Vatican - Habemus Papam

Îmi doream de mult ca într-o zi să ajung să vizitez Vaticanul... cel mai mic stat suveran din lume... Vaticanul... care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO... Şi iată că într-o zi de Decembrie am ajuns să păşesc în această „lume” pe care o vedeam doar la televizor, de sărbători, când îl urmăream pe Papa care ieşea în balcon sau în filme...

Îngeri şi demoni, Abdicarea, Papa trebuie să moară, Cardinalul sunt doar câteva din filmele pe care le-am văzut şi care au fost filmate sau au legătură cu Vaticanul...

Se scrie mult despre Vatican şi exista multe informaţii, extrem de bune referitoare la Vatican precum si date istorice. Eu o să încerc să expun nişte lucruri pe care eu le-am găsit interesante despre Vatican.

O să menţionez de la început ca din păcate din lipsa timpului nu am putut intra în Vatican, să vedem muzeele Vaticanului sau Capela Sixtină deşi mi-aş fi dorit enorm de mult... coada nu era extrem de mare şi poate aş fi reuşit să intru pentru 5 minute să fac 2 poze şi să ies... dar am preferat să îmi dozez timpul şi să admir fiecare colţişor al Pieţei San Marco...

Vaticanul are propriul oficiu poştal şi emite propriile timbre. Un suvenir inedit este un timbru pe care îl puteţi cumpăra chiar din Vatican... de asemenea Vaticanul are şi post de radio care se află într-un turn din interiorul Grădinilor Vaticanului și emite în 20 de limbi din întreaga lume.

Vaticanul emite propriile pașapoarte; Papa, cardinalii, membri ai gărzilor elvețiene deţin un astfel de paşaport.

Italienii au voie să doneze 8% din taxele anuale Vaticanului.

Muzeele Vaticanului au peste 14,5 km lungime, și se spune că, dacă ai petrece numai 1 minut admirând fiecare pictură ţi-ar lua patru ani pentru a finaliza circuitul!

Ce mi s-a părut mie cel mai interesant legat de Vatican au fost Gărzile Elveţiene, unde am o întâmplare foarte haioasă şi acum când îmi aduc aminte râd cu lacrimi.

Ştiam de la un prieten înainte de a merge la Vatican că există gărzile Papei şi îmi doream să fac poză cu aceşti oameni care sunt îmbrăcaţi destul de haios... Am tot căutat să găsesc gărzile dar nu le-am văzut... eram aproape ieşită din Vatican, ne îndreptam spre maşină când am zis să mai stăm 5 minute să contemplez locul şi să mănânc o... banana (îmi era tare foame şi aveam banana în geantă)... cât am stat pe loc să termin de mâncat am văzut nişte poliţişti şi un loc se securitate ca în aeroporturi... mi-am dat seama că pe acolo ar trebui să trecem ca să vedem Gărzile Elveţiene... zis şi făcut... slavă Domnului nu a piuit nimic şi am ajuns în faţa celor doi tineri din Garda Elveţiană... erau îmbrăcaţi ca niste clovni haha. Normal că m-am dus frumos spre ei şi i-am întrebat dacă avem voie să facem poze cu ei... au spus că da şi cel care era „la conducere” s-a dat la o parte şi m-a lăsat lângă celălalt gardian... eu fain frumos m-am dus şi am încercat să îi găsesc braţul prin uniformă ciudată (mâneca uniformei era bufanta şi nu puteam să îi găsesc braţul)... domnul respectiv se amuza că nu îi găsesc braţul ptr a-l ţine şi celălalt gardian, văzând ce încercam eu să fac a început să urle la mine că nu am voie să ating gardienii... hahahaha = ) Între timp, aveam deja vreo 2 poze făcute când mă chinuiam eu să îi găsesc braţul... după care încă vreo 2 poze când stăteam cu mâna pe după mijlocul lui... era tare drăguţel şi mă gândeam că săracul, a fost „hărţuit” de mine... Bineînţeles că „acţiunea” a fost urmărită de mai mulţi turişti, care îşi aşteptau rândul să facă poze şi care se amuzau copios pe seama mea...

