27 aprilie 2015

Review Gloves in a bottle

Dragii mei,
Este prima dată când aleg să primesc un produs cadou pentru testare că mai apoi să scriu un review.
Blog-ul meu a devenit unul mix: un fel de travel blog (începând de la impresii de călătorie, obiective turistice, etc) până la diferite povestioare, istorisiri.
Mă gândeam:” dacă nu o să îmi placă această cremă, ce voi scrie despre ea? Voi putea spune adevărul dacă nu e bună de nimic? Îmi voi putea minţi cititorii să îi îndemn să cumpere o cremă care de fapt nu i-ar ajuta?”

Dar... slavă Domnului toate aceste temeri au fost neîntemeiate iar eu pot să vin acum cu un articol în care chiar să recomand acest produs cu mâna pe inimă.
Prima oară l-am testat pe mine, pe mâinile mele mai exact.





Proaspăt întoarsă de la mare, din Cipru, bronzată sau mai bine zis arsă de soare, am început să aplic soluţia minune, care m-a ajutat.





În două zile nu am mai fost roşie pe mâini, pielea a rămas bronzată şi catifelată.

Mi-a plăcut mult faptul că nu are miros, se absoarbe repede în piele şi este rezistentă la apă, astfel încât dacă mă spăl pe mâini nu trebuie să o aplic iar şi iar.

După ce m-am asigurat că nu am „păţit” nimic, am mers cu această cremă la bunica mea.
Faţa ei a devenit plină de cojite datorită medicamentelor pe care le ia. Are un fel de alergie pe faţă de la medicamente iar aceasta cremă i-a făcut tare bine.
O să ataşez mai jos doua poze extrem de reprezentative. Cum arata fata bunicii in ziua 1 si cum arata acum, dupa 3 zile de la folosirea cremei Gloves in a Bottle.




Bunica mea a fost extrem de mulţumită de această cremă şi rezultatele sunt vizibile. Şi eu sunt mândră cu mâinile mele, care sunt extrem de catifelate.
Cea mai amuzantă întâmplare a fost atunci când am mers la buni cu cremă. M-a întrebat cum se numeşte cremă şi eu i-am răspuns:” Gloves în a bottle” şi mă întreabă:” ce înseamnă” sau mai bine zis, i-am făcut traducerea astfel:” mănuşi într-o sticlă”.

Dacă doriţi mai multe informaţii despre această cremă puteţi intra pe site-ul Gloves In A Bottle România  de unde vă puteţi comanda aceasta cremă minune.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu