9 ianuarie 2017

Călătorie în timp


Îmi doresc să am un cristal magic şi pentru o fracţiune de secundă să mă teleportez între două lumi, nici în trecut, nici în viitor. Într-o lume suspendată, unde îmi pot alege singură perioada de timp în care vreau să călătoresc.


  
Nu ar fi frumos să spunem stop timpului, să plutim efectiv, să nu îmbătrânim şi măcar pentru o scurtă perioadă de timp (să spunem o oră, două) să putem vedea fie trecutul fie viitorul?
Unii şi-ar dori să călătorească în era mezozoica, să vadă dinozaurii şi să îi studieze, să le urmărească viaţa chiar şi numai pentru câteva ore, pentru că asta ar însemna o zi întreagă în acea eră pentru că pământul se învârtea atât de repede încât ziua dura 2-3 ore.



Unii ar dori să ajungă în era neozoica sau chiar şi precambriană pentru că sunt fascinaţi de istorie şi vor să descopere cât mai multe din lucrurile petrecute în trecut. Dar eu sunt puţin mai diferită, eu vreau să ajung în viitor, prin anul 2116. Aş fi curioasă cum ar arăta lumea peste 100 de ani.



Da, să spunem că am ajuns în viitor. Ce m-ar interesa să văd? În primul rând aş fi curioasă să văd cum a avansat tehnologia. Nu de alta dar suntem în 2017 şi aici, în secolul 21, mileniul 3 tehnologia este destul de avansată.
Să ne gândim puţin la cum arătau electrocasnicele în trecut şi cum arată acum.

Frigiderele în 1927 arătau cam aşa:


În 2017 arată cam aşa:




Cuptoarele cu microunde în trecut arătau aşa:



Acum arată aşa:


Şi am ajuns la subiectul care pe mine mă interesa şi anume aspiratoarele.



Iar acum, în 2017 cam aşa arată faimoasele aspiratoare cu sac 



Aşa că, să spunem că am ajuns în anul 2116 şi pot vedea cum arată electrocasnicele viitorului. Cel mai şi cel mai mult mă interesează aspiratorul viitorului. Nu de alta dar am rămas cu sechele şi traume din cauza aspiratorului din ’95, când aveam 5 ani. Încă de atunci mă ascundeam sub plapumă sau pur şi simplu fugeam din calea lui.





Dar a venit timpul să spun stop şi fiind în 2116 mi-am dat seama că pot alege singură cum vreau să arate aspiratorul perfect.

 

În primul şi în primul rând acesta nu va scoate nici un sunet, nici măcar un bâzâit. Va fi complet silenţios.
În al doilea rând va avea mai multe carcase ca să îi pot schimba culoarea, în funcţie de dispoziţia pe care o am.




În al treilea rând peria se va auto curata, astfel încât nu vor rămâne mizerii, praf, scame şi aşa mai departe.



În al patrulea rând, va avea putere mare, astfel încât să nu trebuiască să trag de două ori în acelaşi loc.


În al cincilea rând, dacă se strică, va merge singur la reparat şi nu va trebui să stau pe la cozi să îl las şi să merg să îl iau. În viitor va exista şi un birou de relaţii pentru aspiratoare.


În al şaselea rând, aspiratorul va fi uşor de depozitat şi nu mă voi lovi de el la orice pas.



Aş mai fi vrut să pot vedea în viitor cum va arăta aspiratorul perfect şi să mai continui să vă dezvăluiesc şi vouă secretele dar din păcate timpul s-a scurs şi cristalul m-a adus înapoi cu picioarele pe pământ în 2017.

Acum stau şi privesc la aspiratorul meu şi mă rog să treacă cei 100 de ani mai repede dar.....staţi, Daewoo Electronics este unul dintre cei mai importanţi producători mondiali de aparate electrocasnice. Poate îmi vor prelua ei ideile şi aspiratorul viitorului va apărea mai repede pe pământ.