Gărzile Elveţiene au fost înfiinţate în 1506 de către Papa Iulius al II-lea şi au fost inițial folosite ca gărzi de corp personale ale Papei, în prezent ele servesc ca forță militară a Vaticanului. Pentru a deveni soldat în Garda Elveţiană trebuie să fiţi... elveţieni...

Oricum, eu una nu voi uita niciodată întâmplarea haioasă cu aceste gărzi...

Un alt lucru interesant este legat de Banca Vaticanului, care are un ATM/bancomat numai în limba latină... deci, dacă rămâneţi fără bani în Vatican trebuie să ştiţi limba latină, altfel nu veţi putea folosi bancomatul.

În centrul Pieţei San Pieto este un frumos obelisc egiptean. Modul în care obeliscul a fost ridicat în piatră permite să fie folosit ca un cadran solar.

Piaţa San Pietro mi s-a părut extrem de frumoasă, dar nu la fel de măreaţă cum părea la televizor când era plină de turişti... de asemenea, era o macara care tare m-a încurcat când am făcut poze... punea şi aşeză bradul de Crăciun... pfff...

De asemenea şi Bazilica Sfântul Petru mi-a încântat privirile şi chiar îmi doresc să revin la Vatican.

Un mic sfat al meu este să nu cumpăraţi suveniruri din Vatican... sunt extrem de scumpe... eu am găsit un magazin foarte ieftin: cum staţi cu faţa spre Bazilica Sfântul Petru, faceţi stânga şi ieşiţi din Vatican, ajungeţi până aproape de staţia de metrou dar nu coborâţi pe scările care duc la metrou ci mergeţi pe drumul normal şi imediat pe partea dreaptă este un magazin care mie una mi s-a părut incredibil de ieftin... magneţi de frigider frumoşi, de la 0.50 euro până la 2.5 euro... globuleţe micuţe în care era fie Colosseumul, fie Fontana di Trevi fie alt obiectiv turistic important din Roma cu 1.5 euro... portmonee cu 8 euro (şi erau chiar extrem dr frumoase) şi multe alte mărunţişuri şi nu numai la preţuri extrem de mici.

Cam aceasta a fost experienţa mea la Vatican, una scurtă, ştiu... dar asta mă va face să revin în acest loc minunat.

Málaga - un oraş fascinant despre care nu prea se vorbeşte

Nu stiu de ce, dar niciodată nu am fost atrasă de Spania în mod special deşi am studiat limba spaniolă, chiar bilingv. Învăţam la fiecare oră despre istoria şi geografia Spaniei, vedeam şi înţelegeam că este o ţară frumoasă şi cu multe de oferit, dar... pur şi simplu nu m-a atras... prima oară am ajuns în Mallorca, apoi acum, cu croaziera în Barcelona iar pe traseul de întoarcere, vasul a ancorat în Malaga.

Ca de fiecare dată mi-am făcut „temele” şi am citit review-urile ca să ştiu ce mă aşteaptă.

Vasul a ancorat la o distanţă destul de mare faţă de centrul oraşului, astfel încât ne-am hotărât să luăm acel autobuz pus la dispoziţie de agenţia de pe vas, care să ne lase în centru.

Biletul dus întors costa undeva la 7 euro de persoană, asta presupunea să ne scoată din port şi să aibă două opriri: undeva într-o zonă comercială, pentru cei interesaţi de shopping şi o a doua oprire, care să ne lase în centru... bineînţeles că organizarea a fost una teribil de proastă şi normal că autobuzul a avut o singură oprire... cât de cât aproape de centru, după ce ne-a purtat vreo 10 minute prin zona portului (cred că şoferul, spaniol, nu prea cunoştea zonaJ)... bineînţeles că lumea a făcut scandal şi mulţi s-au revoltat (în mod special cei care vroiau să meargă la cumpărături) dar explicaţia venită de la organizatori a fost că este sâmbătă şi autocarul are restricţii şi acesta este singurul loc unde poate opri...

