ca pe o piesă de șah uitată pe râul Tajo. Poetul, eseistul și scriitorul portughez modern Fernando Pessoa credea că turnul reprezintă mult mai mult decât o această primă impresie. În 1925, el a scris un ghid în limba engleză la Lisabona, intitulat "Ce ar trebui să vadă un turist". Această carte, descoperită abia în 1988, a fost menită să aducă Lisabona la locul său de drept ca unul dintre marile orașe europene. Încerc să vă redau câteva rânduri ale lui Pessoa despre turnul Belém:
“Această minune a arhitecturii orientale a fost ridicată pe plajă Restelo, faimoasa ca punct din care navele navigau mai departe pentru Marile Descoperiri, și a fost ridicată pentru apărarea râului și a capitalei portugheze. Regele Manuel I a fost cel care care a comandat ridicarea să; a fost construit de-a lungul râului, iar proiectul se datorează marelui maestru al arhitecturii "dantelate", Francisco de Arruda. Acesta a fost început în 1515 și finalizat șase ani mai târziu. După ce răul a început să se îndepărteze, din acel moment, a lăsat Turnul legat de țărm. [... ]
Turnul Belem, văzut din exterior, este o piatră-bijuterie magnific, și este cu uimire și apreciere ca străinii îi pot vedea frumuseţea. Este dantelă și dantelă fină pentru faptul că, sclipeşte delicat alb în depărtare, izbind imediat privirile celor care intră cu navele pe rău. Nu este mai puțin frumoasă în interior; și de la balcoane și terase există o privelişte a râului și a mării dincolo, care nu este ușor de uitat. "
Cred că poetul în ultima sa fraza se referea la faptul că acest turn era ultima construcţie pe care marinarii portughezi o puteau zări atunci când plecau în călătoriile lor foarte lungi, iar, după îndelungi peripeţii, odată ce mateloţii reveneau, turnul putea fi văzut de departe, semnalând întoarcerea acasă şi devenind un simbol patriotic ce însufleţea sentimentele de tristeţe, speranţa şi bucurie.


Înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, Turnul Belem a fost construit la gura de vărsare a râului Tejo (pe partea dreaptă a râului), între 1515 și 1520, sub domnia regelui Manuel I în onoarea sfântului patron al Lisabonei, St Vincent. Turnul Belem a făcut parte dintr-un sistem de apărare între bastionul Cascais și cetatea S. Sebastião da Caparica de pe malul opus al râului.
La exterior, turnul are o arhitectură manuelină (am căutat în dex şi am aflat că stil manulenin este “stil dezvoltat în artă și arhitectura portugheză de la sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI și care ajunge la apogeu în timpul domniei lui Emanuel I, caracterizat prin bogăția sculpturii ornamentale plasată pe structuri gotice, cu influențe romane, maure și orientale. [« fr. manuélin]. ”)
Astfel am putut vedea diferite elemente artistice care se referă atât la navigările, precum și la simbolurile cavaleriei portugheze.



La intrarea în turn, prima încăpere vizitată a fost camera de arme sau bastionul. Acest loc era folosit pentru a depozita artileria.
Bastionul din Turnul Belem are 16 tunuri îndreptate spre trei puncte cardinale.
Partea de sus a bastionului o reprezintă terasa Bastion. Podeaua terasei este înclinată ușor pentru a evacua apa care se acumulează și, de asemenea, ajuta la plasarea tunurilor.
În centrul terasei avem o “sculptură” dacă o pot numi aşa, a Fecioarei Maria care îl ţine pe pruncul Iisus într-o mână și o grămadă de struguri și frunze de viță de vie în mâna stângă care reprezintă viile Domnului - un simbol al protecţiei divine pentru marinarii aflaţi pe mare.


Pe fațada turnului am putu vedea diferite elemente ale stilului manuelin despre care am menţionat mai devreme.
Deasupra terasei, sunt peste 4 etaje, pe care voi încerca să le descriu cât de cât. La primul etaj avem camera guvernatorilor unde am putu vedea turnul cisternă care capturează apa de ploaie. La al doilea etaj o altă cameră cu un balcon superb.
Apoi sala de audieri folosită de regele pentru a primi oamenii de la curte și capela regală cu acoperișul său rotunjit (bolta), cu diferite simboluri ale stilului manuelin. La ultimul etaj al turnului este terasa turnului cu vedere a întregului cartier. Din păcate era închisă şi nu am putut urca. O parte a turnului era în restaurare.


