1 martie 2012

Martisor – Simbol al primaverii





Mărţişorul (1 martie) - sărbătoare tradiţională românească a primăverii, a prospeţimii, a bucuriei, a victoriei binelui împotriva răului. Cu această ocazie femeile primesc mici cadouri, obiecte decorative (mărţişoare), legate cu un şnur alb-roşu, ca simboluri aducătoare de noroc şi bunăstare. Roşul este considerat culoarea primăverii, iar albul culoarea iernii. Se asociază de obicei flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Tradiţia sărbătorii are o vechime de mii de ani, primele dovezi arheologice datând din vremea Geţilor. Originile obiceiului se găsesc şi în sărbătorile romane în cinstea zeului Marte, zeu al fertilităţii şi al vegetaţiei sau în echivalentul acestora din Tracia, sărbătorile în cinstea zeului Marsyas Silen. Femeile dace purtau monezi sau pietricele asociate cu fire de lână roşii si albe pentru a avea noroc şi un an productiv.

Obiceiuri asemănătoare se pot întâlni în zona Balcanilor, în Bulgaria unde se cheamă Marteniţa (Мартеница), Macedonia, Albania.

Mărţişorul este o traditie românească veche de peste 8000 de ani. Cele mai vechi dovezi ale acestei Sarabatori au fost descoperite de arheologi la Schela Cladovei, Mehedinţi . Mărţişorul este format din doua snururi impletite asemenea ADN-ului. Rosul inseamna iubirea, iar albul divinitatea. Sarbatoarea Mărţişorului simbolizeaza renasterea vietii, reintoarcerea la viata.Exista cercetatori care cred ca e vorba despre reintoarcerea la viata dupa Potopul Biblic.

Acest stravechi obicei al primaverii este specific poporului roman si isi are originea in credintele si practicile agrare. Sarbatoarea lui are loc in prima zi a lui martie, considerata ca prima luna a primaverii.

La Roma, inceputul anului nou se sarbatorea la 1 martie, luna care purta numele zeului Marte, ocrotitor al campului si al turmelor, zeu care personifica renasterea naturii. La vechii traci aceleasi atribute le avea zeul Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul sau fiind legat de glia materna si de vegetatie. Lui ii erau consacrate sarbatorile primaverii, ale florilor si fecunditatii naturii.

In multe sapaturi arheologice din Romania s-au gasit martisoare cu o vechime mai mare de 8000 de ani. Sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu, ele erau insirate pe ata si se purtau la gat. Culoarea rosie, data de foc, sange si soare, era atribuita vietii, deci femeii. In schimb, culoarea alba, conferita de limpezimea apelor, de albul norilor era specifica intelepciunii barbatului. De altfel, snurul martisorului exprima impletirea inseparabila a celor doua principii ca o permanenta miscare a materiei. El semnifica schimbul de forte vitale care dau nastere viului, necurmatul ciclu al naturii.

Culorile alb si rosu au ramas pana in zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regasite si la bradul de nunta sau inmormantare. Raspandit in toate provinciile tarii, martisorul este pomenit pentru prima data de Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian relateaza ca in Moldova si Bucovina martisorul consta dintr-o moneda de aur sau de argint legata cu un snur alb si rosu la gatul copiilor. Era credinta ca portul martisorului face ca acestia sa aiba noroc.

Fetele il purtau timp de douasprezece zile la gat, dupa care-l prindeau in par si-l tineau astfel pana la sosirea berzelor sau pana ce inflorea primul pom. Dupa aceea, cu snurul legau creanga pomului, iar cu banul respestiv isi cumparau cas, pentru ca tot anul sa le fie fata frumoasa si alba. Pornind de la traditia de mai sus, Tudor Arghezi face speculatii asupra istoricului martisorului. Reproducem in forma originala cateva pasaje din volumul "Cu bastonul prin Bucuresti", recunoscute pentru pitorescul lor:

"...La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand "farmece" si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.

...Vantul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor si, ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vant, dar si de deochi.

Un giuvaergiu, ca sa-si vanda firele vindecatoare mai iute, avu ideea sa atarne de ele cate o marturie, care a intrat in pret. Pe cand se platea firul, bijuteria era gratuita. Regula s-a stricat cand bijuteria incepu sa fie vanduta, devenind gratuit firul de matase..."

