Am ales să vizitez oraşul Genova nu pentru că mi-aş fi dorit în mod
special, ci pentru că era locul de îmbarcare pentru croazieră.
Am ajuns la aeroport (unul mic şi urât pot
spune), am aşteptat bagajele şi am luat autobuzul VOLABUS care ne-a dus în
centrul oraşului. Autobuzul costa 6 euro de persoană, poate fi achiziţionat şi
de la automatul din faţa aeroportului, de la ghişeul de informaţii din aeroport
sau direct de la şofer.
Autobuzul ne-a lăsat în Piaza Aquaverde, unde se afla şi un
monument dedicat lui Cristofor Columb deoarece Genova este locul unde s-a
născut acesta-cel puţin după spusele mai multor autorităţi. În acelaşi timp,
Calvi (Corsica), Porto-Santo (Galicia), San Antonio (Ibiza), Cuba (Portugalia),
Chios (Grecia) etc. Pretind să fie locul de naştere a lui Cristofor Columb.
Cu toate acestea, (aproape) toate autoritățile sunt de acord că
Columb si- a petrecut tinerețea în Genova. În 1893, Néstor Ponce de Leon
enumerase deja șapte memoriale a lui Columb.
Am ales să coborâm în Piazza Aquaverde,
deoarece hotelul pe care l-am ales este se afla pe via Balbi deci extrem de
aproape de această piaţă.
După ce ne-am cazat, cu harta în mână (pe
care am luat-o gratuit din aeroport) ne-am decis să vizităm Boccadasse, apoi
Genova.
Autobuzele publice în Genova sunt foarte bine puse la punct şi pe
oricine am întrebat au putut să îmi explice în limba engleză ce autobuz trebuie
să iau, unde să mă dau jos, etc. Despre preţuri la autobuze nu vă pot da
informaţii deoarece noi am avut biletul de la VolaBus, care în afară de
transferul de la aeroport până în centru mai avea inclus 60 min pe orice mijloc
de transport în Genova.
Sincer, mie una nu mi-a plăcut deloc acest oraş. Arhitectura pot
spune că este frumoasă, dar nu deosebită. Oraşul este construit pe deal şi de
când l-am văzut nu mi-a inspirat nimic în mod deosebit. În zona portului sunt
foarte mulţi negri, care vând tot felul de obiecte (desigur, fake-uri),
începând de la genţi până la portmonee, curele, etc.
Tot în zona portului, vis a vis de acvariu sunt numai magazine
chinezeşti. Am rămas surprinsă...
În port se afla o corabie, The Neptune. Dacă e să căutaţi pe
internet, veţi găsi 10 variante diferite despre această corabie. Se spune că
este o replică perfectă a unui galion spaniol din secolul 17 şi a fost folosită
în filmul a lui Roman Polanski intitulat Piraţii ca apoi să fie ancorată în
Genova unde se află astăzi, ca atracție pentru turişti.
Portul Vechi este împărţit în cinci zone. Cel mai de interes
pentru turişti este "Marina Porto Antico". Aici veţi regăsi 280 de
dane pentru acostarea navelor, iahturi care fac croaziere în Marea Mediterană,
restaurante elegante, cafenele şi magazine.
Intrarea în portul unde ancorează navele de croazieră se afla la o
distanţă destul de mare de aşa zisul port vechi.
Genova Piazza Principe railway station sau gara din Genova e
foarte frumoasă, o clădire istorică şi impunătoare, cum mi se pare normal să
fie orice gară, deşi din păcate puţine sunt aşa.
Spre Via Garibaldi exista o piaţă cu produse tradiţionale iar în
apropiere se afla Palatul Ducale. Via Garibladi este o stradă fără magazine,
fără restaurante (sau mă rog, foarte puţine, aproape inexistente). E plină cu
palate, practic la fiecare număr e un palat (Palazzo Rosso, Palazzo Spinola,
Palazzo Tursietc).
Pe via Balbi se afla Universita degli studi di Genova sau mai bine
spus Facultatea din Genova. Clădirea este una extrem de frumoasă şi dacă aveţi
şansa să mergeţi în cursul săptămânii puteţi vedea cum arată o sală de curs.
Universitatea din Genova este una dintre cele mai mari universităţi din Italia,
fiind fondată în 1481. Ea are în prezent aproximativ 40.000 de studenți, 1.800
de cadre didactice și de cercetare și aproximativ 1580 de personal
administrativ.
Universitatea, situată pe Via Balbi, 5, a fost proiectată de
arhitectul Bartolomeo Bianco și construită în 1640.
La acvariul din Genova nu am intrat să îl
vizitez pentru că l-am văzut pe cel din Antalya şi nu mai avea rost aşa că nu
mă pot pronunţa; l-am văzut doar pe dinafară.
Lângă acvariu se afla o construcţie mai
modernă, cu o formă ciudată şi din câte am văzut este patinoar iarna.
Suuuper...
Tot în portul vechi se afla Eataly Genova, un fel de market cu
produse bio, extrem de scumpe dar au şi un micuţ restaurant cu preţuri decente,
unde am băut o cafea extrem de bună. De asemenea, este o panoramă superbă
asupra portului din acest loc şi călătoria cu liftul este una deosebită.
Recomand să intraţi în magazinele tradiţionale dacă doriţi să
încercaţi mâncare mai deosebită, cumpăraţi câteva felii de prosciutto.
Prosciutto crudo feliat este servit în Italia ca antipasto, rulat în jurul
câtorva grissini. De asemenea, trebuie să încercaţi Focaccia, care este
populară în Italia și, de obicei asezonată cu ulei de măsline, sare, uneori
ierburi, și poate uneori fi acoperită cu ceapă, brânză şi carne. Este un fel de
pâine italienească...
Despre Genova nu prea aş mai avea ce
scrie, dar în viitor nu mi-aş dori să revin decât dacă sunt nevoită să plec
într-o croazieră din acest oraş.
Din cateva ore petrecute acolo cam greu sa iti dai cu parerea !
RăspundețiȘtergereNu au fost cateva ore, a fost mai mult de o zi..si nu cred ca este greu sa imi dau cu parerea..deobicei prima impresie conteaza.
ȘtergereGabi, o singura remarca, pasajul "În zona portului sunt foarte mulţi negri, care vând tot felul de obiecte (...)" ar putea ofensa bastinasii sau oamenii de culoare prin remarca facuta la rasa lor. In rest jurnalul de calatorie poate fi destul de informativ pentru calatorul dezorientat. ;)
RăspundețiȘtergereMultumesc "anonim" pentru sesizare..totusi, suntem o tara libera si probabil nu o sa ma "salte" nimeni pentru faptul ca sunt sincera si vorbesc liber..
ȘtergereNu am nimic cu rasa lor, nu sunt rasista..am prieteni de toate nationalitatile..