Şi aici am avut scări de urcat (o grămadă) şi acelaşi sistem ca la Arco da Rua Augusta. Timpul de aşteptare este minim şi nu risc să dau nas în nas cu cineva care coboară/urca.
De-a lungul timpului, turnul şi-a pierdut funcția defensivă și a devenit far pentru ambarcaţiuni că mai apoi să devină unul dintre cele mai importante şi vizitate obiective turistice din Portugalia. Turnul a fost ales ca una dintre cele șapte minuni ale Portugaliei la data de 7 iulie 2007.
Cu regret şi cu părere de rău a trebuit să mă despart de “turnul meu” pentru că mai aveam în plan şi alte obiective turistice de vizitat.


Priveliste din Turnul Belem


26 octombrie 2017

Vitamina B 12

Ai suficienta Vitamina B12 in corp? Pentru a ramane sanatosi trebuie sa te asiguri ca  da. Vitamina B 12 face multe lucruri pentru corpul tau.
Poti manca o tona de legume si sa nu obtii suficienta vitamin B 12.
Iata riscurile, simtomele si modalitatile de tratare a unei deficiente.

Vegetarienii și veganii sunt în pericol

Vitamina B12 apare în mod natural în produsele animale. Deci, dacă dieta ta constă în mare parte din alimente pe bază de plante, cum ar fi fructele, legumele, fasolea și soia, sunteți în pericol de a avea  deficiență de vitamin B12.
Veganii - care, prin definiție, nu consumă produse de origine animală - trebuie să ia un supliment sau să consume alimente îmbogățite cu vitamina B12, cum ar fi cerealele pentru micul dejun și boabele.
O bună variantă la care poți apela este B12 Vital, un supliment alimentar proaspăt lansat în România și disponibil în principalele lanțuri de farmacii din țară.



Adulții cu vârsta peste 50 de ani sunt, de asemenea, în pericol


În timp ce îmbătrâniți, stomacul produce mai puțin acid, iar acidul gastric este esențial pentru absorbția B12. Aproximativ unul din 31 adulți cu vârsta peste 50 de ani are lipsa de vitamin B12, estimează Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.
Persoanele în vârstă ,de asemenea, nu mai au mare pofta de mancare si iti pot pierde abilitatea de a absorbi vitamina B12 din alimente, și trebuie să o primească prin suplimente.

Dupa cum am mentionat si anterior, B12 Vital, suplimentul alimentar nou aparut pe piata din Romania WÖRWAG Pharma, o companie germană cu renume foarte bun în piață.

Alimentele și suplimentele vă pot ajuta

Ambele pot ajuta veganii, vegetarienii, adulții mai în vârstă și alții care nu reușesc să absoarbă B12 natural


Care este diferenta dintre becurile incandescente si cele cu LED?





Care este cea mai veche tehnologie pe care o deţineţi? O cameră foto veche? Un pick-up? Probabil că nu. Uită-te puţin în jurul casei şi aruncă o privire asupra asupra becurilor tale. Dacă sunt incandescente, acestea probabil reprezintă cel mai vechi obiect pe care îl deţii, pentru că acest tip de becuri a fost inventat în 1904.
Din fericire, tehnologia a evoluat în mod constant şi un progres enorm şi un ajutor imens au fost becurile cu LED.

Deci, care e diferenţa între cele două şi pe care îl preferăm?

Clar becurile cu LED sunt cele mai bune. De exemplu, un bec led Philips  poate avea o durata de viaţă de 15000 ore..



Cât costă becurile cu LED?

Becurile incandescente sunt incredibil de ieftine. Şi un preţ de 2 lei arată ca o investiţie destul de bună, în comparaţie cu 10-20 de lei cât aţi da pe un bec cu LED. Dar trebuie să ne gândim şi la voltajul utilizat, la incandescente şi la alţi factori care ajung să facă situaţia inversă: un bec cu LED ajunge să fie mai profitabil decât unul normal.



Cum sunt eficiente becurile cu LED?

În medie, becurile cu LED folosesc cu 84% mai puţină energie decât becurile incandescente pentru a produce aceeaşi “ieşire” de iluminat. Deci, gândiţi-va puţin la factura de energie şi cât o să puteţi economisi. În plus, veţi reduce şi amprenta de carbon, pe care, în mod normal becurile incandescente o degajă.



Ce fel de lumină crează un bec cu LED?

Atât becurile normale cât şi cele cu LED pot crea fie lumină caldă, fie lumină rece. Magazinul SavElectro  oferă o gamă atât de largă de becuri încât puteţi opta fie pentru un bec vintage  fie pentru un bec smart led, un bec ce nu doar oferă diferite culori dar se şi transformă instant într-o boxă de înaltă calitate pentru a reda muzica ta preferată.



Şi dacă tot am pomenit de SavElectro, vă spun că site-ul are un aspect nou, este uşor de utlizat şi pune accent pe fotografii sugestive .
Deci, ce este nou pe SavElectro şi cu ce se diferenţiază de alte site-uri?
Navigarea este uşoară, imediat facem click şi putem vedea produsele. De asemenea nu sunt amestecate şi produsele sunt sortate eficient. “Colecţia” are multe variante din care putem alege.



Design-ul site-ului este frumos iar în josul paginii putem găsi toate informaţiile de care avem nevoie.




Voi ce tipuri de becuri alegeţi???





25 octombrie 2017

Cadoul perfect pentru un barbat

Intotdeauna cand vine vorba de ocazii speciale intru in panica. De ce? Pentru ca niciodata nu stiu ce cadou sa cumpar. Bine, este impropriu zis ca nu stiu, dar am cam epuizat toate ideile. Greul mai mare este atunci cand trebuie sa cumpar un cadou pentru un barbat. O prietena mi-a zis : “ butoni camasa”  si atunci zdrang, s-a aprins beculetul.

Bineinteles, treaba nu e terminata. Acum am un scop, stiu ce vreau sa cumpar dar  am de căutat pentru că există multe tipuri de butoni bărbăteşti, contează formă, materialul şi culoarea, stilul, funcţionalitatea..

Se spune că haina nu face pe om, dar în lumea afacerilor cred că nu se aplică această “regulă”. Şi bărbaţii între ei sunt ca şoimii... dacă butonii de cămaşă nu au fost bine asortaţi cu costumul... pfff.. nici nu vreau să mă gândesc...

Asa ca, am inceput sa “sap” sis a ma gandesc la mai multe aspecte. Dar nu mi-a fost greu cand am descoperit site-ul Accesoriul.ro. 

Acolo am intrat in lumea magica a butonilor si mi-am petrecut aproape o ora admirand butonii pentru camasi si regretand ca eu nu pot purta asa ceva.

Site-ul este foarte usor de folosit si in categoria butoni camasa se gasesc atat de multi si frumosi incat nu stiam ce sa aleg.
Mi-a fost usor sa folosesc functia de filtare, astfel incat puteti alege:



De asemenea, am putut sa sortez si altfel si anume:



Am preferat sa ii sortez dupa nota, pentru ca, eu consider ca parerea oamenilor este extrem de importanta iar daca butonii au o nota mare pe site inseamna ca sunt vanduti bine si inseamna ca oamenii sunt multumiti.

Am gasit butoni atat de diversi incat nu mi-a fost greu sa aleg. Daca stiti cui trebuie sa ii cumparati un cadou inseamna ca o sa va fie usor. De ce? Pentru ca au atat butoni mai…..nonconformisti, cat si butoni mai sobri. Depinde mult cui doriti sa ii faceti un cadou.
Daca este fan FC Barcelona gasiti butoni cu echipa preferata, daca sta mult pe facebook gasiti butoni cu facebook, daca iubeste calatoriile, gasiti butoni busola.
Daca nu ma credeti, priviti si va minunati:




Eu am optat totusi pentru ceva nu atat de indraznet si anume pentru niste butoni Clasici Negru-Argintiu. Butonii clasici cu negru si auriu sunt confectionati din otel inoxidabil de cea mai buna calitate , acesti butoni sunt perfecti in cazul in care optati pentru o tinuta clasica. Combinatia de negru si argintiu este simpla dar de efect. Tinand cont ca persoana careia ii voi darui acesti butoni este mai…”serioasa” ca sa spun asa, merg perfect.



Voi ce preferati?