21 martie 2011

Scoasă de sub dărâmături după nouă zile de la tsunami



Infernul prin care trec japonezii de mai bine de o săptămână de la cutremurul cu magnitudine 9 este departe de a se fi sfârşit.

Locuitorii prefecturii Ibaraki, aflată nu departe de centrala nucleară de la Fukushima, au fost înspăimântaţi, sâmbătă, de un nou seism de 6,1. Ultimul bilanţ al catastrofei din 11 martie arată înfricoşător: numărul persoanelor decedate sau dispărute depăşeşte 20.000.

Şi, totuşi, există şi miracole. Sâmbătă, la nouă zile de la dezastru, salvatorii au scos de sub dărâmături, în localitatea Ishinomaki, doi oameni în viaţă: o femeie de 80 de ani şi nepotul acesteia, de 16 ani. Ei au răspuns strigătelor unei echipe ale poliţiei.

"Erau foarte slăbiţi, dar conştienţi în momentul în care au fost găsiţi, însă au răspuns bine la tratamentul aplicat de urgenţă", au spus salvatorii. Într-un alt oraş, Minamisanriku, un băieţel împlineşte astăzi 11 zile. S-a născut chiar în ziua tsunamiului.

Valul uriaş a ajuns până la etajul patru al spitalului în care era internată mama copilului. Două treimi dintre persoanele aflate în clinică sunt date dispărute. ,,Naşterea băieţelului meu, a alinat durerea şi sper că le-a dat speranţă oamenilor", a declarat Takeshi Kano, tatăl copilului, pentru televiziunea NHK.