Ok... neavând încotro, ne-am dat cu toţii jos din autobuz şi am pornit la pas... e bine că sunt multe indicatoare astfel încât nu prea ai cum să te pierzi.

Vremea era una mohorâtă, sâmbătă dimineaţa, pe la ora 08:20, practic noi eram singurele persoane de pe stradă, în afară de angajaţii primăriei care măturau şi curăţau străzile... era o pustietate... străzile goale, magazinele închise... dar culmea este că nu mi s-a părut sinistru... şi nici nu mi-a fost frică...

În afară de noi şi de măturătorii stradali, care ne „urmăreau” pe fiecare străduţă pe care mergeam şi curăţau de zor cu furtunul nu mai era nimeni. Pot spune că m-am bucurat, pentru că am putut merge în linişte, am putut poza monumentele şi clădirile fără a intra nimeni în cadru...

După ce ne enervasem puţin că acei măturători udau toate străzile şi străduţele posibile şi era cât pe ce să mă stropesc şi să iau apa la picioare din cauza lor, a început să picure. Eram dotată cu umbrelă, deoarece din balcon, înainte să ancoreze vasul am văzut cerul şi mi-am dat seama că va ploua. A fost bine totuşi că picura, apoi stătea, iar picura, iar stătea şi tot aşa... la fel şi eu eram cu aparatul foto... de frică să nu îl ude chiar dacă umbrela era deschisă...

Dar să revin la Malaga... un oraş cu o arhitectură frumoasă, un oraş liniştit ca să spun aşa, chiar şi după ora 10:00 când magazinele începeau să se deschidă şi turiştii şi localnicii începeau să populeze străzile, chiar şi atunci mi s-a părut un oraş liniştit şi ordonat... şi bineînţeles... curat J

Am pornit plimbarea noastră din port de unde ne-a lăsat autocarul pe strada principală care avea multe magazine (de firmă)... dar toate erau închise la vremea aceea... strada era frumos decorată pentru că eram în apropierea sărbătorilor de iarnă...

După aceea, urmărind indicatoarele am ajuns la Catedrala din Malaga... o catedrală impunătoare şi extrem de frumoasă... care, bineînţeles, era închisă până la ora 09:00... 

După ce am făcut poze cu catedrala, am pornit printre străduţe şi am descoperit Museo Picasso Malaga... 

Era închis, bineînţeles aşa că ne-am continuat drumul şi am ajuns la biserica unde a fost botezat Picasso... aceasta era deschisă spre bucuria noastră... nu există nici o taxă pentru vizitarea acestei biserici... ce m-a surprins pe mine a fost faptul că în interiorul bisericii vindeau bilete la loterie... eu aşa ceva nu am văzut în viaţa mea... în biserica să vândă bilete la loto... doamne fereşte... biserica era foarte frumoasă în interior.

După aceea am ajuns într-un parc, vis a vis de casa natală a lui Picasso care acum este muzeu... era închisă, bineînţeles dar am admirat un „spectacol” deosebit în parc... o localnică, venise cu pâine uscată şi a aruncat-o în parc... până aici nimic deosebit... porumbeii au venit să mănânce... împreună cu... papagalii... mulţi mulţi papagali, verzi, care mâncau împreună cu porumbeii... a fost un spectacol pe cinste. Papagalii veneau, luau o bucată de pâine după care zburau în copacii din parc şi mâncau pe crengi.

După aceea ne-am lăsat „pierdute” printre străduţe şi am ajuns la Teatro Cervantes... o clădire frumoasă, cu o arhitectură deosebită, unde Antonio Banderas şi-a făcut debutul pe scenă, acesta încă vizitând teatrul.