Martisorul (martu la romani) este un obicei specific romanesc mostenit de la daci si romani, inexistent la alte popoare. Numele popular al lunii martie - "martisor" este de origine latina (martius). La 1 martie, dupa vechiul calendar roman, este prima zi din an si se celebra sarbatoarea "Matronalia". In aceasta zi se desfasurau serbarile lui Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si agriculturii. Fetele si femeile primeau diferite cadouri.

Pentru stramosii nostri, anul nou de la 1 martie insemna reinvierea naturii. Martisorul, simbol al primaverii, se confectiona din fire de canepa sau lana (mai tarziu din bumbac), albe si rosii, care se leaga in forma de 8. De acest snur se atarnau monede din aur sau argint, dar si fire de iarba, muguri sau flori. In zonele romanesti stravechi, mamele prindeau copiilor martisorul la gat, la mana sau la picior, obiceiul pastrandu-se si astazi in unele sate. Martisorul se poarta toata luna martie.

Imbinarea culorilor alb si rosu e traditionala purtandu-se la nunti, cand se nasc copii, la hainele de inmormantare ale batranilor (in Oltenia), cele doua culori simbolizand continuitatea vietii dupa moarte. Cu alb si rosu se impodobesc primele oi care intra in stana si primul plug iesit la arat.

Intre 1 si 9 martie, in "Zilele babelor", primavara se lupta cu iarna alungand-o. In cele noua zile, baba Dochia apare torcand pe langa oi, imbracata in noua cojoace, scuturand in fiecare zi cate unul.

La inmanarea martisorului de 1 martie, ritual arhaic la aromani, copiii vin din locurile insorite de pe munte pana in pragul casei cu brazdele de iarba si cu primele flori de corn. Fiecare membru al familiei trece de trei ori pragul peste brazda, mama iese cu colaci, iar florile se trec din gura in gura, pentru ca oamenii sa devina tari precum lemnul de corn. Floarea de corn se poarta legata impreuna cu cele doua fire, alb si rosu, pana la sfarsitul sarbatorilor.

In ultima zi a lunii martie, inainte de rasaritul soarelui, are loc ritualul scoaterii martisorului si predarii lui catre natura. In localitatile de campie martisorul se pune pe un pom inflorit sau in crengile visinilor, ciresilor, prunilor etc. In satele de la munte si deal, martisorul se pune pe cornul sau macesul inflorit. Cu monedele de la martisoare, fetele cumpara cas, pentru ca toata vara sa le fie fata bucuroasa si alba. Exista credinta ca martisorul este ridicat de randunele si purtat spre soare, binecuvantand astfel norocul celui care l-a pus in pom.

Citind definitia din Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, putem afla ca martisorul este un mic obiect de podoaba legat de un fir impletit - rosu cu alb - care se ofera in dar, ca semn al sosirii primaverii, mai ales femeilor si fetelor, in ziua de 1 Martie. Tot DEX-ul ne mai spune ca “martisor” este denumirea populara a lunii martie. Iar “Martisor” mai este si numele unei strazi din Bucuresti, pe care se afla casa in care a locuit, scris si in gradina careia este inmormantat marele poet Tudor Arghezi. Lucruri pe care, probabil, multi dintre voi le stiau deja... Dar, oare, de unde vine numele de “martisor”? Cine a inventat cuvantul si ce semnifica la vremea aceea? De ce se poarta martisorul?

Povestea martisorului incepe acum mai bine de 2000 de ani, pe vremea dacilor si a romanilor.Traditia spune ca stramosii nostri purtau monede gaurite, atarnate de un fir impletit - colorat in alb si negru. Banutii erau de aur, argint sau metal obisnuit, indicand cat de bogata sau de saraca era persoana care ii purta. Albul insemna revenirea la viata a naturii si caldura verii, in timp ce negrul semnifica frigul iernii. Aceste martisoare erau purtate la incheietura mainii sau prinse in piept cu un ac, iar fetele credeau despre ele ca le vor aduce noroc, frumusete si le vor feri de razele arzatoare ale soarelui verii. Cand copacii infloreau, femeile agatau firul de o ramura, iar cu moneda respectiva cumparau cas, pentru ca tot restul anului pielea lor sa fie alba si moale. In timp, rolul de talisman sau obiect purtator de noroc al martisorului s-a transformat in simbol al iubirii. In acelasi timp, si firul negru a devenit rosu.

