7 martie 2016

Castelmola - orasul de pe stanca

Într-o zi frumoasă cu soare ne-am hotărât să ajungem în Castelmola... am luat Interbus-ul din fata hotelului, din staţia de pe Via Pirandello, am plătit 3 euro dus întors (este mai ieftin dacă se cumpără bilet dus întors decât doar dus şi apoi întors).
La ora 09:45 am plecat din Taormina şi în maxim 20 de minute am ajuns în Castelmola.
Ca şi orar de întoarcere aveau autobuz la ora 14:00,15:15,17:15,19:15 şi 21:15. La fiecare ghişeu unde vând bilete puteţi lua orarul autobuzelor, care circulă la ore fixe şi chiar respecta acest program.


Ne gândisem iniţial să urcăm cu autobuzul şi să coborâm pe jos dar ni s-a spus de la ghişeu că este cam departe şi am zis să nu facem experienţe să ne rupem picioarele pe acolo, de aceea am luat dus-întors biletul.
Autobuzul are o singură oprire în Castelmola, la Porta Mola, în Piazza Sant’Antonio.
Această piaţă a fost construită în 1954, şi are o vedere incredibilă asupra oraşului Taormina. Pe jos pavajul este din mozaic din piatră albă și lavă. Tot acolo am văzut o doamnă poliţistă, care săraca stătea şi se plimba prin piaţa respectivă, vorbind cu localnicii... cred că acolo criminalitatea este zero...


În piaţă este şi o biserică, care acelaşi nume (Sant'Antonio) care recent a fost transformată în auditorium municipal. Vis-a-vis de biserică este cafeneaua San Giorgio, fondată în 1700 de către călugări, fiind la vremea respectivă o tavernă. Mulți ani mai târziu, Don Vincenzo Blandano a transformat această tavernă în una dintre cele mai tipice din ţară, aducând o bogată colecţie de "albume" din 1907 unde sunt colectate semnături și gândurile oaspeților, inclusiv ale unor oameni iluștri ai secolului XX.


Pe partea dreaptă cum se iese din biserică este un centru de informare turistică, Pro Loco se numeşte, unde, bineînţeles nu se vorbeşte engleza, dar sunt foarte amabili şi săritori. Mi-au dat o hartă a Castelmolei, cu cele mai importante obiective de vizitat.
Mi-a plăcut foarte mult să mă „pierd” printre străduţe, să fiu salutată de localnicii voioşi, care doar după ora 11:00 îşi deschideau magazinele, ca mai apoi la 13:30-14:00 să le închidă iar... că doar na... trebuie să îşi facă oamenii siesta.


Din piaţă, pe lângă cafeneaua San Giorgio am coborât câteva trepte şi am descoperit Chiesa di San Giorgio, adică Biserica San Giorgio. Aceasta biserică a fost construită în 1450 și prezintă stil arhitectural simplu. Cea mai importantă parte este reprezentată de turnul clopotniţă, un mic turn cu patru piscuri piramidale la colţuri.


Pe lângă această biserică, se coboră pe o scară din fier, destul de abruptă, unde am descoperit un punct de belvedere superb de unde am putut admira Taormina în toată splendoarea ei. Cu un zoom bun la aparatul foto am reuşit să văd până şi teatrul grec din Taormina.








După aceea ne-am continuat drumul spre Piazza Duomo şi spre catedrala oraşului, care datează din anul 500, dar a fost reconstruită recent pe ruinele catedralei existente la mijlocul anilor '30. Cheisa Madre (după cum este denumită), adică Biserica Mamă este dedicată Sf. Nicolae din Bari (Nicola di Bari) și are mai multe stiluri arhitecturale care combină caracteristicile gotice, romane, arabe și normande.
Când am ajuns noi, bineînţeles că era închisă biserica, dar până la urmă am aşteptat şi am reuşit să vedem interiorul care este frumos, dar nu spectaculos.
În această piaţă, pavată cu marmură şi bucăţi de lavă se află mai multe baruri, cafenele, magazine. Tot cu ajutorul site-ului am aflat de Turrisi Bar şi citind acel review am decis că trebuie să intru să beau o cafea acolo!


Zis şi făcut...
Intrăm noi frumos, o doamnă amabilă ne conduce la primul etaj, vedem noi nişte scaune mai ciudate (din plastic, albe şi la spate cu formă de fund)... ne aşezăm pe ele, primim un meniu, la fel de... nonconformist (forma sa)... Comandăm o cafea (3 euro) şi un pahar de vin de mandorla (4 euro), acel vin de migdale care mi-a plăcut la nebunie.


Preţurile mi s-au părut totuşi decente, nu ştiu dacă şi vara păstrează aceleaşi „scoruri” dar din când în când merită să ne răsfăţăm, nu?
Urc şi la celălalt etaj să descopăr şi celelalte „nebuni”... fel de fel de statui, scaune până şi mânerul de la uşa de la toaletă sau balustradă... toate acestea aveau formă de... putulici (ca să nu scriu ceva mai vulgar).
M-am amuzat teribil... până şi masa avea nişte desene mai „obscene”... iar vi- a- vis era biserica... hahaha.
Oricum este un loc „must see” dacă nu aveţi concepţii, idei şi inhibiţii...


După acea odihnă plăcută ne-am continuat drumul spre Castello... şi acolo este de urcat, dar nu foarte mult.
Nu se ştie cu exactitate de când datează acest castel. Singurul lucru cert, cu privire la construirea acestui fort de apărare, vine de la cuvântul grecesc bizantin din secolul al X-lea, gravat în placa de marmură pe fațada Catedralei din Taormina, care spune: "Castelul a fost construit sub imperiul lui Constantin, patrician și strateg de Sicilia. "
O altă referință istorică provine de la emblema de pe partea de sus a arcului de intrare care are gravată cuvintele "Castelul credincios a Majestăţii sale - anul 1578".
Intrarea la acest castel este gratuită... de fapt nu este un castel ci mai mult ruine... eu mă aşteptam la o fortificaţie în toată regulă dar nu...





După ce am admirat peisajul superb, din toate părţile posibile, am ajuns din nou în oraş, unde ne-am apucat să facem ceva cumpărături. Magneţi de frigider nu am cumpărat de acolo pentru că 3 euro sau 3.5 euro mi s-a părut enorm de mult să dau pentru un magnet... în schimb, am luat Vino de Mandorla, acel vin de migdale pe care din păcate nu îl găsiţi în supermarketuri, ci doar în magazine cu produse tradiţionale sau care vând suveniruri. În Castelmola aveau cel mai bun preţ la acest vin, 8 euro sticla de 1 litru. În Taormina sub 9 euro nu găseam acest vin, care avea doar 75 cl. Eu spun că am făcut o afacere bună.
Ce mi-a plăcut în mod deosebit în Castelmola? Liniştea... peisajul... străduţele... atmosfera relaxantă care mi-a „purificat” gândurile...
Cele aproape 4 ore petrecute în acest orăşel aflat la 529 m, cu o populaţie de doar 1.082 locuitori m-au făcut să mă simt că... ” acasă” şi să îmi doresc să revin...