Din nou începuse ploaia dar oraşul în sine era frumos, încărcat de istorie... am descoperit încă o biserică, San Ciriaco y Santa Paula, sfinţii care patronează oraşul Malaga. Din nou, intrare liberă... ceea ce m-a surprins... în Europa, majoritatea bisericilor sau catedralelor au taxa de intrare şi una chiar destul de mare. În schimb, în Malaga, nu există taxa de intrare la nici o biserică/catedrală.

După aceea am găsit băile arabe - Hammam al Andalus Malaga. Eu credeam că se vizitează, cum am făcut-o şi în Palma de Mallorca... am intrat bine merci şi era o domnişoară foarte amabilă acolo şi am întrebat-o cât costă biletul de intrare... aceasta mi-a răspuns că în funcţie de tratamentul pe care îl fac... m-am uitat puţin chiorâş la ea şi am întrebat-o la ce se referă... mi-a zis că au piscine, masaje, jacuzzi, etc. şi că preţul diferă în funcţie de ce anume aleg. Aproape îmi înghiţisem limba... noroc că nu apucasem să spun mai mult şi femeia a rămas cu impresia că doream un „tratament”. I-am mulţumit frumos, i-am spus că nu suntem echipate corespunzător (nu aveam costumul de baie pe mine) şi că nu avem nici mult timp la dispoziţie şi am plecat rapid de acolo.

Am ajuns la Muzeul Carmen Thyssen, din Paseo del Prado, un muzeu de artă care se concentrează pe picturile predominante andaluze din secolul al 19-lea. Nu am intrat pentru că ne doream să vizităm Catedrala din Malaga, care cu siguranţă acum era deschisă.

Fiind aproape de muzeu am mers repede şi deja era plin de turişti în jurul catedralei şi înăuntru. Am intrat şi am vizitat catedrala, care  merită sa fie vizitată. Un loc de cult care te lăsa fără cuvinte.

După aceea am ajuns la un muzeu de arte sacre şi anume la Mănăstire Cisterciană a Sf. Ana. Un locaş de cult micuţ dar incredibil de frumos. 

Apoi am ajuns la Alcazaba şi Teatro Romano - cuvantul alcazaba provine din limba arabă şi înseamnă de fapt cetate. Este o fortăreaţă construită pe deal de unde puteţi avea o panoramă asupra oraşului. Intrarea la Alcazaba costă 2.20 euro de persoană şi împreună cu vizitarea castelului Gibralfaro costă 3.55 euro amândouă. Noi nu am intrat deoarece timpul se scurgea mult prea repede şi doream să mai descoperim lucruri noi în Malaga.

Teatrul Roman îl puteţi admira fără a plăti intrare, deoarece este situat înainte de a urca la Alcazaba. Se presupune a fi cel mai vechi monument din Malaga.

Lângă Alcazaba Teatro Romano este un centru de informare turistică unde o domnişoară foarte amabilă ne-a explicat cum putem ajunge la Malagueta, celebra corida de tauri din Malaga. Mi-a arătat pe harta unde sunt şi pe ce străzi trebuie să mergem pentru a ajunge mai uşor. Normal ca pe stradă a trebuit să mai întreb unde se afla Plaza de Toros, pentru că aşa se numeşte zona.

Pe drum, am găsit o clădire extrem de frumoasă şi impunătoare, care s-a dovedit a fi Banca Spaniei din Malaga. Puţin lângă această s-a ivit o altă clădire superbă, pe care scria Ayuntamiento de Malaga... deci, cred că era primăria din Malaga...

Până la urmă, după multe poze, am reuşit să ajungem în Plaza de Toros dar... spre marea mea dezamăgire arenă era închisă... ca na, era sâmbătă... mi-a părut tare rău pentru că mi-aş fi dorit mult de tot să o pot vizita în interior, pentru că de pe dinafară nu se înţelegea mare lucru... dar... asta mi-a fost “norocul”.

Am pornit încetişor printr-un parc foarte frumos după care am ajuns la Jardines de Pedro Luis Alonso, adică grădinile lui Pedro Luis Alonso. Mi-a atras atenţia în mod deosebit şi am traversat strada pentru a ajunge la grădini pentru că arată extrem de frumos, multicoloră, ca o grădina botanică. Fiecare floare avea lângă o plăcuţă cu denumirea florii... m-am relaxat puţin în acest parc, fiind fericită că ieşise soarele şi nu mai plouă, după care am pornit din nou spre centrul oraşului pentru că nu mai avem foarte mult timp la dispoziţie.

Mie nu îmi este frică niciodată când călătoresc că m-aş putea pierde... chiar îmi place să nu ştiu unde sunt, să descopăr străduţe întortochiate, să nu fie plin de turişti (chiar dacă şi eu sunt turista), îmi place să mă las „dusă” printre străzi şi să „prind” puţin din „gustul” locului, să mă amestec printre localnici... este un sentiment unic... la fel am procedat şi în Malaga şi am găsit, spre sfârşitul vizitării oraşului un bar cu o plăcuţă pe care scria: Antigua Casa de Guardia - fundada en 1840 - Vinos de Malaga... era de fapt o tavernă... am intrat şi noi, curioase să vedem preţurile la vin... înăuntru erau dar bărbaţi şi când am intrat noi, bineînţeles că s-au uitat că la felul şaişpe ). Nu ne-a păsat şi am întrebat cât costă un pahar de vin... ni s-a zis că depinde de gramaj, preţul pornind de la 1.20 euro. Am zis să gustăm măcar un pahar de vin de Malaga, deşi nu sunt o băutoare înrăita... ne-a dat să bem din Țoi... acel păhărel de 50 ml... extrem de interesant... vinul era foarte bun roşu şi dulce, exact cum îmi place mie... după ce am savurat acel păhărel, am decis că este timpul să ne întoarcem pe vas.

Aveam transferul asigurat dar trebuia să ajungem aproape de port. Zis şi făcut, plus că iar începuse ploaia şi vântul se înteţise, apăruseră la orizont nişte nori negri, aşa că măcar nu ne-a părut rău că trebuie să mergem spre îmbarcare.

Oraşul Malaga pot spune că mi-a plăcut... în drum spre vas, am văzut că au şi plaja, una chiar frumoasă, lungă şi lată. Cred că vara ar fi plăcut să îmbin istoria cu un sejur de relaxare pe malul mării, deci, s-ar putea să îmi planific şi o a doua excursie în acest oraş.

Aproape totul despre Santa Cruz de Tenerife şi Puerto de la Cruz în viziunea mea

Totul despre Santa Cruz de Tenerife şi Puerto de la Cruz în viziunea mea

Vedeam pe la televizor diferite prezentări ale insulei şi îmi imaginam că este o insulă imensă, ca Santa Cruz, capitala reprezintă atracţia principală şi că nu îmi va ajunge timpul să vizitez capitală. Dar, bineînţeles, cum am scris şi în review-urile trecute, atunci când îmi fac un program de acasă nu reuşesc să îl respect niciodată. Câteodată orientarea la faţa locului este cea mai bună.

Bineînţeles, ca înainte de a pleca în croazieră m-am documentat bine despre Tenerife şi ce pot vizita, îmi doream să ajung să vizitez Loro Parque, dar acesta se afla în Puerto de la Cruz şi m-am gândit că este mult prea complicat să ajung din Santa Cruz (unde ancora vasul nostru) în Puerto de la Cruz. Dar... vă spun eu că ajunsă la faţa locului a fost foarte simplu.

Cum a început aventura?

Ajunsă în port, vasul ancorează şi noi începem repede, repede să mergem spre oraş. Pe jos, că doar nu am stat să se debarce jumătate de vas pentru a fi transportaţi cu autobuzele gratuite până la ieşirea din port.

Zis şi făcut, în 10-15 minute am ieşit din port şi ne-am îndreptat spre staţia de autobuz. Din câte citisem, ştiam că în Santa Cruz de Tenerife nu prea avem ce vedea sau vizită şi era păcat să “pierdem” timpul hai-hui pe străzile oraşului când aveam de descoperit peisaje mult mai frumoase.

