14 octombrie 2015

Zambeste

Sunt o persoană extrem de energică, unele persoane mă întreabă cum reuşesc să am atâta energie.
Mă deschid schimbării şi transform în mine ceea ce trebuie să existe pentru a descoperi adevărul fiinţei mele interioare..
Misterioasă, magnetică, puternică din fire, nu mă las uşor înfrântă. Îmi place să fiu pozitivă... indiferent de situaţie eu încerc să gândesc pozitiv, încerc să nu mă stresez şi tot timpul ZÂMBESC.
Zâmbetul mă face să fiu mai puternică, zâmbetul mă ajută să fiu... EU... zâmbetul mă îndeamnă să merg mai departe, să ţin capul sus indiferent de situaţie... bine, pe parcurs am învăţat să zâmbesc mai des, asta poate şi din cauza jobului pe care îl am...
Oricum, dacă acum câţiva ani mi-aţi fi spus că eu voi zâmbi aproape tot timpul (bine, în somn nu zâmbesc, clar:))) aş fi spus că este un lucru imposibil pentru că nu aveam încredere că dinţii mei sunt făcuţi pentru a zâmbi... am avut tot timpul un complex legat de dinţii mei, de faptul că sunt prea mici (parcă sunt de lapte), de faptul că dinţii mei de jos sunt încălecaţi şi aşa mai departe...
Acum câţiva ani am fost la un control stomatologic, controlul de rutină pe care îl fac aproape anual la clinica stomatologică Cris Smile.


La prima vedere totul era în regulă, mi-a trebuit doar un detartraj.. . Zis şi făcut, un doi, fără durere şi fără bătăi de cap.
Doamna doctor s-a uitat atent la dinţii mei şi mi-a propus să port aparat dentar pentru dinţii de jos..
Când am auzit am zis din prima „no way”. Eu? Să port aparat dentar? No way, mai bine îmi fac tatuaj în frunte.
Nu ştiu de ce aveam concepţia că la vârsta mea a purta aparat dentar ar fi ceva caraghios, ceva de neacceptat.
Totuşi, doamna doctor stomatolog a încercat să îmi prezinte avantajele şi dezavantajele purtării unui aparat dentar fix şi lista cu plusuri era mai mare...
A trecut ceva timp până să mă decid.. când era albă situaţia pentru mine când neagră.. eram indecisa, eram speriată de-a dreptul... eram pffff... grea decizie.
Să port 24 de ore din 24 de ore o „chestie” în gura mi se părea... de-a dreptul revoltător!
Totuşi, pas cu pas am încercat să mă gândesc la această posibilitate şi să accept faptul că totul este trecător şi că „baba” suferă la frumuseţe şi că este un lucru necesar.
A venit şi ziua când m-am trezit într-o dimineaţă şi am zis:” ok, trebuie să o fac şi pe asta”.
Am sunat, mi-am făcut programare şi am mers la consult.
Am optat pentru un aparat dentar ceramic... parcă nu e aşa vizibil... totuşi, norocul meu este că atunci când vorbesc nu vorbesc cu buza de jos astfel încât dinţii nu sunt foarte vizibili.
Ok, toată „tevatura” asta a durat cam un an.. după aceea dinţii mei au căpătat cu totul o altă formă, parcă eram o persoană nouă...
Cu mâna pe inimă recunosc faptul că nu trebuia să îmi fie frică şi vă îndemn şi pe dvs dacă aveţi probleme cu dinţii să nu staţi să aşteptaţi până când problemele se vor agrava ci să acţionaţi la timp...