Intorcandu-ne si mai mult in timp, amintim ca sapaturile arheologice au scos la iveala martisoare cu o vechime de peste 8000 de ani! Sub forma unor pietricele de rau, vopsite in alb si rosu, ele erau insirate pe ata si se purtau la gat. Culoarea rosie era data de foc, sange si soare - insemnand nasterea si viata, adica femeia. Iar albul era limpezimea apelor, culoarea norilor, zapada rece si pura - semnificand intelepciunea barbatului. Impletirea snurului arata legatura inseparabila dintre cele doua elemente ale vietii.

Traditia banutului este legata, de asemenea, de legenda Babei Dochia, pastorita cu cele sapte cojoace, transformata intr-o stanca. Se spune ca Dochia a gasit intr-o zi o moneda, a gaurit-o, a legat-o de un snur din fire de lana - albe si negre - impletite, purtand-o la gat in semn de noroc.

Despre martisor exista, insa, multe alte povesti si legende. Una dintre ele vorbeste chiar despre fabricarea martisorului, activitate care este “la moda” in zilele noastre, in apropierea zilei de 1 Martie. “A fost odata un om sarac, care confectiona tot felul de lucruri pentru papusi: fundite, snurulete si hainute. Apoi le vindea in piata. Intr-o zi, vazand ca i s-au terminat materialele, omul a cautat prin casa saracacioasa, si tot ce a mai gasit au fost doua suluri de ata alba si rosie. Nestiind ce sa faca din ele, le rupse si le impleti... Era foarte mandru de ceea ce crease. Apoi, facu un mic tablou, de care prinse snuruletul. Si s-a gandit: «Cum sa denumesc acest obiect? A, gata, stiu! O sa-i spun Martisor, deoarece suntem in luna lui martie si chiar in prima zi. Aceste martisoare vor fi daruite de catre barbati femeilor, drept cadou!». Si asa s-a dus vestea despre omul sarac, cel care a inventat acest simbol al primaverii.”

Dar, dintre toate legendele, poate cea mai interesanta si mai frumoasa este povestea baiatului cel voinic care s-a luptat cu zmeul, legenda care s-a nascut din basmele romanesti si isi are originea tot in timpul stramosilor nostri - dacii si romanii.

“Odata, Soarele cobori intr-un sat, luand chipul unui baiat. Un zmeu l-a pandit si l-a rapit dintre oameni, inchizandu-l intr-o temnita... Lumea se intristase. Pasarile nu mai cantau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai radeau. Nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe zmeu. Dar, intr-o zi, un tanar voinic s-a hotarat sa plece sa salveze Soarele. Multi dintre pamanteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si a inceput lupta. Si s-au batut zile intregi, pana cand zmeul a fost invins. Slabit de puteri si ranit, baiatul cel viteaz a eliberat Soarele. Acesta s-a ridicat pe cer, inveselind si bucurand lumea. A reinviat natura, oamenii erau fericiti, dar tanarul n-a apucat sa vada primavara. Sangele cald i s-a scurs din rani pe zapada. Si, in locul in care zapada se topea, apareau flori albe: ghiocei, vestitorii primaverii...

De atunci, tinerii impletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei ii ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul inseamna dragoste pentru tot ceea ce este frumos, amintind de culoarea sangelui voinicului. Iar albul simbolizeaza puritatea si gingasia ghiocelului, prima floare a primaverii”.

Ca sa respectam traditia si toate legendele, martisorul trebuie legat la rasaritul soarelui, in prima zi a lunii martie. Se poarta de la 1 Martie pana cand se arata primele semne ale primaverii, adica pana cand se aude cucul cantand, pana cand infloresc ciresii sau trandafirii, pana la venirea berzelor si a randunelelor. Si atunci, martisorul nu se arunca, ci se leaga de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc.

Dincolo de obiceiuri, insa, martisorul ramane un simbol al bucuriei de a trai, al dragostei de viata, un semn prin care noi, oamenii, salutam venirea primaverii. Martisorul este si va fi intotdeauna simbolul soarelui si al puritatii sufletesti.