În drumul nostru spre staţia de autobuz, am descoperit Plaza de Espana, din Santa Cruz. În pozele pe care le găsisem pe internet arată frumos, dar văzută pe viu era superbă. Din păcate, era dimineaţă prea devreme şi fântâna era pornită dar pentru asta tot am făcut o groază de poze. Plaza de España este de fapt un lac artificial, nu foarte mare, dar culoarea apei este una deosebită (se poate observa în pozele ataşate). Din câte am înţeles este cea mai mare aşa zisa piaţa din Santa Cruz de Tenerife. Pe internet scrie că este foarte aproape de Auditorio de Tenerife dar nu prea tind să fiu de acord cu această informaţie. Noi am mers destul de mult până la staţia de autobuz.

Cum am ajuns din Santa Cruz de Tenerife în Puerto de la Cruz?

Deşi aveam GPS pe telefonul mobil, tot mai simplă este metoda clasică şi anume întrebatul localnicilor. Staţia principală de autobuze este lângă Corte Ingles, compania de transporturi publice numindu-se TITSA (Transportes Interurbanos de Tenerife) iar autobuzele sunt denumite GuaGua. Ştiu, o denumire care de fiecare dată când pronunţăm cuvântul mă bufnea râsul.

Biletele le-am achiziţionat din Santa Cruz de Tenerife Terminal de GuaGuas, o clădire modernă, recent construită. La noi autogările sunt vai de capul nostru, în schimb aici, în Santa Cruz nu mă aşteptam să găsesc o asemenea construcţie, care avea până şi aer condiţionat în interior, chiar dacă afară nu era extrem de cald.

Am plătit la casa aflată la parter aprox 15 euro dus întors pentru două persoane până în Puerto de la Cruz. A trebuit să urcăm două etaje pentru a găsi linia 103 a autobuzului GuaGua care ne-a dus până în Puerto de la Cruz.

Sunt şi alte linii care opresc şi la aeroport, la întoarcere nu a mai venit nr 103 şi ne-am urcat în autobuzul nr 104, care a oprit şi la aeroport.

Cât timp aşteptăm autobuzul am admirat Auditorio de Tenerife, o clădire superbă polivalentă, impunătoare.

Pe drum, autobuzul are opriri fixe şi merge cu o viteză mare ţinând cont că totuşi este autobuz public, dar... ţinând cont de autostrăzile din Tenerife se înţelege.

După ce am coborât din autobuz am mers în Parque Taoro. Dacă nu vă place mişcarea nu v-aş sfătui să ajungeţi pe jos aici deoarece este destul de mult de urcat, cam 2 km. Scări şi iar scări plus pante plus off... deja gâfâiam. Ne-am oprit la un moment dat pentru a admira superbă privelişte şi am continuat din nou drumul printre palmieri. Peisajul era unul de vis, ca într-o grădină tropicală şi papagalii zburau liberi prin copaci. Ce putea fi mai frumos în luna decembrie decât un asemenea peisaj şi o vreme superbă??!!!

Parcul are o suprafaţă de 100.000 de m2 şi bineînţeles că nu ne propusesem să ne plimbăm prin tot parcul. Auzisem că sunt şopârle mici, cărora le plac bananele... şi eram echipată cu 2 banane pentru a hrăni aceste reptile... dar nu am avut noroc... probabil hibernau sau erau prea sătule de banane... nici urmă de şopârlă... aşa că am ajuns să mănânc eu bananele  Ţin să menţionez că acest parc este frecventat mai mult de localnici decât de turişti. Aceştia fac sport în parc sau pur şi simplu vin să se relaxeze. Din parc am putut admira muntele Teide, care era acoperit de zăpadă... un peisaj superb, care îţi tăie răsuflarea. Parcul este situat deasupra oraşului Puerto de la Cruz, pe stânca Martiánez.

După ce am admirat vegetaţia tipică a insulei şi mi-am tras sufletul am coborât prin altă parte, nu pe unde urcasem. Şi bine am făcut deoarece am găsit o grădină de orhidee, Jardin de Orquideas de Sitio Litre se numeşte. Nu am intrat deoarece preţul mi s-a părut unul exagerat de mare, 5 euro de persoană. Dar am aflat o istorie interesantă. Agatha Christie şi William Wilde erau vizitatori fideli ai acestei grădini de orhidee şi Agatha Christie chiar locuia în casa de lângă atunci când vizita insulă. De asemeni se preconizează că una din cărţile Agathei Christie a fost scrisă aici, în perioada când aceasta era în vacanţă în Tenerife.

După accea ne-am propus să ajungem spre centrul oraşului şi să admirăm plajă. Zis şi făcut. Plajă este una deosebită dar nu ştiu dacă vara m-aş încumeta să merg să stau la plajă pe acel nisip negru, care pare puţin cam... scârbos... Dar peisajul este unul deosebit... Stâncile Los Gigantes fac din acest peisaj ceva de nedescris... aceste roci gigant îţi taie respiraţia... plajă se numeşte Punta de la Laja del Sal. Stâncile fac din acest peisaj ceva de nedescris... aceste roci gigant îţi taie respiraţia... plaja se numeşte Punta de la Laja del Sal. 

Drumul l-am continuat spre Costa de Martiánez şi spre Promenadă... deja puteam înţelege că sunt în centru... era plin de turişti, dar şi de acei vânzători ambulanţi cu fel de fel de fake-uri...

Am uitat să menţionez ceva extrem de interesant. Majoritatea conducătorilor auto sunt de sex feminin... adică... femei, mai învârsta... şi toţi şoferii, fie că sunt bărbaţi sau femei sunt extrem de amabil. La fiecare trecere de pieton opreau fără ca eu să dau de înţeles că aş vrea să traversez, îmi zâmbeau şi îmi făceau un semn larg cu mâna să traversez... chiar şi în locurile unde nu erau treceri de pieton şi vroiam să traversăm mai prin locuri... nepermise... chiar şi atunci şoferii ne dădeau prioritate, opreau şi ne zâmbeau... pe când la noi şi la semafor te claxonează să te mişti mai repede...

În fine, să revenim la promenadă... loc aglomerat, câţiva cântăreţi cu acordeonul în mână, lume multă, buticuri, magazine... toate scumpe... că doar e centrul centrului...

Ne-am oprit în Plaza del Charco, un loc superb, cu multe flori, care erau proaspăt udate... am decis că este timpul pentru o scurtă oprire... îmi doream ca să opresc timpul în loc pentru a mă putea bucura de soarele de Tenerife. Desigur, nu mă puteam bronza, dar măcar să savurez o bere rece în luna decembrie, pe terasă... asta o puteam face...

După ce am savurat o halbă de Estrella Galicia am decis că este timpul să plecăm din Puerto de la Cruz spre Santa Cruz.

Am luat autobuzul care de data aceasta a mers pe altă rută dar ne-a lăsat în acelaşi loc. Am admirat din nou Auditorio de Tenerife şi speram că la întoarcere să fie pornită fântâna din Plaza de Espana dar nu am avut noroc. Locul era deja mult mai animat, se vedea că este în mijlocul zilei şi turiştii şi localnicii se treziseră... am mai făcut câteva poze şi am plecat spre vas...

Îmi doresc tare mult să mai ajung măcar o dată în Tenerife... singurul regret a fost că nu am ajuns să vizitez Loro Parque, dar mi-am dat seama că nu aveam suficient timp... îmi trebuia cel puţin jumătate de zi pentru a admira acest parc natural plin de papagali... m-am mulţumit că am văzut papagalii zburând liberi prin copaci... şi am zis că data viitoare o să îmi rezerv un sejur de cel puţin o săptămână pentru a avea timp în linişte să vizitez şi celelalte oraşe din Tenerife şi desigur, să mă pot bucura de plajă şi de vremea bună din această insulă.